De scurta vreme ruleaza la unul dintre posturile de televiziune un serial (“Lie to me”) care a afacut furori in strainatate si tind sa cred ca a fost intrerupt tocmai pentru ca ofera niste instrumente „periculoase” pentru cunoasterea comportamentului uman. Faptul ca ofera exemple din cazuri celebre il fac si mai „incomod”. Scenariul are la baza cercetarile de o viata ale psihologului Paul Ekman, expert in interpretarea microexpresiilor faciale si a limbajului corporal si autor a unor carti de capatai in domeniu. Serialul este o noutate in peisajul filmografic si desi este prezentat la o ora tarzie cred ca merita urmarit, este o experienta cel putin interesanta pentru cei care vor sa afle cate ceva despre comportamentul uman.
De putin mai multa vreme „ruleaza” pe mai toate posturile de televiziune un „serial” mult mai putin interesant dar excesiv mediatizat, un triunghi amoros intre niste celebritati de carton si silicon, un spectacol mediatic fara substanta. Spectacolul este intretinut artificial de emisiunile de scandal care isi creaza teme si subiecte caci cu asta se ocupa. Trebuie sa aiba continuu material de…scandal. Serialul abunda de stiri „pe surse” care mai de care mai ciudate, mai „extraordinare”, rasturnari de situatii, mesaje nedatate etc. Este foarte greu sa intelegi care si unde este adevarul in toata aceasta poveste. Si nu cred ca asta ar trebui sa ne intereseze. Este inca o poveste care va dispare in uitare in foarte scurt timp, caci nu va mai putea fi stoarsa de „senzational”.
Celor care insa vor sa experimenteze le recomand o legatura dintre cele doua seriale – sa aplice cateva dintre lucrurile de baza de la care pleaca intelegerea comportamentului uman, si anume faptul ca fiziologia tradeaza ratiunea, cu alte cuvinte comportamentul este mai aproape de inconstient, nu stie sa „minta” asa cum o face ratiunea, adica actul constient; serialul le ofera o sursa de adevarata distractie si un beneficiu intelectual.
Va invit sa reflectati la urmatoarele: oamenii sunt obisnuiti sa-si insoteasca vorbirea de expresii faciale, (este un fapt natural), care vin sa sublinieze starile traite si care se doresc transmise. Atunci cand este adevarat ceea ce se intampla, ceea ce spune persoana si ceea ce afiseaza pe chip sau in miscarea corpului este in consens, lucru care este foarte vizibil daca ascultam persoana sau daca doar o privim. Atunci cand persoana minte cu privire la trairile (emotiile, sentimentele) pe care le are nu mai exista consens intre cele spuse si expresii.
Aplicatie practica: incercati sa faceti exercitiul de a privi persoanele din scandalul de mai sus fara a avea sonor la televizor si incercati sa va dati seama daca expresiile lor sunt in consens cu ce exprima. Veti vedea ca diferentele sunt uriase de cele mai multe ori, adica persoanele mint. Nu de putine ori desi vorbesc despre lucruri (aparent) dureroase, pe chip li se afiseaza un zambet fin, dovada a minciunii. Atunci cand mint personajele se uita lateral si in jos si nu la persoana cu care vorbesc. In situatia in care expun o situatie au tendinta de a ridica vocea in anumite momente, indicand ca ceva nu este in regula, subliniind inconstient ceea ce nu este adevarat.
Si poate cel mai interesant exercitiu: observati jumatatea de sus a fetei lor. La majoritatea oamenilor ochii, fruntea, miscarea nasului insotesc si sunt in consens cu emotia. La aceste persoane aceasta jumatate este impietrita, aproape fara reactie. Din fata doar zona gurii este activa. Este un act constient de a-si acoperi minciuna. Efortul se concentreaza in zona gurii care da glas „povestii”. Restul este impietrit pentru a nu trada emotia, fapt care este in sine un semn al minciunii. Eforturile de a nu-si trada reactiile sunt insa zadarnicite de zona din jurul gurii care…nu minte, asa cum o face gura…
Stim ca persoanele din „renumitul” ??!!! serial mint si ca este un spectacol slab pentru a se obtine audienta cu care producatorii se si lauda. Dar cred ca este interesant sa vedem si CUM mint…In fond este prea multa minciuna in jurul nostru….
