Psihologia infractorului

Psihologia infractorului

Traim zilelea acestea un fel de miracol al justitiei romane. Un clan de mafioti care a spoliat si distrus fotbalul romanesc a intrat in puscarie, adica acolo unde ii era locul; au ramas pe afara inca vreo cativa care au fost mai misei decat miseii.

Cu aceasta ocazie am ocazia sa vad niste reactii uimitoare: un avocat cunoscut afirma despre fostul client, unul dintre proaspetii inchisi, fost si actual prieten (?!), ca nu merita sa intre in inchisoare, „caci nu este mai rau decat altii”.

Altii fac in acest moment petitii pentru gratierea altuia dintre condamnati, pe motiv ca este fost campion la fotbal ?!…

Cu alte cuvinte legea este „mai egala pentru unii decat pentru altii” si poate fi adaptata in functie de rautate, faima, etc.

Toate acestea mi-au oferit material pentru a discuta putin despre psihologia infractorilor, caci despre a maselor usor de manevrat am scris cu alte ocazii.

Functionarea psihicului uman a fost descrisa in amanunt si as putea spune magistral (pentru vremea respectiva) de Freud. Structura psihicului uman, asa cum a fost prezentata de el este inca un punct de referinta in discutiile actuale despre functionarea psihicului uman. Una dintre cele mai celebre prezentari imparte psihicul uman in Sine, Eu, Supraeu. Sinele este privit ca rezervor al inconstientului si al istoriei de viata care structureaza persoana inca dintre primele clipe de viata, cu mecanisme de functionare, de aparare etc. Eul este instanta care mediaza intre Sine, cu pulsiunile lui si Supraeu. Ma voi opri asupra celui din urma, interesant pentru subiectul de fata.

Freud, alaturi de alti cercetatori mai vechi sau mai noi ai functionarii psihice umane, considera Supraeul ca instanta indisolubil legata de relatia cu exteriorul, respectiv cu societatea. Aceasta instanta se structureaza (si structureaza) datorita internalizarii interdictiilor, adica a normelor, regulilor si legilor de mai tarziu. Prin intermediul acestei instante se stabileste relatia cu autoritatea, reprezentata initial de parinti, apoi in mod simbolic, de profesori, sefi, politie, lege. Felul in care individul uman va internaliza toate acestea va pune amprenta in mod definitiv asupra felului in care va respecta, sau nu, autoritatea, sub formele ei de exercitare: reguli, norme, legi, morala, etica; va determina de asemenea, felul in care individul uman isi va respecta semenii.

In functionarea psihica a infractorului, aceasta instanta este extrem de putin spre deloc reprezentata. Nevoile individului nu sunt mediate/moderate in nici un fel si ele tind sa se satisfaca imediat, cu orice pret. Legea, norma, regulile sunt inexistente, nu constituie nici o opreliste, ba chiar exista un act de bravada in incalcarea lor, ca actiune de demonstrare a propriei puteri.

O alta perspectiva interesanta este cea a premeditarii actiunilor infractorului, care urmareste, face planuri sa ocoleasca, sa atace si sa distruga regulile, sub toate formele amintite. Nu intamplator justitia considera premeditarea ca act agravant al infractiunii, caci aceasta inseamna ca individul a actionat in cunostinta de cauza pentru a incalca legea.

Lipsa instantei de „supraveghere si control”, Supraeul, este in stransa legatura cu ideea de vina. Daca infractorul considera ca legea nu exista, sau ca ea este facuta „ca sa fie incalcata”, ca el nu greseste nu nimic in actiunile lui, nu are sentimentul de vina, nu are constiinta morala a prejudiciului, a suferintei pe care o provoaca, pentru ca, pentru el, „celalalt” nu exista…Continuand rationamentul, rezulta ca infractorul nu are nici notiunea de pedeapsa, ca rezultanta posibila a unei astfel de actiuni. Oricare ar fi pedeapsa ea este negata, atacata constant, si nu va avea nici un efect asupra „pedepsitului”. Nu intamplator nenumarate studii arata ca numarul celor care au fost „indreptati” de catre sistemul judiciar este extrem de mic, ei intorcandu-se la faradelegi la eliberarea din inchisoare.

Daca ne gandim putin prin prisma celor prezentate la cele ce le-am vazut de-alungul timpului in legatura cu indivizii de care aminteam mai sus, ne dam seama ca am vazut acest comportament la fiecare dintre ei: sfidare, aroganta, agresivitate la adresa tuturor si a legii (inclusiv in sala de judecata), jigniri, nici o farama de respect fata de semenii lor, o continua actiune de inselare, de mintire, de manipulare in interesul propriu, de negare si impotrivire. Unul dintre ei, desi inchis de ceva vreme, contesta in mod constant pedeapsa, dovada a celor de mai sus. Pentru el pedeapsa nu exista si face totul ca sa o ocoleasca, sa o anuleze, invocand fel de fel de motive, inclusiv de faptul ca trebuie sa se ocupe de afaceri (?!!!), adica tocmai afacerile care l-au dus acolo unde este…

Mai mult decat atat, extinzand putin planul, la fel ca unii dintre proaspetii condamnati, un fost mare (?!) politician considera inchisoarea ca un fapt natural al vietii, facand dovada inca odata, a modului in care intelege sa respecte legea, tara, semenii… Pentru el inchisoarea nu este o pedeapsa ci o parte din viata.

Daca justitia nu poate sa-i pedepseasca cu adevarat putem sa-i pedepsim noi, semenii, stergandu-i din minte si din viata, din istorie, condamnandu-i la ignorare si uitare…