A trecut deja un an de la apariția a ceea ce a fost numit ”noul coronavirus”. Dacă inițial declarațiile tuturor celor implicați în situație (autorități, medici etc.) erau moderate, în doar o lună ele au devenit extreme, prezicând un dezastru, mai ales odată cu declararea oficială a infectării cu covid ca pandemie.
Foarte repede lucrurile s-au inflamat. Să ne amintim câteva din punctele principale:
– declarațiile oficialităților au devenit apocaliptice prevestind o nenorocire cum nu a mai existat
– mass-media pornește și întreține o atmosferă de sfârșit de lume cu emisiuni aproape continue care descriau cum oamenii vor cădea pe stradă, cum magazinele vor fi luate cu asalt și oamenii se vor ucide între ei, iar ipoteza apariției de zombi devenea din ce în ce mai probabilă
– pe ecranul fiecărei teleiziuni rulează constant DOAR numărul de noi infectați și decedați. Ulterior se adaugă numărul celor internați la ATI devenită un fel de antecameră a morții
– se declară indirect și se promovează constant faptul că orice persoană este de fapt un criminal potențial prin faptul că poate transmite virusul
– manipularea psihologică atinge apogeul când se spune, în mod repetat că oricine poate fi un ucigaș al copiilor, vârstinicilor, părinților, partenerilor, familiei
– se induce ideea că sistemul de sănătate este incapabil să facă față situației, că toate soluțiile sunt ineficiente și că singura soluție este carantina totală.
Situația atinge apogeul când armata ocupă străzile cu mașini blindate și tancuri, cu armament și cazarmament. La megafoane se aude continuu ”Stați în casă”.
Toate acestea în situația în care numărul de infectați era de câteva mii la o populație de circa 18 milioane !
De ce este important să ne amintim toate acestea? Pentru a înțelege ce s-a întâmplat din punct de vedere psiho emoțional cu oamenii, fapt care explică comportamentele acestora de-alungul timpului.
Felul în care s-a comunicat încă de la început de către autorități a construit un pericol absolut, o amenințare cu moartea constantă, omniprezentă și invizibilă, de la fiecare către fiecare.
Din punct de vedere toate acestea formează ”furtuna perfectă”, o aliniere de elemente care declanșează în om mecanismul specific fricii: „LUPTĂ sau FUGI”. Și oamenii reacționează ca atare: mulți se izolează benevol în case luni de zile, iau măsuri obsesive de curățenie și dezinfectare (o cunoștință ”dezinfecta spirtul”). Se taie contactul cu apropiații, familia, părinții etc.
Fiecare ”luptă sau fuge” în felul lui: unui recunosc și acceptă că virusul covid este dușmanul principal și luptă cu el prin autoprotecție și proclamarea războiului total împotriva acestuia, devin fanaticii susținători ai dictatorii medicale, ai cărui ”eroi” sunt medicii. Ulterior eroii sunt depașiți și conducerea este preluată de către militari, pentru ca războiul să devină legitim.
Alții denunță virusul ca o mare înșelătorie, dacă nu îl văd și nu li se întâmplă lor virusul nu există. Evitarea este cel mai simplu și mai la îndemână mecanism de apărare. Pe acest fond se instalează confortabil teoriile conspirației. Virusul este o invenție, interesele ocultei etc. Ei se opun atât cât pot sistemului și măsurilor.
Populația se disociază între ”adepți” și ”negaționiști”. O altă fractură ce se adaugă multor altora: tineri-bătrâni, bugetari-particulari, pro-contra orice.
Felul în care autoritățile continuă să comunice despre epidemie, măsurile ilogice, incompetența, greșelile uriașele, declarațiile contradictorii, adaugă ”furtunii perfecte” o altă nuanță, mult mai periculoasă: psihoza.
Definiție: ”Psihoză înseamnă pierderea contactului cu realitatea, ca urmare a pierderii capacității de a deosebi ceea ce este adevarat de ceea ce este fals”.
De aici lucrurile derapează de-a binelea: nimeni nu mai știe care este dușmanul virusul sau omul de alături. Cum te aperi de un dușman invizibil, omniprezent? Totul devine amenințare. Paranoia se împletește strâns cu ideile obsesive de urmărie și prejudiciu (”toată lumea îmi vrea răul”).
Dacă nu era suficient la toate acestea se adaugă, întreține și agravează situația promovarea constantă a măsurilor de ”siguranță”: spălatul pe mâini, dezinfectarea suprafețelor (?!?!), masca de ”protecție” și, atenție, ”distanțarea socială”. Nu distanțarea fizică (păstrarea distanței de siguranță între oameni) ci…socială. Diferența între termeni este esențială căci distanțarea fizică nu exclude….socializarea, invers însă….DA. Distanțarea socială înseamnă, în termeni psihologici IZOLARE. În cazul unui pericol. Al unei amenințări omul are nevoie să-și unească puterile, nu să se izoleze, căci asta îi cauzează o anxietate și mai mare.
Am menționat deja termenul anxietate. Este esențial să înțelegem diferența între frică și anxietate. Frica apare la om ca un mecanism de supraviețuire în fața unui pericol clar, imediat, identificabil. Atunci când însă pericolul este unul invizibil, imaginar, neidentificabil imediat apare anxietatea. Teama de ce s-ar putea întâmpla. Cum te aperi de o probabilitate, de un pericol imaginar? Nu poți, drept care starea ta de anxietate se va mări. Nu întâmplător în ultimul an cazurile de tulburări de anxietate și atacuri de panică au explodat. Urmează ca număr cele de paranoia și ideile obsesive de contaminare…
Dezastrul este complet și ies la iveală: incompetența adunată de ani de zile în toate structurile: sănătate, poliție, politică etc. Nu există soluții clare, nu există sprijin financiar pentru populație și nici măsuri de protecție a economiei. Se cheltuie sume uriașe pe dezinfectanții care ajung la canal și măstile de protecție care ajung la gunoi. Bani către nicăieri. Măsurile luate nu duc nicăieri (cum ar fi putut?!) și situația se agravează: numărul de infectați crește, perspectivele de revenire la o situație mai bună se îndepărtează. Sunt anunțate valuri peste valuri de îmbolnăviri.
O altă perspectovă importantă este aceasta: mecanismele de apărare au limitele lor. Orice om își va atinge limita, mai devreme sau mai târziu. Și atunci ce va face? Va izbucni. Așa au apărut protestele de stradă și este probabil că vor continua.
Oamenii încep să înțeleagă că sănătatea trebuie văzută într-un context mai larg. Când mori de foame vei mânca din gunoi, când mori de sete vei bea din baltă, când nu mai ai bani pentru plata facturilor care vin lunar vei lăsa sănătatea la o parte și vei ieși la bătaie cu oricine. Lipsa perspectivei viitorului este mai neplăcută decât riscul îmbolnăvirii cu un virus care are rată de însănătoșire de 98%.
Oamenii se raportează diferit la cifre: unii se vor uita la cei 2%, alții la cei 98%. Fiecare acționează și recționează în felul lui. Este acesta un fel greșit sau corect? NU! Este doar felul fiecăruia de a se poziționa în relație cu o situație.
Dar pentru că ”majorității oamenilor le este greu să gândească ei…judecă”…pe ceilalți. Îi jignesc, îi fac golani și ”analfabeți funcțional” etc.
Dar nimeni nu întreabă cum se simt: copii cărora le-a fost suspendată copilăria căci sunt potențiali ucigași de părinți și bunici, adolescenții care nu au încheiat o etapă importantă din viața lor și nu au început o altă etapă importantă din viața lor (școală generală-liceu) și care sunt prizonieri în fața calculatorului care le era interzis până acum un an, tinerii care nu au loc de muncă și nici perspective, dar cărora li se oferă păcănele la fiecare colț de stradă și mai nou la TV, părinții care nu știu ce să facă cu copii și bunicii, vârstnicii care sunt văzuți ca niște neputincioși gata să moară la orice colț de stradă.
Psiholog Pescaru Valentin