Observ ca se scrie din ce in ce mai mult, si mai des, despre narcisism. Insa subiectul este abordat partial, doar din perspectiva negativa, patologica, de cele mai multe ori dintr-o necunoastere profunda a subiectului/conceptului.
Multi au cazut in capcana unei definitii incomplete, care se refera doar la latura patologica a situatiei: „Narcisismul este o tulburare psihologică a personalității umane care se manifestă prin egoism, vanitate, dragoste exagerată, patologică, pentru propria persoană”.
Narcisismul este unul dintre conceptele importante ale psihanalizei, tratat pe larg in multe dintre scrierile psihanalitice, un concept si un subiect pe cat de larg si de complex pe atat de controversat.
Multi psihanalisti au vorbit despre narcisism ca o etapa de dezvoltare, altii ca un proces paralel petrecut de-alungul dezvoltarii; controversa este inca nesolutionata.
Dincolo de o definitie care exprima greu un concept atat de complex, este important sa intelegem felul in care ia nastere narcisismul, cum se construieste el, sanatos sau patologic.
Povestea incepe foarte devreme, odata cu venirea pe lume a copilului. Datorita nevoilor specifice de ingrijire, de care depinde insasi supravietuirea lui, copilul va ocupa un loc important in familia (mediul) in care apare. Nevoile lui, nenegociabile, vor face ca multe activitati si mult timp sa fie petrecut cu si pentru copil. Aceasta situatie se va desfasura multa vreme, in paralel cu dezvoltarea copilului pe toate celelalte paliere (fizic, psihologic, emotional, afectiv). Aceasta atentie deosebita asigura satisfacerea nevoilor, fapt esential atat pentru dezvoltarea copilului cat si pentru starea lui de bine. Intelegem foarte repede ca exact aceasta atentie este strans legata de o anumita stare de satisfacere si respectiv, o stare de bine. Nu intamplator cele doua elemente ne vor insoti pe tot parcursul vietii, momentul in care ne bucuram de atentia celor din jur fiind intotdeauna asociat cu o stare de bine, de satisfactie.
Grija si atentia celor din jur, a parintilor si familiei sunt esentiale pentru validarea existentei, valorii si importantei („sunt si eu cineva, exist, am o valoare, contez”) copilului (viitorul adult). Iubirea, afectiunea, atentia celor din jur cladesc sentimentul valorii personale, a meritelor („daca sunt iubit inseamna ca merit sa fiu iubit” – ceea ce imi confera o valoare afectiva).
Daca altii ma iubesc si ma apreciaza asta ma face sa ma iubesc si sa ma apreciez si eu.
De aici reiese partea minunata a narcisimului sanatos: iubirea de sine. Cu alte cuvinte: sunt (exist), merit, ma iubesc – trei elemente esentiale pentru o viata implinita. Nu intamplator aceste trei elemente sunt regasite in toate tipurile de abordari psihoterapeutice; alterarea sau lipsa lor duce intotdeauna la suferinte emotionale, afective sau psihice grave.
De foarte devreme singurul instrument al copilului pentru a semnaliza suferinta sau lipsa este plansul, respectiv comportamentul. Copilul va face totul (cu ceea ce are la indemana: plans, agitatie, alte actiuni sau comportamente) pentru a obtine ce are nevoie, ce ii trebuie ca sa ii fie bine (suna cunoscut? Nu cumva asta facem toti, sub o forma sau alta, atunci cand nevoile nu ne sunt satisfacute?)
Cu alte cuvinte doar copilul stie cel mai bine ce ii este necesar, ce ii trebuie, cum se simte; cum ar putea sa stie altcineva, din afara lui, ce ii este mai bine?
Iubirea sanatoasa de sine despre care vorbeam mai devreme este insotita, intotdeauna, de protectia pentru propria persoana. Cum ar putea sa stie altcineva, mai bine decat noi insine, ce se afla inauntrul nostru?
E aceasta o forma de patologie? Nu, desigur, ci o conditie esentiala pentru propria sanatate, stare de bine si impinire. Intr-un sens mai larg, aceasta iubire de sine, aceasta ingrijire de sine ar trebui sa ne insoteasca toata viata. Nimeni nu poate avea grija de noi mai bine decat putem sa o facem noi insine, caci nimeni nu poate sti mai bine decat noi se se afla inauntrul nostru.
Continuand povestea noastra, copilul cere; este in imposibilitatea de a se satisface singur. DEPINDE de ceilalti pentru asta. O dependenta care ne va insoti, si ea, toata viata. Indiferent cat ne vom iubi pe noi insine, aceasta iubire va fi incompleta fara iubirea celorlalti.
Pana aici situatia este una normala, naturala, sanatoasa. Satisfacerea nevoilor copilului construieste o parte importanta din personalitatea acestuia, din iubirea de sine; satisfacerea nevoilor de atentie, ingrijire, iubire, inseamna construirea sentimentului de importanta, de apartenenta (la un grup, la o familie), si ele esentiale pentru sanatatea adultului de mai tarziu.
Insa copilul creste, si creste, incet-incet, si autonomia lui: de miscare, de exprimare; incepe sa aiba un program, o anume libertate de miscare.
De fapt acesta este momentul in care se joaca miza cea mare. Atentia si ingrijirea de pana atunci ajung la o limita, la o masura. Copilul cere in continuare caci, asa a fost „invatat”, aceasta era normalitatea lui de pana atunci. Insa „ceilalti” nu mai sunt la fel de disponibili, din diverse motive. Atentia si valoarea ating un prag. Eu (copilul si nevoile lui) se intalneste cu ei (ceilalti si nevoile lor). O negociere de multe ori dureroasa, cu tipete, urlete si tavalit pe jos. Totul pentru satisfacerea propriilor nevoi si obtinerea starii de bine. Nu mai este posibil; copilul intalneste in felul acesta lipsa, ce produce frustrare, durere, suferinta. Intelege ca nu mai este totul posibil, ca exista si ceilalti, cu nevoile, atentia, sentimentele lor.
Iubirea de sine intalneste iubirea de ceilalti (mai corect spus iubirea celorlalti pentru ei insisi).
Iubirea mea de mine versus iubirea ta de tine. Iubirea mea de tine si iubirea ta pentru mine (avem nevoie unul de celalalt pentru a ne satisface nevoia de…iubire).
Cu alte cuvinte narcisismul, in forma lui sanatoasa, presupune existenta iubirii de sine dar si a existentei iubirii ceiluilalt, pentru sine si pentru…mine.
Iubire pentru toti…
Desigur, aceasta este „teoria narcisimului”, teoria iubirii de sine si de celalalt. In realitate abaterile de la aceasta desfasurare sunt nenumarate, si ele stau, de foarte multe ori, la baza patologiilor de tot felul: depresie (lipsa iubirii), anxietate (iubirea pe care am avut-o dar am pierdut-o/m-a parasit), tulburarea narcisica.
Narcisismul patologic, nesanatos, vine ori din lipsa limitelor de care scriam mai sus (copilul omnipotent, centrul propriului univers dar si al universului celorlalti) in care conteaza doar el si nevoile lui. In mintea acestui tip de narcisic ceilalti sunt acolo doar pentru a-i satisface nevoile; desi afiseaza aceasta putere, incredere absoluta, este in fond dependent de ceilalti: are nevoie de aprecierea si atentia lor. Este o valoare de sine construita pe ceilalti.
O alta forma de narcisim patologic vine din nesatisfacerea nevoilor copilului. Acesta nu primeste atentia si iubirea de care are nevoie, nu-si poate construi valoarea proprie, uneori nici macar sentimentul existentei sau al meritului. Este depresivul absolut, sau anxiosul care a avut si a pierdut sau a fost parasit…
Dintr-o perspectiva mai larga si mai nuantata, in narcisism se afla esenta puterii de sine, a motivatiei pentru dezvoltare („mi-a placut atat de mult sa primesc atentie, m-am simtit atat de bine, incat caut cu orice pret sa obtin pozitia, rolul in care sa beneficiez de asta” – iar „asta” ma poate ajuta sa merg pana foarte departe, sa depasesc limite, sa ma „tavalesc” pentru a obtine ceea ce imi doresc).
Si, dimpotriva, lipsa iubirii de sine condamna la nedezvoltare, la blocaj, la sentimentul de ratare, de lipsa a valorii si a meritului. O iubire pe care nu am avut-o si nu am primit-o niciodata – nu o caut, nu fac nimic pentru ea, caci stiu ca nu o merit…
Indiferent care este abordarea, este interesant de observat un element major: aceasta nevoie de atentie despre care tot am scris ne va urmari toata viata, sub o forma sau alta. Vom exalta cand o vom primi, ne vom tavali cand ne va fi luata…
Si inca un lucru: dupa cum se observa, sub o forma sau alta toti am trecut prin asta, sub o forma sau alta toti suntem „narcisici”.
Si inca sunt atatea de spus despre narcisism. Pe larg, intr-un eveniment despre narcisism pe care il pregatesc pentru anul viitor. Puteti urmari pagina mea de facebook: https://www.facebook.com/psihologultau.net/?ref=bookmarks pentru a afla data de desfasurare si pentru a fi la curent cu activitatile mele
Pe curand narcisicilor!
