Autor: Pescaru Valentin – psiholog – psihoterapeut – sexolog – Bucuresti
www.psihologultau.net; www.psihoterapeutultau.net
A venit toamna si s-a deschis sezonul nuntilor. In pacuri, invazie de miri, mirese si nuntasi. Nu stiu de ce, dar mi-a placut intotdeauna sa privesc alaiul celor care sarbatoresc, razand si uneori chiuind a bucurie, imbracati dupa gusturi si posibilitati. La fel cum mi s-a parut intotdeauna ca mirele si mireasa sunt frumosi.
Cum in weekend petrec destul timp in parc, am posibiltatea sa vad nenumarate alaiuri de nunta, cateodata si 8-10 intr-o zi. Din pacate, intre ele, nu am putut sa nu observ fete schimonosite de durere, mergand cu greu spre locul pozei de album. Si daca „la dus” au putut face fata tocurilor supradimensionate, „la intors” multe dintre doamne si domnisoare cedeaza supliciului si merg prin „tarana imperiului” cu picioarele goale, alcatuind o priveliste suprarealista. Coafuri pretentioase, haine la fel, parfumuri fine, nimic nu mai conteaza in fata durerii insuportabile. Imi vine in minte o expresie celebra: „marimea conteaza” si ma intreb, cum s-ar simti doamnele in cauza la doar cativa centimetri mai…jos? Adica pe niste tocuri pe care chiar ar putea sa mearga? Dar de’, presiunea lui „must have” promovata de designeri mai mult sau mai putin cunoscuti face ravagii. Atunci cand moda cere (a se citi: impune) nimic nu mai conteaza. La asta se adauga si comoditatea vremurilor moderne care a rarit la maximum utilizarea tocurilor inalte. Combinatia dintre lipsa obisnuintei de a purta pantofi cu toc si utilizarea celor cu tocuri dimensionate multe peste limita acceptabila anatomic duce la rezultate dintre cele mentionate mai sus, in care placerea devine durere si bucuria momentului este umbrita de durerile atroce si de bataturile de rigoare.
Moda recenta nu este mai induratoare nici cu barbatii: croielile ciudate si inguste fac fata cu greu burtilor marete, peste care sacourile se petrec cu greu sau deloc, iar pantalonii stramti pleznesc „de sanatate”. Regulile elegantei de odinioara au apus, iar rezultantele sunt terifiante: maneci prea lungi sau prea scurte, camasi desfacute la gat, pe care atarna razlet o cravata, pantaloni prea lungi, prea scurti, sau prea stramti, etc. etc. La toate acestea se adauga si culoarea pe care o vad obsesiv la costumele barbatilor: negru. Ma intreb, odata cu casatoria incepe si doliul – stiu ei ceva in sensul acesta ? Iar daca se vor duce la o inmormantare, ce culoare vor mai purta? Unde sunt celelalte culori? Sau creativitatea renumitilor designeri a intrat in doliu?
O alta categorie, „bine reprezentata” intre nuntasi sunt cei (sunt in cea mai mare parte barbati) pentru care niciun eveniment (nunta, botez, revelion, Paste sau Craciun) nu-i scoate din tricoul si blugii milenari. Comoditate dusa dincolo de respectul fata de sine si fata de ceilalti? Pierderea limitelor intre viata de zi cu zi si ocaziile SPECIALE(!!!)? Sau pur si simplu o forma de narcisism tradusa sub forma „nu-mi pasa de ceilalti, eu sa ma simt bine”?
…si totusi, imi plac nuntile, prilej de trairi si experiente….