Din ce in ce mai multe persoane se prezinta la cabinetele de specialitate (psihiatrie, psihologie, psihoterapie) acuzand stari de anxietate, atacuri de panica, senzatii de neputinta in fata unui ritm de viata din ce in ce mai alert si, cum spune poporul, innebunitor. Cat de adevarata este aceasta nebunie este mai putin important, ceea ce este insa foarte ingrijorator este ca persoanele sunt cu adevarat in suferinta: se simt depasite de ceea ce le cere societatea moderna, viteza cu care se intampla lucrurile duce la neimplinire si frustrare, timpul alocat serviciului este din ce in ce mai mare in cursa pentru atingerea standardelor lumii de azi. Fiecare zi aduce cu sine un preaplin de reviste, prospecte, pliante, corespondenta de toate felurile, din care cea mai mare parte neceruta. Bucuria de odinioara a primirii unei scrisori de departe s-a transformat in supliciul deschiderii cutiei postale. Lucrurile nu se opresc aici, chinul continuand cu accesarea cutiei postale electronice in care gasim nesfarsite informatii mai mult sau mai putin folositoare.

Indiferent unde mergem, in aproape fiecare clipa a existentei noastre ni se livreaza informatie, oferita sub o forma supraprelucrata astfel incat sa nu mai necesite o procesare ulterioara din partea propriei noastre minti, sa fie luata ca atare. Fiecare rand se transforma intr-o mica axioma, ce nu mai trebuie demonstrata si este depozitata automat in ungherele mintii noastre. Ne trezim in diverse momente vorbind sau gandindu-ne la chestiuni despre care habar nu avem, despre care nu avem un punct de vedere propriu si ne intrebam de unde ne-au venit…

Omul modern este din ce in ce mai apasat de povara responsabilitatii: trebuie sa performeze in orice domeniu si in orice directie ar apuca-o, sa ingrijeasca mediul inconjurator, marile, oceanele, fauna si flora, planeta; este „in direct” cu conflictul din Kosovo, razboiul din Somalia, falimentul bancilor americane, gripa porcina de aiurea. Este un om al planetei, de peste tot si de nicaieri. Aceasta responsabilizare este atat de puternica incat omul se simte agresat. Sentimentul de responsabilitatese loveste insa de revelatia incapacitatii de a face ceva pentru aceasta, omul este invins de propria neputinta, conflictul sfarsindu-se prin acumularea unei frustrari ce ia in timp forma tristetii, a depresiei, a fricii. Informatia este agresiva, indiferent de subiectul ei: crime, accidente, suferinte de toate felurile, dar si reclame: „vino ACUM”, „cumpara ACUM”, „TREBUIE sa”…

Supraaglomeratul agresat de toate aceste informatii oscileaza intre a avea, a sti, a putea. I s-au livrat deja povestile cu „informatia inseamna putere”, „timpul inseamna bani”, „secolul vitezei” „multitasking” etc. Mintea ii intra intr-un mod ciudat de suprafunctionare, de prelucrare de nenumarate informatii in acelasi timp. In acest vartej niciun gand nu mai poate fi oprit, nici o informatie retinuta, nici un element memorat corect. Anxietatea creste sub imperiul propriei neputinte: viteza de reactie a persoanei scade, apar problemele de concentrare si atentie, de memorie, creste irascibilitatea si nervozitatea, suprastimularea mintii duce la oboseala, iar aceasta duce la depresie si anxietate. In momentul acesta cercul vicios este inchis. Persoana a devenit sclavul unui mod de functionare gresit, ce nu-i apartine si nu o caracterizeaza: a pierdut controlul propriei vieti. Ca sa faca fata ritmului nebun apeleaza la solutii de toate felurile: cafea, energizante, dulciuri, tigari, mai putine ore pentru odihna, mai putine ore cu familia, mai putine ore cu prietenii, mai multe ore la volan, mai multe ore la serviciu. Solutii gresite, desigur. Toate acestea nu fac decat sa-i ruineze sanatatea, si asa subrezita de consumul intelectual intens…

Scenariul va este desigur cunoscut: fiecare din noi il vedem, il traim in fiecare zi. Putem insa sa facem ceva, sa schimbam cu adevarat ceva in toata aceasta poveste? DESIGUR. Intr-unul dintre articolele urmatoare va voi prezenta o teorie extrem de interesanta si folositoare asupra controlului, mai precis asupra locului controlului, in stransa legatura cu teoria manipularii.

Sta in puterea noastra sa schimbam ceea ce ni se intampla. Suntem agresati in masura in care ne lasam agresati. Este cu adevarat o informatie sau alta interesanta sau importanta pentru noi? Trebuie neaparat sa tinem televizorul sau radioul deschis in permanenta? Ce pierdem daca nu cumparam in fiecare zi un teanc de ziare pe care nu apucam sa-l citim?

Poate ca ar trebui sa invatam sa ne raspundem la intrebarile: „ ce conteaza cu adevarat pentru noi?”, „ce este cu adevarat important in viata noastra” si, mai ales, „ce luam cu noi din aceasta lume?”

Omul poate fi asemuit cu o oala sub presiune, in care fierbe insasi viata, existenta lui. Atat timp cat supapa de presiune, care ajuta la pastrarea unor conditii normale de functionare, este in regula, omul merge mai departe, traieste propria viata. In momentul in care insa supapa se defecteaza, tensiunea interioara creste pana la punctul descarcarii: insomnie, nervozitate, agresivitate crescuta, probleme de tot felul si, in cele din urma explozia. Va intrebati cum insa putem „unge” supapa unei minti/vieti omenesti? Destul de simplu: timp petrecut cu familia, cu prietenii, miscare/sport, calatorii, dans, muzica, hobbyuri. Adica timp petrecut cu adevarat pentru noi, in care uitam de toate problemele existente. Doar asa putem sa ostoim tumultul unei vieti care tinde sa se scurteze printr-o traire nefiresc de intensa.

Vad in fiecare zi oameni ce sufera dupa propria viata, goliti de puteri si lipsiti de idealuri, punandu-si necontenit intrebarea „ce-ar fi fost daca…”. Niciodata nu este prea tarziu sa incepi sa-ti traiesti propria viata. Am citi deunazi un articol cutremurator, scris de un ziarist el insusi impresionat de o poezie scrisa de catre o fata bolnava de cancer in stadiu terminal. Pentru aceasta fiinta timpul are un alt pret. Sper ca citarea acestei poezii aici sa prelungeasca intr-un fel existenta acestei persoane, si dupa ce nu va mai fi printre noi:

„Dans lent”

„Ai privit vreodata copii intr-un balansoar?

Sau ai ascultat zgomotul ploii cand cade pe pamant?

Ai urmarit creodata zborul in zig-zag al unui fluture?

Sau ai observat soarele cand dispare in noapte?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa atat de repede.

Timpul e scurt.

Muzica nu va dura.

Parcurgi fiecare zi in zbor?

Cand spui „Cum te simti”? asculti raspunsul?

Cand ziua s-a sfarsit te intinzi in pat cu sute de ganduri care iti trec prin cap?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa atat de repede.

Timpul e scurt.

Muzica nu va dura.

Ai spus vreodata fiului tau „o facem maine”?

Fara sa iti dai seama in graba, de parerea lui de rau?

Ai pierdut vreodata legatura, ai trait o prietenie care s-a sfarsit pentru ca

Tu nu ai avut nicodata timp sa suni si sa spui „Buna”?

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa atat de repede.

Timpul e scurt.

Muzica nu va dura.

Cand alergi atat de repede ca sa ajungi undeva

Iti pierzi jumatate din placerea de a merge.

Cand alergi tot timpul

Ziua e ca un dar niciodata deschis, aruncat

Ai face bine sa incetinesti.

Nu dansa atat de repede

Timpul e scurt.

Muzica nu va dura.”