De multe ori în discuțiile despre anxietate și atacuri de panică apare ideea că acestea ar trebuie acceptate. Mi se pare una dintre cele mai nesănătoase și nepotrivite abordări. E ca și cum conduci mașina, ți se aprinde semnalul care îți arată că rămâi fără carburant, spui ”aaa, s-a aprins beculețul, voi rămâne fără carburant” și, în loc să cauți cea mai apropiată benzinărie te pregătești pentru momentul în care ți se va opri mașina.
Indiferent ce se crede și ce se scrie pe forumuri anxietatea este o tulburare a felului în care funcționează organismul unei persoane. Organism înseamnă minte și corp, psihic și fizic. Anxietatea apare atunci când psihicul nu poate gestiona corect o stare, o interpretează greșit iar organismul/fizicul reacționează ca atare. Atunci când psihicul este incapabil să înțeleagă, să accepte, să gestioneze o situație, tensiunea asociata acesteia nu dispare, ci trece în teritoriul organic spre rezolvare. Acesta, pus să rezolva o situație care nu ține de competențele lui, folosește toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a rezolva situația. De obicei acestea sunt funcțiunile care au ca scop expulzarea. Atunci când a mâncat ceva nepotrivit sau stricat omul vomită, sau face diaree; organismul lui încearcă să scape de ceva ce îi face rău, ce îl amenință/e un pericol. Când descărcarea este produsă situația se remediază rapid. Când descărcarea nu se poate produce, suferința omului se va prelungi corespunzator. În mod similar, atunci când este pus în fața unei situații de origine psihică, organismul încearcă să scape de ea, să o descarce. Tremură, face diaree, transpiră, vomită și multe altele. Dar cum poate descărca ceva ce nu poate fi descărcat astfel? El poate ”descărca” mâncare stricată, microbi, mizerie, toxine, etc. Cum poate descărca emoții, sentimente, traume? Pe acest fond apare Atacul de Panică. O stare de anxietate care a durat prea mult, chiar dacă nu a fost clar vizibilă ci ascunsă, nu mai poate fi conținută și se încearcă descărcarea ei. Mult este înăuntru, mult trebuie descărcat, rău va fi atacul de panică. Atacul de panică NU este o boală în sine, el este un simptom al unei alte stări (anxietate). El este beculețul de la mașină care îți indică o criză în care te afli. Din păcate nu îți indică și sursa problemei pe care o ai ci te lasă să o cauți (căci tocmai această căutare este calea către vindecare). Ajungem la o idee cel puțin interesantă și extraordinar de utilă în tratarea anxietății și a atacurilor de panică. Atacul de panică provine dintr-un mecanism de apărare care are două funcții excepționale: simptom/semnalizator și încercare de descărcare a unei tensiuni care nu mai poate fi conținută. Ca sa evite explozia fatală și distrugerea sistemului, produce o explozie mai mică, gestionabilă. Așa se explică și de ce spun psihologii că nimeni nu a murit din cauza (directă) a unui atact de panică. Cum să mori din cauza a ceva ce încearcă sa te protejeze?!
Înțelegând toate acestea cum te poți ”obișnui” cu anxietatea, cum să o accepți, cum să consideri atacul de panică o parte din viața ta, în așa măsură încât să-l transformi în normalitatea ta?!?
Adică în loc să înțelegi DE CE-ți vin stările de anxietate de fapt încerci să te obișnuiești cu ele, să le accepți? Cam așa apare ”păcăleala”, sub forma evitării esenței/cauzei și punerea accentului pe simptom. Medicația vine să scadă simptomele dar și să anuleze căutarea cauzei. Și oamenii ajung să se…obișnuiască cu anxietatea și atacurile de panică. Și anxietatea…continuă…
Valentin Pescaru
Psiholog clinician specialist, psihoterapeut specialist, sexolog
