Intrebare: De ce are atata influenta si putere mass-media vizuala?
Multe cercetari si studii care au avut drept scop observarea comportamentului fiintei umane la cele mai mici varste au demonstrat, fara putinta de tagada un fapt extraordinar: exista un instinct de explorare al fiintei umane, de cunoastere, o curiozitate naturala asupra lumii ce ne inconjoara. Copilul mic, aproape imediat dupa nastere, ia act, in masura in care simturile lui putin dezvoltate ii permit, de mediul inconjurator. Atunci cand dezvoltarea fizica il ajuta, tendinta naturala, instinctiva, este de a explora mediul inconjurator, de a-l cunoaste, impins de o curiozitate aproape fara limite, si de a experimenta. In cele mai multe dintre cazuri aceasta curiozitate, aceasta dorinta de cunoastere este stimulata de familie, de mediu, de educatie.
Daca la inceputul vietii (cateva luni) omul se bazeaza pe miros si gust si mai putin pe celelalte simturi, destul de repede lucrurile se schimba si, pe primul loc, la mare distanta, se va situasimtul vazului. Se considera ca peste 70% din creier este asociat cu informatia vizuala. Cu peste 500 000 de receptori vizuali si cea mai complexa structura, este simtul care influenteaza cel mai mult obtinerea de informatii, cel care va influenta si cel mai mult dezvoltarea omului de-alungul vietii. Cu alte cuvinte, este simtul care joaca rolul cel mai important in dezvoltarea noastra ca fiinte umane, prin cantitatea de informatii pe care ne-o ofera. Va influenta in mod decisiv dezvoltarea intelectuala, educatia, cultura unei persoane.
Trecerea prin etapele de dezvoltare lasa individului uman o nevoie aproape viscerala de a fi vazut, admirat, valorizat. Tine atat de nevoia de a-si hrani narcisismul (iubirea de sine) cat si de nevoia de a face parte dintre oameni; este o legatura pentru care va fi capabil sa plateasca foarte mult pentru a primi ceva esential pentru propria stare de bine. Felul in care se exprima aceasta nevoie duce la cele mai diverse comportamente, iar ele vor fi cu atat mai utilizate (repetate), cu cat vor avea un impact mai mare: de exemplu – persoanele care se exhiba (se dezgolesc, se arata) in vazul lumii nu sunt interesate decat de obtinerea unei reactii din partea celorlalti. De aici pana la a repeta si intensifica comportamentul va mai ramane foarte putin, cu atat mai putin cu cat „admiratia” (acesta este felul in care interpreteaza reactia) celorlalti va fi mai mare. Aici mass-media vizuala ofera ceva de neegalat – accesul instantaneu, nemijlocit la un numar imens de privitori. Admiratia, atentia, in forma ei cea mai puternica si…cea mai periculoasa – exibitionismul absolut. Cum obtii mai mult? Aratand mai…mult si din ce in ce mai…mult (a se citi „fara limita”) si mai fara principii, morala, respect, intelegere etc. Toate acestea dispar in fata Mariei sale: atentia (audienta). Intr-o clipa un „nimeni” devine „cineva”. Cine poate sa faca asta mai bine si mai repede decat mass-media vizuala? NIMENI
O lege de functionare a fizicului uman stabileste niste limite senzoriale, numite praguri senzoriale. Ele indica de fapt limita de la care si pana la care simtim. Cu alte cuvinte daca suntem expusi unor stimuli vizuali (imagini, in cazul de fata) tendinta naturala va fi sa nu mai reactionam la fel de repede si de intens cu cat vedem un timp mai indelungat aceleasi lucruri. Pentru a se obtine o reactie trebuie ca stimulul sa fie mai…puternic. Asta face ca in televiziune limitele sa dispara incet-incet (de fapt repede-repede). Pentru a obtine reactia din partea unui privitor stimulul vizual trebuie sa fie mai puternic….si mai puternic…si mai…Pe de alta parte, daca viata privitorului este saraca si incarcata de lipsuri si frustrari, va fi simplu, ieftin si rapid sa utilizeze televiziunea ca sursa de…senzatii si trairi. Privitul la televizor ca unica sursa de placere, va construi inconstient voyieur-ul absolut, prizonier al propriei placeri de a privi…
O alta parte a dezvltarii umane tine de nevoia fiecarui om de a cauta pe cei asemenea lui, mecanism inconstient numit identificare. Adica, fara sa ne dam seama cautam in jurul nostru persoane cu care sa ne potrivim, sa ne comparam, sa simtim ca viata noastra nu este singulara si anosta. Cautam sa ne pozitionam intre ceilalti, sa ne demonstram, prezentam, convingem, ca suntem cineva, ca meritam si noi un, loc printre ceilalti. Cum se face asta? Prin comparatie directa sau prin opozitie, prin a ne ridica pe noi si a-l cobora pe celalalt. Si atunci, viata noastra lipsita de continut si valoare poate parea minunata in comparatie cu a unei scursuri a societatii, sau, prin identificarea cu o figura pe care o admiram, sa simtim si noi o parte din valoarea si gloria ei.
Si daca toate acestea nu au fost de ajuns ca raspuns, mai exista unul: BANII. Nu este ultimul, desigur, ba poate fi chiar primul. Caci televiziunea are bani, caci are putere, si are putere caci are bani…Ea te ridica, ea te coboara, cu doar o emisiune. Doar cinci minute de minciuni pot distruge o viata de om. Cinstea, valoarea unui om dispar intr-o clipa de „maxima audienta”. Televiziunea are „justitia” ei, legata, asemenea celebrelor statui, la ochi, urechi si gura, de…audiente. Televiziunea functioneaza dupa principiul „prezumitiei de vinovatie” – trebuie sa fie ceva la mijloc, altfel nu s-ar fi vorbit despre – este o alta expresie favorita a televiziunii. Cinci minute de „scandal” poate distruge reputatia construita in ani de zile. Pericolul? Oricui i se poate intampla, caci nimeni nu este mai presus de…televiziune. In filmul, genial dupa parerea mea, Man of the Year (2006), personajul principal vorbeste despre aceasta intr-un mod revelator: „oricine poate veni si poate spune orice despre oricine” (trad.aprox.). Nu mai conteaza decat audienta…Iar pentru mai multi sau mai putini arginti se gasesc intotdeauna cativa Iuda…
Desigur lista elementelor care dau putere si influenta televiziunii si mass-mediei vizuale este mai lunga. Adaugam ultimul element, deocamdata. El este de fapt o rezultanta a celorlalte. Aparenta profesionalismului, prezentarea specialistilor de tot felul care au un punct de vedere asupra a orice ofera credibilitate. „Au spus la tv” este o expresie care a intrat deja in limbajul comun. „TV”-ul a devenit punctul de referinta a lumii moderne. Dictionarele de tot felul, cartile, lucrarile originale (neplagiate) palesc in fata analistilor autonumiti si promovati care elucubreaza in fata telesptectatorilor. Ei si numai ei sunt detinatorii adevarului pe care il absolutizeaza in fata ecranului. Restul devine…tacere…
Nota: am utilizat expresia „mass-media vizuala” pentru a include si televizunile sau transmisiile online si pentru a ma delimita de presa scrisa
….va continua…