Ma trezesc. Afara, dupa o noapte in care a nins totul este de un alb imaculat. Puritatea naturii in forma ei cea mai frumoasa. O stare de liniste si de bucurie ma cuprinde. Ma imbrac si plec la serviciu. Pe drum nu ma pot opri sa nu contemplu frumusetea naturii albe. Observ in jurul meu, printre caciuli si fulare bine stranse pe langa corp aceleasi zambete si priviri admiratoare. Oamenii se opresc sa fotografieze spectacolul. Nimeni nu poate imita natura. Ajung la serviciu si ma alatur colegilor care dadeau zapada de pe caile de acces la spital. Glume, bulgareala si o cana cu ceai fiert. Se uita ierarhia organizationala, problemele si greutatile. Oamenii mari sunt, pentru o clipa, copii care se bucura de iarna, de zapada, de ger. Pe chipul celor mai multi se citeste bucuria pura, neintinata ca zapada ce ne inconjoara. Zapada a acoperit si neintelegerile. Pe timpul zilei si in zilele urmatoare mii de fotografii spectaculoase impanzesc eterul, dovada ca bucuria este atotcuprinzatoare.
Miracolul se distruge brusc la deschiderea televizorului. Raiul alb se transforma intr-o clipa in “apocalipsa alba”, bucuria in “dezastru”, frigul in “ger napraznic”. In doar o clipa fete crispate de “gravitatea momentului” (?!) ne spun ca lucurile minunate pe care le-am trait nu sunt adevarate, ca ceea ce au simtit multimi de oameni este o poveste, ca albul este negru si ca raiul este iad.
Ultimele zile de iarna mi-au aratat, inca odata, cum jurnalismul transforma o bucurie intr-o suferinta, intr-un dezastru. O lume paralela, apocaliptica, ne este prezentata, obsesiv, minut de minut, ceas de ceas, zi de zi. Iarna, care este un fapt natural in tara aceasta de mii de ani, cu zapezi si geruri mult peste ce a fost in utlimele zile, devine un blestem.
Jurnalismul modern inseamna transformarea unei emotii in opusul ei, a realitatii in una paralela, alterata pana la distrugere. Jurnalismul a devenit de mult un instrument de distrugere in masa, care induce frica, oricand, oricum si cu orice pret. Nu intereseaza pe nimeni ca PRETUL cu care se intampla asta este cresterea exponentiala a numarului persoanelor ce sufera de anxietate, atacuri de panica si depresie in ultimii ani.
Stirea nu mai este informatie ci blestem, cuvantul nu mai transmite ci distruge. Cocotati pe “troiene de zapada” (citat ce dovedeste pregatirea superioara a jurnalistului modern), batuti de vant si de soarta si “patrunsi” de gravitatea situatiei jurnalistii apocalipsei ne distrug incet-incet, cu fiecare fulg de zapada asternut. Ne duc obsesiv intr-o lume a distrugerii, a fricii si a sfarsitului.
Da, iarna este frig si…ninge. Oamenii stiu asta de mii de ani si stiu sa se descurce, sa se adapteze, cum au facut-o de-alungul mileniilor. Da, este mai greu decat atunci cand este cald si uscat. Este insa de ajuns sa vedem copii la bulgareala si la derdelus ca sa ne dam seama ca apocalipsa este doar in mintea unora, ocupati cu frica si distrugerea.
