Încă o moarte. Ca orice moarte, tragică. Un om începe să moară in faţa altor oameni…în public. Public ce i-a fost aproape ani de zile. Şi de data aceasta publicul a aplaudat; nu era cazul….
După AVC au aparut „vitejii”: „că ar fi trebuit”, „că s-ar fi putut”.
NU! NU s-ar fi putut nimic! Anii de îndobitocire constantă şi organizată realizată de „Stirile de la ora 5” si de alte „ştiri” pline de morţi şi răniţi, de violuri şi de tâlhării îşi fac efectul: oamenii au devenit insensibili la boală şi moarte. Nu mai reacţionează la semenul aflat în boală, suferinţă sau pericol.
De unde şi cum să recunoşti un AVC? Sunt toţi neurologi sau medici?
Recunoaşterea unui Atac Vascular Cerebral se poate face doar dacă ar exista EDUCAŢIE în acest sens. Educaţie care ar putea fi facută încă din clasele primare, împreună cu Primul ajutor, metoda Heimlich, tehnici de resuscitare şi alte asemenea intervenţii care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte. În felul acesta ar muri mai puţini oameni pe scenă sau în piaţă, înecaţi cu micul care a refuzat să alunece pe gât.
Ştim deja: această educaţie pentru viaţă şi sănătate este inexistentă.
Recunoaşterea unui Atac Vascular Cerebral s-ar putea face daca ar exista emisiuni TV de educare şi informare despre sănătate şi viaţă.
Ştim deja: nu există, căci „nu fac rating”; nu au loc între silicoane, scandaluri şi divorţuri.
Încă o moarte. Tragică. Din care, din nou, nu vom învăţa nimic.
Un talent dispărut datorită ignoranţei. Păcat.
Restul e tăcere şi respect pentru cea plecată dintre noi.
Fie-i ţărâna uşoară! Sigur s-a dus într-un loc mai bun decât acesta…
