De fiecare data cand moare vreo persoana cunoscuta stirea impanzeste internetul. Si nu doar prin agentiile de stiri sau ziare ci prin marea masa de siteuri anonime si pagini personale. Este o intrecere fantastica in a “da vestea”.
Moartea creeaza trafic.
De abia dupa aceea insa incepe spectacolul, mai mizerabil decat vestea in sine.
Click-acii fara discernamant se inghesuie sa dea likeuri. Se bucura de vestea decesului in cauza?! Le “place” moartea?!
Si lucrurile nu se opresc aici. Bunatatea umana iese la iveala sub renumitul “RIP”.
Cum foloseste mortului sau familiei acestuia toata aceasta poveste? In nici un fel. De fapt nu foloseste nimanui, in nici un fel. Este doar mizeria umana care iese din nou la iveala.
Vrei sa iti arata respectul sau aprecierea pentru o persoana? Fa-o cat este in viata. Trimite-i un buchet de flori, o felicitare sau scrie-i direct. Se va bucura, cu adevarat; ii va folosi.
Moartea este incheierea, este sfarsitul. Mortii nu primesc mesaje. Faptul ca arunci un RIP pe internet este doar o bataie de joc. Nu ti-ai facut datoria de om, ci dimpotriva. Trei litere in alta limba aruncate pe net arata mai degraba bataia de joc in care te scalzi si nu umanitatea ta. Faptul ca nu ti-ai luat doua minute din timp ca sa scrii macar expresia intreaga te declaseaza.
Nici macar “Dumnezeu sa-l odihneasca” nu mai conteaza, mortul nu-si citeste mesajele, iar in clipa respectiva familia acestuia cu atat mai putin. Au treaba sa-si planga suferinta si sa se ocupe de “cele lumesti”. De fapt mesajul tau este pentru ceilalti, sa vada ca-ti pasa. Asta iti atesta cumva omenia. Te pacalesti.
Daca vrei sa-ti prezinti condoleantele du-te, atunci cand nu stie nimeni, si aprinde o lumanare la capul mortului. Asta inseamna umanitate, respect si apreciere. Restul e mizerie.
Mortii nu stiu engleza.