Pe plaja. Langa mine, la cativa pasi, o femeie de vreo 40 de ani, insotita de fiica ei. Se pregatesc de plaja. Femeia se dezbraca de haine, ramanand doar in slip. Copila are un moment de surprindere, mama sesizeaza si ii spune nonsalant sa faca la fel. Fata, aflata la varsta cand feminitatea incepe sa infloreasca, ezita. Mama insista si fata accepta cu greu sa ramana doar in slip. Este vizibila neplacerea traita de fata, eforturile (miscarile) de a-si ascunde sanii abia inmuguriti.
Cele cateva ore in care am stat alaturi, observand scena, au aratat rusinea traita de fata si faptul ca si-a ruinat timpul petrecut. Abia s-a miscat de jos.
Mi-am adus aminte de articolul scris de un psiholog, care infiera, pe cateva pagini, notiunea de rusine, pe care o considera inamicul numarul unu al psihicului si dezvoltarii umane.
Este oare asa? Imi vine in minte gestul, pe care multi parinti il cunosc, al copilului care refuza, de la un anumit moment, prezenta la baie a parintelui de sex opus, de multe ori in mod natural, fara ca pana atunci sa-i fi fost „prezentata” (indusa) notiunea de rusine.
Nu cumva asta arata ca inauntrul nostru exista un fel de sistem de alarma legat de anumite gesturi si actiuni? Care semnalizeaza ca unele lucruri nu se (mai) fac?
Rusinea este un construct eminamente social, nascut din si datorita interactiunii cu ceilalti. Pe o insula pustie este foarte probabil ca lipsa hainelor nu ne-ar afecta foarte tare. Rusinea este insa si o masura, o limita peste care „nu se face”, „nu se cade”. Este limita la care te intalnesti cu celalalt, cu ceilalti.
Aceeasi plaja, alta zi. Un grup de persoane, trecute bine de varsta pensionarii, alcatuiesc un grup de „naturisti” cum li se spunea altadata, adica de oameni care doresc sa simta natura in toate partile componente, chiar si acolo unde soarele ajunge cu greu. Era mai putin important ca era o plaja publica, pentru ei era mai important sa fie goi in natura. Erau doar putin mai departe de traficul principal de pe plaja. Este interesant ca isi puneau costumele de baie atunci cand intrau in apa. Este destul de clar ca reprezentarea lor fata de „rusine” era foarte diferita de a fetei de care am vorbit mai devreme. Pentru ei starea lor de bine si a-si arata trupurile era mai importanta decat perceptele moralei generale.
Nu cred ca rusinea in sine este problema, ci mai degraba masura ei, si cred ca ea joaca un rol important in vietile si functionarea noastra sociala. Desigur ca rusinea, indusa ca un calau, te va face sa te inchizi, sa te ascunzi. Pe de alta parte rusinea ne impiedica (printre altele) sa urinam in public sau sa scuipam in restaurant.
Lipsa rusinii altora ne face din ce in ce mai des sa ne simtim neplacut, ceea ce arata faptul ca ea este strans legata de neplacere si are rolul de a ne proteja de aceasta neplacere. Prea multa rusine, sau prea putina, produce neplacere, persoanei in sine sau celorlalti.
Rusinea este strans legata si de Respect (de Sine si de Ceilalti). Atunci cand cineva se comporta „nerusinat” va produce neplacere celorlalti si este considerata adeseori lipsa de respect. Pe de alta parte, un comportament „cuviincios” (cu o reprezentare „sanatoasa” a rusinii) este apreciat, aduce respect si nu creeaza neplacere, ba dimpotriva.
Rusinea – un construct complex, greu de definit, cu o dezvoltare complexa, dar care influenteaza major atat viata noastra interna cat si interactiunea cu semenii nostri.
Autor: Pescaru Valentin, psiholog, psihoterapeut, sexolog Bucuresti
