Tara fara copii ?!

Tara fara copii ?!

180.000. Acesta ar fi numarul de copii nascuti in Romania in anul 2013. Cifra, inaintata de un Institut de Statistica depasit (aceeasi institutie care a participat la realizarea celui mai prost recensamant din istoria recenta a tarii; un recensamant in care singurul element real de identificare a unei persoane – CNP –ul, nu a fost luat in seama), ce-si face simtita prezenta muribunda prezentand din cand in cand date reci, cifre searbede si jumatati de informatii, a dat material de stiri apocaliptice mass-mediei. La doar un pas de a prezice disparitia poporului roman, televiziunile dau (din nou) dovada jalnicului jurnalism modern. Subiectul este tratat impartial, fals, prezentand jumatati (sau chiar sferturi) de informatii, tendentioase si manipulative.

Subiectul este unul important, desigur, strans legat de viitorul unei natii si asa prea incercata. Felul in care este insa tratat este in dulcele stil romanesc, in care stirea este mai importanta decat informatia, scandalul mai important decat realitatea, iar problema mai importanta decat solutia.

Iata cateva teme adevarate de gandire legate de subiect:

1) A lega numarul de copii nou-nascuti de numarul de pensionari este o manipulare grosolana a unui sistem piramidal (sistemul de pensii), care mai poate functiona doar daca strange noi participanti. Manipularea, conceputa de aparatul de stat (a se citi: mizeria de guvernanti) induce in eroare si produce un conflict intre paturi ale societatii. Nimeni nu plateste pensia pensionarilor decat ei insisi. Faptul ca au cotizat 30, 40, 50 de ani intr-o lada de zestre din care guvernantii s-au servit din plin si acum nu mai au de unde pune banii la loc nu este responsabilitatea celor care muncesc in prezent; acestia nu sunt responsabili sa umple in continuare un sac pregatit pentru noii imbogatiti ai natiei. Sistemul de pensii trebuie regandit din temelii, URGENT, astfel incat pensionarii care au muncit o viata sa-si primeasca ceea ce este al lor de fapt si de drept.

Poate ca o solutie ar fi constituirea de urgenta a unui cont de pensie pentru fiecare platitor de taxe. Asa cum banii se aduna in contul de economii din care stim in fiecare moment ce si unde am cheltuit, asa am sti la momentul pensionarii cat am strans dupa o viata de munca (asa numitul sold). Banii sunt inregistrati perfect (nu va mai fi nevoie de calcule peste calcule in momentul pensionarii)  si pot fi utilizati asa cum sunt utilizati si cei din contul de economii. Cine si cum administreaza banii este o alta poveste ce trebuie reglementata rapid.

2) Numarul de copii nascuti intr-un an nu spune nimic de structura lui, din ce clase sociale provin copii respectivi. Statisticile reale si complete arata ca acest numar creste in partea provenind din familii sarace. Exista deja studii sociologice arhidemonstrate care arata ca numarul de copii pe familie creste invers proportional cu educatia si veniturile. Adica, cu cat o familie are studii (educatie) si venituri mai mici cu atat va avea mai multi copii, si invers, cu cat gradul de educatie creste, cu atat scade numarul de copii. Are aceasta legatura cu responsabilitatea parintilor, venita dintr-o considerare mai realista a posibilitatilor? Desigur.

Numarul in cauza nu vorbeste despre copii nascuti din familii alcatuite din persoane cu probleme psihice, copii condamnati inca inainte de nastere la suferinta; nu vorbeste nici despre copii abuzati de asa numiti parinti, sau abandonati in ghene de gunoi, spitale, si alte locuri. Din pacate multi dintre acesti copii nu vor fi niciodata platitori corecti de taxe si impozite, respectivi sustinatori ai nu-stiu-caror pensionari. Ei insisi vor fi sustinuti de stat.

Aceasta arata inca odata cat de gresit este felul in care guvernantii vad functionarea sistemului de pensii. Conform celor demonstrate mai sus, in felul in care se intampla lucrurile in prezent, va scadea numarul celor care vor sprijini societatea si va creste numarul celor care vor trebui sustinuti de societate.

3) Actualul sistem de protectie sociala este de fapt o jignire adusa cetateanului corect, suma platita pentru nasterea si intretinerea unui copil (alocatia) este o mizerie. De ea insa se folosesc (as putea spune ca unii abuzeaza) insa toti cetatenii, indiferent daca au muncit vreo zi in viata lor sau nu. Sate si comune intregi traiesc de pe urma alocatiilor copiilor. De aceea interesul lor este sa aiba cat mai multi copii, in timp ce altii muncesc din greu pentru a-si intretine unicul copil.

Numarul de copii pe care o persoana/familie ar putea sa-i aiba ar trebui sa depinda de posibilitatile lor financiare, de capacitatea si responsabilitatea pe care au dovedit-o pana atunci. Pana cand o femeie, ce cu greu poate fi numita mama, poate avea copii in continuare, in timp ce ceilalti 3, 4, 5 sau chiar mai multi sunt abandonati in spitale si camine?

Poate ca programele de planificare familiala, de educatie sexuala si contraceptie ar trebui din nou introduse, spre beneficiul si sanatatea intregii societati? Astfel de programe, „importate” sau introduse pentru o perioada de timp dupa 1990 au avut o influenta pozitiva in ceea ce priveste informarea si educarea in domeniu. Zone sarace, numeroase in tara noastra ar avea beneficii clare in urma unor astfel de programe. Sunt persoane care trebuiesc educate ca se poate face sex si fara a avea copii, si ca acesta nu este un drept ci o responsabilitate. Exista femei care cea mai mare parte din viata lor au fost insarcinate, fiind tinute in cea mai crunta inapoiere.

4) Daca marim limitele analizei, si ne gandim la realitatile zilelor noastre, perspectiva nu este tocmai roz. Traim intr-o tara secatuita de rezerve naturale; traim pe o planeta care isi atinge limitele din toate punctele de vedere. Una dintre solutiile realiste este scaderea rapida a populatiei globului/tarii. Perspectiva unei alte planete care sa preia „surplusul” este inca foarte indepartata. Asa incat, cea pe care o avem la indemana este cea de sub picioarele noastre. Asistam din nou la razboaie pentru resurse, deghizate sub alte forme si motive. Daca nu vrem sa ajungem sa ne batem pentru hrana de toate zilele, asa cum probabil o faceam la inceputurile omenirii trebuie sa privim realist si limpede unele subiecte.

Sigur ca discutia nu se opreste aici. Nu este o discutie simpla. Nimic legat de om nu este simplu. Iata insa ca exista si alte abordari (cred) ale subiectului de fata, chiar daca unele dintre ele pot parea dure si reci. Realitatea nu ne va lasa prea mult sa cadem prada visarii si sa consideram ca lucrurile se vor schimba de la sine.

Daca dorim o altfel de viata, o altfel de societate, sta in puterea noastra sa producem schimbarea.