Multe dintre cunostintele mele se intreba ce se intampla cu televiziunile noastre, care este motivul pentru care mare parte din spatiul de emisie este ocupat de figuri obscure, care nu fac altceva decat sa tipe, sa se certe, sa vorbeasca urat, sa jigneasca, pe oricine, oricand, oricum. Un teatru ar absurdului, care, daca nu ar fi lipsit de orice mesaj, ar putea fi macar o experienta. Altfel, vedem, din nou si din nou, un spectacol grotesc.

O parte a problemei este legata de felul in care televiziunile promoveaza aceste figuri, si mai ales, DE CE. Raspunsul este relativ simplu: este ieftin si usor. Nu te costa nimic sa iei un neica-nimeni si sa-l faci peste noapte mare vedeta, aratandu-l milioanelor de telespectatori. Dupa cum am mai discutat, televiziunea are aceasta putere, si nu se sfieste sa o foloseasca.  O astfel de persoana, lipsita de substanta intelectuala, marseaza imediat. Cine nu vrea sa apara la TV??!! Ea aduce cu sine doua mari avantaje: nu costa nimic si se va preta la orice pentru a apare, nu are nimic de pierdut ci doar de castigat. Doreste sa-si traiasca doar clipa de glorie si, in planul secund, sa castige bani.

Aceasta abordare aduce doua perspective: pe de o parte „nimeni care este cineva” (trad.orig.”nobody who`s somebody”), adica o adevarata personalitate, cu educatie, cultura si respect pentru propria persoana, care si-a creat o anumita imagine in ani de zile, nu accepta sa se injoseasca in astfel de emisiuni. Pe de alta parte emisiunile au nevoie de participanti, drept care si-i creaza. Asa iau nastere „vedetele”, „divele”, „printii” si „printesele”, „regii” si „reginele”, cu singura calitate ca exista sau ca intamplator (sau intentionat), au fost asociate cu diverse alte figuri, mai mult sau mai putin importante.

Pe de alta parte, cu cat televiziunile scad nivelul (educativ, cultural, informational), cu atat le este mai usor sa-l satisfaca. Vorba aceea „in sus este intotdeauna mai greu, in jos, este usor, chiar natural”. Despre acest „nivel” voi scrie pe larg intr-un episod viitor.

Vedem astfel o pleiada de tulburari de personalitate si/sau de comportament, diagnosticate sau nu, intr-o exprimare si exibare a propriilor mizerii si micisme, carora „TV”-ul le da dimensiunea unor emisiuni si stiri de „senzatie” ?!! Figuri dizgratioase varsa in direct jigniri si trivialitati suburbane si isi arata formele minim imbracate. Este interesant de observat aici de ce, in destule dintre cazuri, nu exista o sesizare „din oficiu” a Politiei (si/sau a altor institutii), caci multe dintre cele ce se intampla sub ochii nostri cad sub incidenta Codului Penal: abuz, ultraj asupra bunelor moravuri, comportament indecent in public (situatiile in care diverse persoane apar aproape dezbracate pe strada, mai ales ca exista dovezi in acest sens), hartuire (sexuala, de cele mai multe ori) etc.; probabil ca un avocat ar putea adauga inca multe articole de legi incalcate.

O alta abordare ne duce catre public, catre Maria sa „publicul”. Cel care se uita, cel care este martorul acestor mizerii si, in mod inconstient le intretine, le alimenteaza, caci nu, daca nu ar exista audienta nu ar exista emisiunea??!! Exista doua categorii de public: cel din fata ecranelor si cel din cadrul emisiunilor, cel platit sa aplaude mizeriile de care vorbim. Nu comentez aici faptul ca fiecare incearca sa-si castige paine asa cum poate, dar cu ce pret face asta?? Imi vine in minte unul dintre cele mai grotesti momente pe care mi-a fost dat sa le vad: intr-una dintre emisiunile de dupa-amiaza, unde exista mare concurenta (stiti la ce interval ma refer), era invitat un foarte cunoscut cantaret de muzica de petrecere, dealtfel un om care s-a tinut departe de scandaluri. Aflu ca, din pacate, in familia respectivei persoane se desfasoara o tragedie – are un copil cu un grav handicap fizic si psihic. Apoi moderatorul (oare ce modereaza?) spune, citez: „urmeaza imagini cutremuratoare cu copilul lui…” iar publicul din sala incepe sa…APLAUDE. Inconstienta? Idiotenie? Orice comentariu este de prisos…

Audienta unei emisiuni este stransa legata de reactiile pe care le provoaca, cu cat acestea sunt mai puternice cu atat se va vorbi mai mult despre ea, cu atat audienta va creste. In lupta de a cuceri telespectatorii se arunca toate fortele si se folosesc toate armele. Dupa cum am mai scris, ca sa obtii reactii trebuie sa cresti doza, intensitatea, altfel apare obisnuinta si pierderea interesului. De aceea se ajunge la cote alarmante: batai in direct, inmormantari in direct, zile intregi in care se piseaza obsesiv o non-stire ori un non-eveniment. Expresia populara care spune ca „se face din r…t bici” a devenit regula si principiu de baza.

De altfel vorbim aici de televiziuni care se doresc a fi respectabile, profesioniste, asa cum se autointituleaza, care se mandresc si se lauda (cum e treaba cu lauda de sine?) cu audientele inregistrate!

Dar, despre audiente, cat sunt ele de reale si…corecte, intr-un episod urmator…