”Bună seara, sunt mama unei fetițe de 2 ani și 9 luni care prezintă foarte multe semne de autism. Țin să precizez că s-a uitat la desene animate până la 8 h pe zi de la 6 luni pana la 2ani și 3 luni, am greșit enorm fără sa îmi dau seama că îi fac rău. A crescut aproape numai cu mine fără sa între în contact cu alți copii sau persoane, se juca undeva la 30 de min cu tatăl seara și atât. Am văzut că are probleme la2 ani și 2 luni deoarece am început să o duc în parc și am văzut că era foarte diferită de ceilalți copii. La vremea aceea nu răspundea la nume, nu reacționa la zgomot, nu avea contact vizual, nu se juca cu jucării corespunzător, nu observa obiecte care îi treceau prin câmpul vizual, nu executa nimic la cerere, plângea rău noaptea…Singurele lucruri bune erau: ne pupa, spunea “Bibi” la biberon și “mama”. Am mers la 4 spitale în… (unde locuim) plus în România la alți 7 medici pentru a afla dacă are autism sau nu Părerile au fost foarte diferite de la “nu are nimic copilul, e doar o lipsă a stimulării creierului datorită desenelor în exces “până la “autism clasic “. Până acum a corectat următoarele: Răspunde la nume aproape mereu , are contact vizual mediu , înțelege comenzile “dă-mi mâna!”, ”dă pup!”, ”dă-mi de jos!”, ”bate palma!”, doarme mai bine, observa orice îi arăți, are preferințe la haine și vrea roz sau cu Minnie, bea cu paharul, râde mult, mă întâmpină când vin acasă, arată cu degetul, face lego, pupă alți copii în parc…Face psihoterapie și a învățat: să arunce la gunoi, sa ducă laptele la frigider, să ducă furculița la sertar, ……….Problema cea mai mare e că nu înțelege de exemplu dacă o întreb “cine e tata?” sau ”unde e gunoiul ,frigiderul ,masa, mâna” ? Practic asociază o hârtie cu gunoiul dar la cerere nu arată lucruri din casă”.

”Bună seara, sunt mama unui băiețel de 1 an și 9 luni și are foarte multe semne de autism, am fost cu el la mai mulți psihologi și psihiatri specialiști dar toți mi-au spus acelasi lucru: ”are unele semne dar nu prea pare a fi autism clasic”, credeți-mă că sunt disperată sunt în ceață, de asta scriu aici în speranța că cineva mă va ajuta cu o părere sau un sfat vă rog din suflet …..Voi scrie aici comportamentele bune și rele ale copilului meu:

Comportamente rele: nu răspunde la nume, nu vorbește, parcă nu înțelege nimic din ce îi spun, aleargă mult prin casa uneori pe vârfuri și râde ca și cum s-ar distra, nu prea arata cu degetul decat foarte rar (2-3 ori pe zi) în rest mă ia de mana și mă duce sa îi deschid ușa, dacă vede scame pe covor le ia și le privește, nu prea se joacă adecvat cu jucăriile câteodată întoarce o mașinuță si îi învârte roțile (1-2 minute) dar câteodată se urca in mașinuță si împinge cu picioarele pe podea sa o miste din loc, câteodată cară anumite jucării sau obiecte in mana in timp ce aleargă, scutură jucării si le tranteste (nu exagerat de des), combina anumite silabe, nu se joacă cu alți copii dar pare sa se bucure cand vede copii, nu prea imita activitățile mele cu exceptia câtorva de exemplu daca sterg sifonierul ia si el o cârpă si sterge….

Comportamente bune: are contact vizual mai ales în timp ce îi cânt o melodie sau îi spun o poveste, întinde mâinile să îl iau în brațe și este foarte afectuos, răzgâiat, gelos (daca iau un alt copil în brațe trage de hainele ele și țipă până îl las jos), daca fac jocul cucu-bau îi place se amuză tare îmi pune mâinile la ochi să repet jocul (dar el nu face jocul singur)…

Vă mulțumesc mult din tot sufletul acest raspuns l-am primit și de la terapeuta lui care susține că a avut mulți copii în terapie dar că băiețelul meu are ceva diferit chiar dacă are semne de autism îi pare un copil normal pentru că este foarte afectuos și are contact vizual, și coordonatorul a spus că este posibil sa fie ceva virtual,  îmi era frica sa îmi fac speranțe pentru că nu stiu daca este adevarat cu acest autism virtual, toți psihologi si psihiatri la care am fost cu copilul mi-au spus că prezintă niste semne de autism dar totuși are ceva diferit și nimeni nu ia pus niciun diagnostic! Am închis tv și nu i-am mai dat voie la telefon, tableta, laptop absolut la nimic pentru că întradevar copilul le folosea exagerat de mult tot timpul chiar și noaptea când se trezea din somn să ceară laptic își lua telefonul și punea desene și adormea așa, nu m-am gândit nicio clipă că i-aș putea face rău”.


Cazurile de mai sus sunt doar două din multele cazuri din ce în ce mai des întâlnite în cabinetele de psihiatrie și psihologie pediatrică.

Așa numitul ”autism virtual”, produs de utilizarea exagerată a sistemelor electronice de tip: smartphone, tablet, tv are din ce în ce mai multe victime. Fenomenul este ușor de urmărit: în jurul nostru vedem copii extrem de mici absorbiți de ecranul telefonului sau tabletei.  Cei care înlesnesc această situație, de multe ori doar pentru a ”putea sta liniștiți puțin” nu realizează efectele pe care le produc. Adeseori liniștea lor se transforma în mari probleme.

Cum se dezvoltă neuro-psihologic un copil?

Este esențial să înțelegem, înainte de orice, cum se dezvoltă un copil din punct de vedere neuro-psihologic.
Această dezvoltare se face pe mai multe paliere:

– Prin interacțiune cu mediul: copilul interacționează cu mediul prin intermediul organelor de simț. El are nevoie sa pipăie, să miroasă, să guste, să audă ”mediul”. Toate eceste interacțiuni îi dezvoltă atât calitatea/finețea/precizia organelor de simț dar îl și îmbogățește cu informații în mod constant, fapt ce duce la dezvoltarea neuronală. Pe de altă parte aceste interacțiuni sunt tot atâtea experiențe ce îmbogățesc mica ființă cu date, cunoștințe, senzații, emoții.

– Prin imitare: copilul imită, în mod inconștient comportamentele pe care le vede în jurul lui. Mintea încă nedezvoltată a copilului preia aproape automat ceea ce percepe prin organele de simț. Se consideră că imitația este cel mai primitiv dar și cel mai utilizat mod de a învăța al ființelor.

– Prin observație: de multe ori copilul pare doar un observator neimplicat în interacțiunea cu mediul înconjurator. Doar pare, căci, după cum scriam anterior informația se depune în mintea copilului chiar dacă acesta nu pare direct implicat în acțiune. Copilul este un bun și fin observator al mediului înconjurător, el reținând aproape continuu informații despre ceea ce se întâmplă în jurul lui.

– Prin învățare: aceasta înseamnă transmiterea de informații de către persoanele semnificative din viața copilului (și nu numai), în mod organizat, constant și continuu. Procesul de învățare conține toate cele trei paliere menționate anterior, desfășurate organizat, constant și coerent. Copilului i se transmite, din nou și din nou, o informație, până când o va reține. Aceasta presupune interacțiune, comunicare, emoții etc. Și înglobează o mulțime de acțiuni pe o mulțime de direcții.

Principiile de dezvoltare a creierului uman

Putem concentra toate afirmațiile de mai sus într-un principiu general de dezvoltare și funcționare a creierului uman: acesta percepe orice acțiune ca rezolvarea unei probleme. Rezolvarea unei probleme noi se face prin dezvoltarea unor neuroni și a unei rețele neuronale noi.


Analizând înteracțiunea copilului cu un aparat electronic prin prisma celor scrise observăm că interacțiunea copilului cu obiectul care transmite informația este mai degraba săracă în ceea ce privește atât stimularea organelor de simț dar și răspunsul (feed-back-ul) dat de acesta.  Copilul devine foarte repede un receptor PASIV în interacțiunea cu dispozitivul. Dacă inițial este stimulat de multitudinea de culori, sunete și mișcări derulate pe ecran, foarte repede devine doar un privitor al acestora, pasiv și neimplicat. Primește o informație pe care nu o poate gusta, mirosi, pipăi, care nu îi răspunde. Nu știe dacă informația pe care o vede este bună sau rea, utilă sau nu, nu se poate juca cu ea. Nu o poate ”testa” și nimeni nu i-o organizează. Creierul nu are probleme de rezolvat, nu interacționează cu mediul, nu experimentează mare lucru drept care nu se dezvoltă decât minimal. Cu cât interacțiunea cu aparatul electronic este mai îndelungată cu atât procesul de dezvoltare nu se desfășoară, pierzându-se timp prețios.

Un principiu important caracteristic copiilor este că timpul lor se desfășoară cu altă viteză decât timpul adultului. Un copil învață mult mai multe lucruri pe unitatea de timp decât un adult, ceea ce face ca doar o lună pierdută în dezvoltarea lui să necesite luni de zile de recuperare.

Un alt principiu de funcționare a creierului spune că perioada cea mai importantă din punctul de vedere al dezvoltării neuro-psihologice este cuprinsă între 0 și 7-8 ani. Este perioada de maximă acumulare de informații și respectiv de maximă plasticitate (capacitate de schimbare, de adaptare) la informație. După această vârstă capacitatea de formare a creierului scade simțitor, până la sfârșitul adolescenței când tinde să se stabilizeze.

Mai există o perspectivă importantă în toată discuția despre dezvoltarea neuro-psihologică a copilului. Cea care privește partea emoțională. Dezvoltarea copilului nu înseamnă doar acumularea de date și informații. Interacțiunea cu mediul, cu oamenii din jur îmbogățește copilul cu experiențe încărcate de emoții, stări și sentimente. Prin interacțiunea cu oamenii din jur copilul învață iubirea, atenția, încrederea, îngrijirea, ajutorul și toată gama de emoții și sentimente caracteristică omului. Din interacțiunea cu un dispozitiv copilul nu poate învăța toate acestea(căldura umană). Să nu uităm că interacțiunea cu oamenii din familia copilului crează primele modele de relație. Ce tip de relație poate învăța copilul din interacțiunea cu un obiect? Doar una izolată, insingurată, în care el este cel slab, cel neajutorat, cel pasiv.

De câte ori vedem copii de vârste fragede absorbiți de ecranul multicolor? Dar de câte ori vedem copii mari hrăniți de părinți ca bebelușii deși ar fi foarte capabili să mănânce singuri? Dar ei sunt în continuare absorbiți de către ecranul aparatului…

Valentin Pescaru – psiholog, psihoterapeut, sexolog