Autor: Pescaru Valentin – psiholog – psihoterapeut – sexolog – Bucuresti
www.psihologultau.net; www.psihoterapeutultau.net
Castrarea chimica apare periodic in discutiile despre „tratarea” violatorilor, pedofililor, in general a agresorilor sexuali, aproape de fiecare data cand o astfel de fapta este prezentata de catre mass-media.
Castrarea chimica este in fapt un tratament cu substante chimice care are ca efect scaderea pana la disparitie a dorintei sexuale (ca o glumita: este varianta moderna, revazuta si adaugita, a celebrei bromuri ce se administra in ceaiul soldatilor, in vremuri de demult). Se presupune astfel ca tratamentul va scadea pofta sexuala a agresorilor si acestia nu vor mai fi stimulati sa repete agresiunile sexuale, adica se vor linisti…sexual.
Castrarea chimica nu reprezinta o pedeapsa in sine ci mai degraba o solutie complementara de „tratare” a agresorului, alaturi de pedeapsa in sine, de privare de libertate.
Aceasta abordare, utilizata in cateva tari din lume, nu poate fi deocamdata corect evaluata. Durata scurta de testare nu poate oferi inca rezultate solide (stiintifice) in combaterea agresiunilor sexuale.
Dincolo de dificultatile legate de administrare si control dupa eliberare etc. sunt puncte de vedere esentiale ce sunt mai putin (spre deloc) abordate.
In realitate, o parte extrem de mica a agresiunilor sexuale are la baza un impuls sexual, o dorinta sexuala clara: este cazul agresorilor primitivi, cu coeficient de inteligenta scazut sau retard mintal, eventual a unor tulburari de personalitate ce includ halucinatiile. In cazul acestora, tratamentul chimic poate obtine rezultate importante.
Pe de alta parte insa, in cazul celor mai multe dintre agresiunile sexuale (violul, pedofilia) dar si a altor deviatii sexuale, actul sexual este secundar ca interes, si vorbim de probleme psihice majore, pana la psihopatie. In aceste cazuri impulsul de baza nu este sexual ci psihologic: dorinta de putere asupra victimei, de control si dominare. In aceste situatii castrarea chimica nu poate aduce o modificare a functionarii psihice si nu va stinge instinctele violente ale agresorilor.
Mai exista o abordare, foarte importanta. In cazul agresiunilor sexuale, trebuie neaparat facut un profil psihologic al agresorului, profil care traseaza caracteristicile de personalitate si comportament. Din aceasta perspectiva, agresorul cu tendinte psihopate sau cu tulburari de personalitate (categorii in care se regasesc imensa majoritate a acestor agresori) trebuie tratat ca atare, iar pedeapsa stabilita sa fie in consecinta. Nu intamplator observam, in cele mai multe dintre cazuri, o recidiva a faptei. Asa numitii „sex-offenders” (trad.engl.: agresori sexuali) sunt o categorie anume, ce indica o anume personalitate si un anume comportament, de care comunitatea in care este eliberat agresorul trebuie sa stie.
Consultarea psihologilor criminalisti (criminologilor) in astfel de situatii este esentiala. Nu exista doar o solutie de abordare a problemei violatorilor, pedofililor si a altor agresori sexuali. Este o problema complexa ce necesita o abordare complexa, in care tipul si durata pedepsei joaca un rol esential.
Atunci cand vorbim de o structura de personalitate trebuie sa intelegem ca aceasta este stabila in timp, ceea ce inseamna ca si comportamentul persoanei in cauza va ramane neschimbat in timp. Din aceasta perspectiva, lipsirea de libertate ca solutie de protejare a societatii este doar o solutie temporara. Ea nu va reusi sa schimbe comportamentul agresorului, ba chiar, de cele mai multe ori, il va intari. Riscul de recidiva in astfel de cazuri este enorm, lucru demonstrat de statistici din toata lumea.
Un ultim punct de vedere: alaturarea termenilor: „viol/pedofilie” si „eliberare pentru buna purtare” mi se pare o enormitate demna doar de o justitie care nu este doar „surda, muta si oarba” ci si idioata.
