Povesti nemuritoare: de la Narcis, la Alba ca Zapada si Tabloid Story

Povesti nemuritoare: de la Narcis, la Alba ca Zapada si Tabloid Story

…A fost odata ca niciodata…un personaj celebru ce statea la marginea unei ape si nu se mai satura admirandu-si chipul reflectat in oglinda apei, si statea si se minuna, si se minuna si iar statea…si a stat asa pana cand numele lui a ramas in istorie, fiind folosit pana si in zilele noastre…Narcis…

…dupa ceva vreme povestea a fost preluata, revazuta si adaugita: „oglinda, oglinjoara, cine este cea mai fumoasa din tara? Si oglinda raspundea invariabil: „tu maria ta…si totul mergea de minune pentru „maria sa” si regatul ei, pana cand, intr-o zi, oglinda nu a mai raspuns asa cum dorea regina, si regina s-a facut foc si para si mai-mai sa sparga oglinda, dar avea nevoiede ea, asa ca a ales alta cale pentru a obtine raspunsul dorit…Si sa-l fereasca Sfantul pe cel care se impotrivea „mariei sale” sau cuteza sa o contrazica in vreun fel, caci mare si nesfarsita era furia ce se dezlantuia asupra lui…

…in zilele noastre povestile nu s-au prea schimbat: personaje isi tapeteaza casa cu oglinzi cu swarovschi si asteapta avide raspunsuri laudative, in alte cazuri personajele se oglindesc in tablouri cu printi, sfinti saucavaleri ai dreptatii care le infatiseaza mirifice imagini false, suprapunandu-le peste chipurile uratite de dorinta….S-a schimbat insa oglinda – acum se numeste „mass-media”  cunoscuta si sub numele de „sticla” (?!). Si sticla aceasta oglindeste in mod nefericit tot ce este mai rau si mai tenebros in fiinta umana, alimentand aceeasi pofta de secole a lui narcis de a fi vazut si admirat. Si cu cat personajele noastre apar mai des cu atat pofta lor creste, pana cand nu mai exista limite, nu mai exista decat pofta si dorinta.

Mass-media apasa deci pe un buton care exista in noi toti, intr-o masura sau alta – toti avem nevoie de apreciere, de admiratie. Cum o obtinem si cata ne este de ajuns, eee.., dar asta este o alta poveste. O poveste veche si noua in aceeasi masura. Sa ne intorcem insa la povestea si personajele noastre: sunt usor de recunoscut – sub aparenta celor mai bune intentii si a unui suflet curat si luminat, este de ajuns un cuvant care nu le convine si urgia se dezlantuie, fara putinta de a mai putea fi oprita de moderatori prea slabi si prea neputinciosi. Emisiunea decurge linistit atat cat nimic nu strica firul gandurilor personajelor noastre, cat elucubreaza ele totul este in regula. Atat timp cat grandoarea lor se pogoara nestingherita peste audienta este bine. Dar asta nu dureaza niciodata prea mult caci, in mod inevitabil mai exista si cel putin (inca) o persoana in peisaj care, la fel de inevitabil va spune sau va face ceva ce nu va fi pe placul „invitatului special” si atunci sa te tii: toata grandoarea se transforma in mizerie, de cat a fost de sus (aparent) atat de jos ajunge personajul nostru. Asa apare o alta fata a nevoilor lor: au nevoie de oglinda, de ceilalti, dar doar pentru ca acestia sa le satisfaca dorintele…Nu exista altcineva ci doar ei

Faptele lor, aparent crestine si binevoitoare – construiesc biserici, case, dau bani la saraci – sunt facute doar la televizor, eventual in direct, fiind de fapt tot atatea incercari de a atrage/cumpara atentia. O atentie si o admiratie care costa scump si care trebuie sa alimentezea setea neostoita de putere si grandoare. La o ascultare mai atenta a discursurilor personajelor noastre auzim ca, dincolo de grandoare si bravada ar cam vrea sa extermine planeta, sa ramana singuri, sau eventual doar cu cei care i-ar proslavi pe veci; toti ceilalti, de alte pareri si conceptii ar fi, sub o forma sau alta, condamnati pieirii.

Se viseaza in fruntea unor armate (fapt ce arata ca sunt pregatiti pentru razboi mai degraba decat pentru pace), se comporta ca si cum ar fi la o tribuna de la care latra ineptii din cele mai diverse domenii; par atotputernice, atotstiutoare, universal prezente si general informate. E oribil sa le asculti latrandu-si parerile neargumentate, ideile care nu pot fi puse in aplicare, principiile care nu pot fi demonstrate, ordinele tiranice. Vor cu orice pret sa fie pe scena si se comporta ca atare indiferent de situatie: gesticuleaza mult, teatral, ca si cum ar interpreta rolul vietii, vorbesc prea tare si prea mult, nemaitinand cont de ceilalti…

Aceasta putere, o falsa imagine, impresioneaza oamenii slabi si necunoscatori ai comportamentului uman. Sunt invitati si ascultati aproape cu smerenie iar coloane (ne)vertebrale aproape se indoaie in fata lor.

…Pe sticla este un spectacol trist, o reprezentatie fara subiect, cu actori fara substanta, personaje grobiene in comportament, vocabular si atitudine, fara respect si apreciere pentru altcineva. Imi este mila si sila sa vad mizeria fapturii umane la maxima audienta. Nu putem, nu trebuie sa radem de oameni ale caror diagnostice se identifica cu usurinta in orice carte de patologie psihiatrica…

…Putem doar sa-i lasam in pace, sa-i ignoram – este cea mai dureroasa cale pentru ei…