A mai trecut (aproape) o iarna. O iarna cu iz apocaliptic. O iarna in care (cred) ca am inregistrat un nou record: au fost emise toate codurile de avertizare si pericol, concomitent si consecutiv. O iarna in care reporteri curajosi (a se citi inconstienti) se afundau in zapada cea mai adanca pe care o gaseau, de abia se tineau pe picioare in locul unde vantul batea mai tare, iar unul dintre ei era sa fie calcat in toiul transmisiei live de un utilaj care isi facea treaba cu greu. Ce vor acesti reporteri ce isi risca viata uneori? Sa ne transmita cu adevarat ce se intampla acolo, sa ne faca sa ne ingrozim chiar daca nu avem treaba cu situatia. Emotia, senzatia in forma ei ce mai intensa. Frica, panica, groaza, sa o simtim, sa o traim, sa ne paralizeze. Ei se alatura eforturilor uriase ale mass mediei de a ne face sa tremuram, continuu si constant. Tara apocalipselor zilnice, saptamanale, lunare, nesfarsite. Prea multa apa, prea putina apa, prea cald, prea frig, prea, prea…Accidentul de masina devine „carnagiu pe autostrada”, cutremurul de trei grade Richter devine cataclism (4 martie este in fiecare an o „celebrare” a unui eveniment petrecut acum prea multi ani), incendiile, crimele, violurile incep, continua si sfarsesc orice program de stiri al zilei. Nu se poate fara. Cum adica nu se poate fara??!!!…
Se vorbeste atat de mult despre moarte incat nu mai este timp sa se vorbeasca despre viata. Trist…
M-am intrebat de ce ar vrea cineva (in speta mass-media) sa ne induca aceasta stare de teama. Raspunsul mi-a venit destul de repede: este o forma de manipulare cu doua taisuri – unul este inducerea dependentei de adrenalina (indiferent cum ii spunem: teama, panica, groaza, dezgust, oroare), fapt arhidemonstrat de audientele inregistrate de „stirile de la ora 5” (audiente care indiferent cat de false si exagerate ar fi sunt oricum prea mari). Daca viata cuiva este lipsita de senzatii tv-ul ii da din plin, si cum fiecare dintre noi are nevoie de aceste senzatii ca sa creada ca traieste, devine un fel de drog – doza zilnica de senzatii „tari”. Un alt aspect, poate mai periculos decat primul este ca aceasta stiri despre apocalipse iminente si repetitive induc o stare de groaza si de panica. Apare un mecanism inconstient de functionare legat de senzatia de amenintare continua, iar persoana incepe sa dezvolte fel de fel de fobii sau de alterari ale modului in care percepe realitatea. Persoana careia ii este teama devine o persoana slaba, usor de manipulat, o persoana interesata de supravietuire, adica interesata de a trai, nu de cum traieste. Nu mai este atenta la ce se intampla cu semenii, cu economia, cu societatea, cu politica.
Daca la acestea adaugam instabilitatea economica, sociala, politica, nationala si internationala, sub forma nesfarsitelor tranzitii si crize, care apasa acelasi punct sensibil al fricii, obtinem o crestere exponentiala a cazurilor de tulburari de anxietate, insotite sau nu de atacuri de panica, fobii, etc.
Cine vorbeste despre ACEASTA situatie, despre sanatate mintala si sufleteasca a acestui popor? Nimeni, caci nu face…audienta…
Ce putem face pentru a ne apara de acest atac al fricii? Sa mai lasam tv-ul, sa radem, sa iubim, sa ne bucuram de viata, sa o traim cu adevarat, asa cum este ea, cu bune si cu rele, caci este una singura. Vorba aceea: „daca nu putem sa o lungim, macar sa o facem lata”…In fond telecomanda este la noi.
Va urma…