Iubirea ca un lat

Iubirea ca un lat

Autor: Pescaru Valentin – psiholog – psihoterapeut – sexolog – Bucuresti

www.psihologultau.net; www.psihoterapeutultau.net

 

Incepe ca o atentie neobisnuita, un interes iesit din comun care atrage si maguleste. Telefoane peste telefoane, mesaje peste mesaje, declaratii fierbinti, promisiuni minunate. Nevoia de a petrece tot timpul impreuna. Un vis devenit realitate. Prea frumos ca sa fie adevarat si, in general, NU ESTE.

E doar inceputul unei povesti care de multe ori se incheie cu suferinta, cu violenta si chiar cu pierderea vietii.

Este vorba de un anume tip de relatie, in care interesul initial, iubirea promisa este ca un lat care se strange, sufocand, distrugand. Aceasta „iubire” se transforma incet-incet intr-o posesivitate iesita din comun. Libertatea se transforma in posesiune: unul devine proprietatea celuilalt. Apoi incepe atacul: „de ce iesi cu prietenii tai, eu nu-ti sunt de ajuns?” (si s-au dus prietenii…); „De ce te duci la serviciu, las’ ca te tin eu acasa” (si s-a dus si serviciul…). Mai usor cu vizitele la, sau iesirile cu, colegii, prietenii sau familia…Si, pe nesimtite, parsiv si pervers, marea iubire promisa se transforma intr-un lat ce se strange incet-incet, intr-o inchisoare din care cu greu se mai poate iesi. Fara prieteni, fara serviciu, fara familie, izolata si insingurata, iubirea se transforma in victima…

„Numai cine nu iubeste nu este gelos” – este expresia populara consacrata care incearca sa scuze, fara reusita, faza urmatoare a relatiei: gelozia. Orice telefon dat altcuiva, o privire intr-o parte, intarzierea la intoarcerea acasa devine prilej de scandal, de tocat marunt: „unde ai fost”, „cu cine ai fost”, „de ce ai intarziat”, „stiu eu ca te-ai vazut cu…” etc, etc. Si iadul incepe: jigniri, amenintari, PRIMA palma. Apoi scuze, eternul „nu am sa mai fac”, „te-am lovit pentru ca te iubesc ???!!!”, „nu pot trai fara tine” !!! Aceasta este expresia cheie care arata ca, de fapt, relatia de iubire este altceva: este dependenta, este frica uriasa de a pierde, de a fi parasit, cu alte cuvinte, o nesfarsita teama.

GELOZIA ESTE TEAMA, GELOZIA NU ESTE IUBIRE

Acum totul iese la iveala. Toate declaratiile, atentia si interesul neobisnuit erau de fapt un lat care prinde victima intr-o stransoare ticaloasa. TREBUIE sa fie in relatie doar ca sa-l satisfaca pe celalalt, care nu poate trai singur. Nu are dreptul la propria existenta ci devine o extensie a celuilalt, care ii dicteaza actiunile. De libertate nu poate fi vorba. Este doar un egoism dus la paroxism, o nevoie de posedare care ucide orice sentiment inaltator.

Bataile, urmarirea fiecarei miscari, suspectarea din orice fac parte din peisaj. Victima nu este niciodata de vina, este vorba doar de teama celuilalt, o teama ca un foc ce devoreaza, care nu poate fi stins, o boala.

In unele cazuri victima incearca sa se desprinda; apocalipsa se dezlantuie: ori promisiuni (alte promisiuni, dintre cele mai „serioase” – luatul in casatorie, facutul unui copil sunt instrumentele principale aici – se promite orice doar sa se evite parasirea) ori violenta extrema, ce poate merge pana la crima, caci nu se poate accepta o viata a celuilalt in afara relatiei – „daca nu cu mine atunci cu nimeni!” este condamnarea la moarte.

Sfarsitul unei astfel de relatii nu este niciodata usor, celalalt nu se lasa cu una cu doua, nici cu douazeci. Pot trece luni de urmariri si telefoane, de aparitii intempestive, crize in public, amenintari.

Dar, intr-un tarziu totul se termina. Persoanele care au avut astfel de relatii vor ramane marcate pentru mult timp, caci este vorba de relatii grele, care lasa urme.

Totul depinde de atentia pe care o acordam „celuilalt”. Dincolo de vorbe si promisiuni trebuie sa ramana INTOTDEAUNA respectul si grija pentru propria persoana. Iubirea nu inseamna frica, mila, sila sau altceva. Iubirea inseamna libertatea de a fi cu celalalt pentru ca asa ai ales…nu pentru ca ti s-a impus…