Suntem liberi să spunem ce vrem? Răspunsul reflex ar fi: da, desigur, avem libertatea de exprimare!
Dar, dacă stăm să ne gândim puțin, libertatea asta seamănă mai degrabă cu o promisiune frumoasă decât cu un fapt simplu.
Libertatea și „frâna de mână” invizibilă
Libertatea, în sens absolut, ar însemna să facem ce vrem, când vrem și cum vrem. Numai că… trăim în societate. Iar asta înseamnă că libertatea mea se oprește exact acolo unde începe libertatea ta. Poți asculta muzică la maximum, dar până când deranjează urechea vecinului. Poți fuma, dar până când fumul tău ajunge în plămânii altora.
Cu alte cuvinte, libertatea este un concept teoretic. În realitate, ea funcționează numai cu limite: legi, reguli, norme, morală, etică, respect. Dacă nu ți le pui singur, ți le va pune altcineva – individul căruia i-ai încălcat dreptul sau societatea prin legi, sancțiuni și stigmatizare.
Asta ne duce la o formulă dură, dar corectă:
Când nu știi unde să te oprești, societatea o face pentru tine.
Libertatea de exprimare – aceeași poveste, doar că în cuvinte
Să luăm acum libertatea de exprimare. Teoretic, poți spune orice. Practic, fiecare cuvânt are consecințe. Și aici, limitele pot fi externe (legi, regulamente, sancțiuni) sau interne (bunul-simț, empatia, responsabilitatea, respectul pentru celălalt).
Mai mult, există ceva ce rareori luăm în calcul: sensibilitățile oamenilor.
Fiecare dintre noi are convingeri, credințe, valori. Și tu, desigur. Dacă le ataci brutal, e ca și cum ai lovi direct în identitatea lor. Și, atunci, nu mai discutăm despre libertatea ta de exprimare, ci despre durerea celuilalt. Ce ție nu-ți place, de ce faci altuia?
De aceea, nu contează doar CE spui, ci și CUM spui!
Consecințe previzibile, reacții dure
Istoria recentă ne-a arătat ce se poate întâmpla când acest principiu e ignorat.
Revista franceză Charlie Hebdo a publicat caricaturi ofensatoare la adresa profetului Mahomed. Din perspectiva libertății de exprimare, o glumă. Din perspectiva musulmanilor, un sacrilegiu intolerabil. Rezultatul? Un atentat sângeros, reacția extremă a unor oameni pentru care identitatea religioasă a fost percepută ca fiind terfelită.
Este un exemplu extrem, dar foarte grăitor: cuvintele și imaginile pot ucide.
Poveste personală: când libertatea devine insultă
Îți voi spune acum o poveste care pentru mine nu este teorie, ci realitate.
În 2016, după cutremurul devastator din Italia, am fost desemnat de Guvernul României să acord suport psihologic comunității românești afectate. Am ajuns la Amatrice, epicentrul tragediei. Orașul fusese aproape complet șters de pe fața pământului. La intrarea în oraș, pe partea stângă, era o clădire cu cinci etaje care se prăbușiseră unul peste altul. Opt oameni muriseră acolo, striviți, trupurile lor rămânând între betoane. Dintre dărâmături curgea sânge.
Imaginea aceea nu o voi uita niciodată. Era imposibil să rămâi om și să nu te cutremuri până în adâncul ființei.
A doua zi, la Consulat, unde eram cazat, un coleg mi-a arătat o caricatură publicată de revista Charlie Hebdo: clădirea prăbușită desenată stilizat și o glumă cu ketchupul care curgea din ea.
Îți spun cu toată sinceritatea: în acel moment, nu știu ce aș fi făcut cu cei care publicaseră așa ceva…
Pentru mine, pentru victime, pentru familiile lor, acea caricatură nu era libertate de exprimare. Era o palmă peste o rană deschisă. Era o dovadă de cruzime mascată în „satiră”.
Libertatea de exprimare: între drept și responsabilitate
Povestea aceasta arată un adevăr incomod: libertatea de exprimare devine periculoasă atunci când e folosită fără responsabilitate.
Da, ai dreptul să spui ce gândești.
Dar trebuie să știi că există sensibilități, dureri și identități care pot fi rănite de cuvintele tale. Și tu ai sensibilități, dureri, principii, convingeri și credințe. Cum ți-ar plăcea ca cineva să-și bată joc de ele?
Dacă nu îți pui singur limite, ele îți vor fi puse din afară – prin lege, prin reacții sociale, prin furia celor răniți.
Concluzie: libertatea ca exercițiu de maturitate
Libertatea de exprimare nu este despre a „vorbi liber” în gol. Este despre a-ți asuma consecințele a ceea ce spui.
Într-o lume digitală unde fiecare poate posta orice, tentația e să credem că „merge și așa”. Doar că realitatea e alta: cuvintele pot răni, pot stigmatiza, pot inflama. Și da, pot chiar ucide.
Libertatea de exprimare nu e un privilegiu absolut. Este un dans fragil între dorința de a spune și datoria de a respecta.
Așa că, data viitoare când scrii ceva online, întreabă-te:
E doar libertatea mea sau încalc libertatea altcuiva?
Spun ceva ce aduce claritate sau doar provoc durere?
Sunt pregătit să îmi asum consecințele?
Pentru că, dacă nu o faci tu, o va face societatea. Și uneori, reacțiile pot fi mult mai dure decât ți-ai imaginat.
Valentin Pescaru
psiholog, psihoterapeut