Nevoia de imaginar si ratarea real

Nevoia de imaginar si ratarea real

Tuturor ne este cunoscuta intrebarea “ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”. Glumind (sau nu) putem afirma ca este una dintre marile intrebari ale vietii. Noi insine am fost pusi sa raspundem la ea mai devreme sau mai tarziu pe parcursul vietii. Dezvoltarea oricarei persoane urmareste aceleasi etape si raspunsul la intrebarea de mai sus primeste raspunsuri diferite, in functie de etapa in care se afla persoana. Nimeni nu a reusit sa afle de unde nevoia omului de a sti “de unde vine si unde se indreapta” dar se pare ca este existential necesar ca sa avem o directie in viata, un scop, un tel. Acest tel ne stimuleaza, ne forteaza, ne incapataneaza sa mergem mai departe, sa cautam ce ne dorim si, in cele din urma, sa gasim.

Fiecare om isi construieste propriul univers, imaginar, in care intalnim destul de des: casa, masina, avere, copil, functie, etc. Prin constructie insa acest univers este unul imaginar, ideal, perfect. De aici incolo incepe aventura vietii fiecaruia dintre noi: cum sa aducem acest univers in realitatea ce ne inconjoara, cum sa facem ca el sa devina parte din viata noastra?!

…Si incepem cautarea, lupta pentru a ne atinge idealul. Pentru multi dintre noi insa trece timpul si ni se pare ca, in loc sa ne apropiem de idealul nostru parca ne indepartam, incepem sa intram in “criza de timp” (de fapt o criza a propriei noastre existente), in care hotararea este inlocuita de frustrare, energia este inlocuita de oboseala, iar implinirea de tristete si de sentimental de ratare. Si ne intrebam cu ce am gresit si unde cand am incercat si am tot incercat….

Una dintre explicatii rezida in faptul ca nu vom putea niciodata sa suprapunem un tel imaginar pe o constructie reala, caci, asa cum am spus, prin insusi modul de constructie imaginarul este ideal, adica de neatins. Sigur ca putem visa la nu stiu ce vedeta de cinema ca la propriul nostru partener, dar putem cu adevarat implini aceasta cerere? Sigur ca putem visa la a fi un print sau o printesa, de a conduce o companie internationala, dar avem cu adevarat ce este necesar pentru atingerea acestui scop?

Intr-o anumita masura fiecare om are nevoie sa viseze, sa-si imagineze diverse lucruri, aceasta visare insasi fiind un mod de a merge mai departe, de a se auto-motiva.

In realitate (ea insasi un concept relativ) solutia este exact opusul visarii. Sansa de a fi cat mai aproape de propria implinire este sa vezi realul si sa construiesti pe el, cu ajutorul lui, incercand sa-l duci cat mai aproape de propriul imaginar. Asta te tine conectat (si, intr-o buna masura, te obliga sa comunici) cu tine insuti, cu cel de langa tine, cu ceilalti, oferindu-ti o priza de ceea ce se numeste “testarea realitatii”: cine sunt, unde sunt, in ce directie ma indrept.

Aici se face distinctia majora intre implinire si ratare: vreau sa fiu actor sau spectator al propriei mele vieti ?