Despre homosexualitate – fără încrîncenare (I)

Despre homosexualitate – fără încrîncenare (I)

Ce cauzează homosexualitatea la bărbaţi?

Comunităţile psihologice şi ştiinţifice speculează mult pe această temă dar oferă puţine răspunsuri realiste despre cauzele atracţiei homosexuale. Deşi s-au realizat foarte multe cercetări în ultimii ani despre cauzele homosexualităţii, un răspuns clar întârzie să apară; au fost avansate foarte multe ipoteze privitoare la cauze dar nici una nu a reuşit să răspunda clar. Experienţa specialiştilor în domeniu este însă de acord asupra a două perspective: una biologică (ce include dar nu se rezumă la factori hormonali, genetici) şi una developmentală (ce ţine de dezvoltare, istoria de viaţă şi include factori psihologici, emoţionali, relaţionali).

APA (Asociaţia psihologilor americani), într-o declaraţie oficiala admite că: “nu există un consens în privinţa cauzelor homosexualităţii. Am observat însă opt factori predispozanţi care sunt comuni in istoria bărbaţilor homosexuali”.

Factori predispozanţi ai relaţiilor homosexuale la bărbaţi

  1. Relaţiile nesănătoase cu femeile în copilărie

Femeile (mamele) pot răni copii-băieţi sufocându-i, criticându-i, controlându-i şi ignorând limitele corespunzătoare. La vârsta adultă, unii băieţi care au suferit astfel de răni dezvoltă relaţii nesănătoase cu femeile, în care fie că le ţin prea departe, fie se agaţă prea mult de ele, perturbându-le capacitatea de atracţie sexuală faţă de sexul opus.

Pentru a înţelege problemele pe care le au cu femeile atât de mulţi bărbaţi homosexuali, trebuie să începem să privim experienţele relaţiilor care creează aceste probleme. Femeile – inclusiv mamele, surorile, membrele familiei extinse, profesoarele, bonele şi altele – pot răni un băiat într-o varietate de moduri înspăimântătoare. Îl pot copleşi cu atenţia, sufocându-l cu prea multă dragoste sau interes. Îl pot controla, domina şi proteja excesiv, lăsându-l să se simtă emasculat (castrat) şi incapabil. Pot fi prea apropiate de acesta facându-l confidentul lor, trăgându-l astfel în problemele lor cu alţi bărbaţi, inclusiv în conflictele cu propriul tată, bunic sau frate.

De asemenea, femeile pot critica un băiat pentru slăbiciunile lui, provocându-i sentimente de ruşine, nesiguranţă şi îndoială de sine. Uneori, femeile îi fac să se simtă ruşinaţi în legătură cu trăsăturile lor masculine, că sunt de sex masculin. În schimb, îl pot lăuda exagerat, nerealist sau nesincer. Pot să-l feminizeze folosindu-l în jocul lor ca pe o altă fată – uneori îmbrăcându-l cu rochii sau chiar spunându-i că este fată. Unele femei, în special mamele, se bazează uneori pe băiat din punct de vedere emoţional sau chiar fizic, cerându-i să aibă grijă de ele, facându-l să se simtă acaparat şi folosit, şi transmiţându-i sentimente de vinovăţie dacă acesta încearcă să fie independent.

Prin faptul că nu respectă limitele şi standardele-limitele de decenţă, femeile pot sexualiza relaţia cu un băiat. Ele pot face acest lucru lăsând uşile de la dormitor sau de la baie deschise în timp ce se schimbă, fac baie sau folosesc toaleta sau stau în casă în lenjeria intimă sau chiar dezbrăcate. Îl pot sexualiza comentând despre corpul său sau vorbind cu el despre viaţa lor sexuală. Ocazional, femeile abuzează băieţii implicându-i în comportamente sexuale.

Experienţe ca acestea îi determină pe unii băieţi să aibă relaţii nesănătoase cu femeile la vârsta adultă. Din această perspectivă s-au observat patru mari categorii de relaţii nesănătoase: opoziţională, evitantă, înrădăcinată şi confortabilă. Unii indivizi homosexuali prezintă în relaţia cu femeile sentimente, impulsuri şi comportamente din mai mult de una din aceste categorii.

Aceia care sunt opoziţionali în relaţiile lor cu femeile tind să le respingă, să le ţină la distanţă. La bază stau sentimentele de dispreţ, dezgust sau chiar ură sau acestea pot apărea atunci când se simt ameninţaţi şi în pericol. Unii bărbaţi homosexuali sunt conştienţi de dispreţul lor faţă de femei. La alţii, sentimentele negative faţă de femei se pot manifesta numai în comportamente şi gânduri despre care aproape că nu sunt conştienţi. Iar unii pot fi total inconştienţi de opoziţia lor.

Bărbaţii care devin evitanţi în relaţiile lor cu femeile, tind să experimenteze sentimente de frică şi anxietate, care îi pot determina să stea la distanţă sau se simt pur şi simplu apatici şi indiferenţi faţă de femei, tratându-le ca şi cum nu ar exista.

Distanţarea care apare printr-o relaţionare evitantă şi opoziţională, poate bloca capacitatea naturală a bărbaţilor adulţi pentru atracţia către sexul opus. Atunci când bărbatul a fost abuzat sexual de către femeie, repulsia care rezultă adesea din experienţa sexualităţii feminine apărută prea timpuriu în viaţa acestuia şi într-un mod atât de respingător, poate contribui la această distanţare.

Cei care dezvoltă relaţii apropiate cu femeile simt nevoia să le ceară aprobarea, sau sunt dependenţi de sprijinul lor. Ei se pot subordona femeilor, permiţându-le să fie controlaţi de acestea. Dependenţa poate merge şi în cealaltă direcţie, în cazul în care o mamă vârstnică sau o altă femeie cu handicap este dependentă de un bărbat având nevoie de ajutor, într-un mod care îi perturbă acestuia capacitatea de a-şi individualiza şi trăi propria viaţă. Bărbatul poate fi obligat să menţină această situaţie prin sentimente enorme de vinovăţie. Dacă el încearcă să se elibereze din situaţia complicată în care se află, este copleşit de sentimentul de vinovăţie şi cedează.

Acei bărbaţi homosexuali care dezvoltă relaţii confortabile cu femeile tind să caute femei ca sursă de siguranţă şi consolare. În acest caz, “confortabil” înseamnă ceva mai mult decât că se simt în largul lor cu femeile, ceea ce presupune o supra-familiaritate şi o suprarezonare cu ele, împărtăşind interese şi proiecte de viitor, sau simţindu-se ca “una dintre fete”.

Relaţiile strânse şi confortabile cu femeile sunt modalităţi prin care ei se agaţă prea mult de feminin. Fiind feminizat de fete şi femei în copilărie, femininul este şi mai mult instalat  în interiorul bărbatului, acolo unde nu îi este locul. O distanţare sănătoasă faţă de femei şi feminitate pare a fi vitală pentru dezvoltarea sexualitaţii la bărbaţi şi este esenţială pentru heterosexualitate, aşa cum vom descrie în secţiunea următoare.

 

  1. Conceptele distorsionate ale sexualitaţii

Relaţiile nesănătoase din copilarie cu femeile pot distorsiona părerea unui bărbat asupra genului feminin, pot afecta modul în care el se vede în raport cu femeile, îi afectează sentimentul de masculinitate şi împiedică dezvoltarea naturală a sentimentului că aparţine unui anumit gen. Acest lucru îl poate face pe individ să creadă că sexul opus nu este atrăgător şi complementar pentru el.

Pe lângă faptul că generează relaţii nesănătoase cu femeile, experienţele nesănătoase din copilarie cu acestea pot determina denaturarea unui concept al bărbatului despre sexul feminin. Mulţi dintre cei cu atracţie sexuală pentru acelaşi sex, dezvoltă opinii despre femei care nu sunt exacte pentru femei, în ansamblu. De exemplu, ei pot vedea toate femeile ca fiind puternice, dominante sau care ţin totul sub control; sau poate ca injositoare, care emasculează (castrează) şi înjosesc. Ei le pot vedea ca fiind acaparatoare, manipulative şi exigente. Sau pot percepe femeile în general ca fiind proaste, lipsite de putere sau că doar au mai multe probleme decât merită – au toane, se plâng şi protestează tot timpul.

Pe de altă parte, ei pot idealiza femeile, considerându-le mai inteligente decât bărbaţii, ireal de pure sau chiar sacre. Ei pot vedea femeile ca protectori sau ca persoana care oferă familiei tot ce este necesar. Sau pot considera rolul şi viaţa femeilor de preferat, deoarece sunt mai potrivite cu propria lor personalitate.

Experienţele nesănătoase din copilărie cu femeile pot crea, de asemenea, concepte distorsionate despre sine în raport cu acestea. Un bărbat homosexual se poate vedea pe sine însuşi ca fiind neajutorat şi slab în comparaţie cu femeile, sau poate percepe că este nedorit, vulnerabil şi inferior faţă de ele. Poate să se simtă mic şi incapabil să răspundă cerinţelor unei relaţii intime cu sexul opus. În cealaltă extremă, el se poate crede superior femeilor – că este mult mai bun decât sexul “slab”.

Pentru mulţi homosexuali, femeile au fost influenţa predominantă pe parcursul perioadei de maturizare. Adesea, femeile au fost principalul lor exemplu de urmat şi de companie, în timp ce bărbaţii din viaţa lor au avut un impact redus.

Bărbaţii care au crescut în astfel de împrejurări deseori se identifică cu femeile,  rezonează şi sunt familiari cu acestea. Dacă consideră rolul şi viaţa femeilor preferabilă, ar putea dori să fie femei. Acest lucru poate fi valabil mai ales dacă ruşinea de gen a întrerupt legătura cu propria lor identitate masculină sau a respins ideea de a fi bărbat. Dacă această combinaţie de probleme este suficient de puternică, un bărbat ar putea să se vadă ca o “femeie blocată în corpul unui bărbat”. Mai frecvent, el are probabil o recunoaştere clară a sexului său biologic, dar se identifică mai mult cu sexul opus.

Faptul că se identifică şi se simt foarte familiari cu femeile poate avea un impact semnificativ asupra unui sentiment de gen. Termenul “gen” se referă la starea sau condiţia de a avea două sexe care sunt distincte în mod natural. În plus faţă de diferenţele anatomice, bărbaţii şi femeile diferă în multe alte moduri. De exemplu, suntem diferiţi în felul în care relaţionăm, simţim emoţii şi comunicăm; în percepţiile noastre, stiluri de gândire şi valori. Pentru a dezvolta un sentiment de gen, un băiat trebuie să se simtă masculin în moduri care contrastează cu feminitatea fetelor şi a femeilor. Identificându-se şi fiind familiar cu femeile, acest contrast dispare.

Vederile distorsionate ale sexului feminin, împreună cu percepţiile distorsionate asupra lui însuşi în raport cu femeile, pot împiedica un băiat să dezvolte mai târziu sentimentul că fetele şi femeile sunt complementare cu masculinitatea lui. El poate fi incapabil în a recunoaşte relaţia favorabilă care poate exista între cele două sexe în care trăsăturile naturale ale fiecăruia satisfac, echilibrează şi perfecţionează pe celălalt. Poate considera femeile indezirabile şi fără valoare pentru el,  şi că el nu ar putea oferi ceva valoros unei femei. Din această perspectivă, femeile nu par atrăgătoare.

Heterosexualitatea pare să depindă de gen şi complementaritate. Bărbaţii trebuie să vadă femeile diferite de ei – excitant diferite, exotice şi misterioase – ca pe ocazia unei relaţii reciproc satisfăcătoare şi benefice. Majoritatea bărbaţilor homosexuali nu sunt atraşi sexual de femei, probabil din cauza faptului că au experimentat cel puţin câteva din problemele descrise mai sus. În schimb, am observat că bărbaţii homosexuali care nu au avut aceste probleme se simt adesea atraşi de femei.

Luaţi în considerare această afirmaţie a lui Daryl Bem, profesor de psihologie la Universitatea Cornell:

“Propoziţia centrală a teoriei EBE (Exotic Becomes Erotic) ​​este că indivizii pot deveni atraşi erotic de către o clasă de indivizi de care s-au simţit diferiţi în copilărie …”

Bem, Daryl, dr. (2000). Exoticul devine erotic: interpretarea corelaţiilor biologice ale orientării sexuale. Arhivele comportamentului sexual, vol. 29, nr. 6.

 

  1. Sentimentul de incongruenţă cu propriul gen

Fiind incongruent cu ceea ce un bărbat crede că sexul său necesită, poate crea o situaţie psihologic instabilă, rezultând în subconştient o compensare prin fixaţii sau atracţie faţă de bărbaţi şi masculinitate.

Mulţi bărbaţi homosexuali declară că, în copilărie, s-au văzut ca fiind în conflict sau nepotriviţi cu ceea ce credeau ei că ar trebui să fie un băiat. În esenţă, părerea lor despre ceilalţi bărbaţi a fost: “Eu nu sunt ca ei şi ei nu sunt ca mine, eu sunt diferit”. Această situaţie este denumită “incongruenţă de gen”. În timp ce majoritatea băieţilor şi bărbaţilor pot simţi ocazional că nu sunt îndeajuns de masculini pe măsura idealului lor, băieţii care se confruntă cu incongruenţa de gen acordă mult timp acestor gânduri. Ei au permanent sentimentul că le lipsesc calităţile sau capacităţile vitale pe care le consideră esenţiale  masculinităţii şi că nu există nici o cale să le obţină.

Incongruenţa de gen este o experienţă subiectivă, ceea ce înseamnă că se bazează în întregime pe perspectiva individuală. Este, de obicei, conştientă, deşi unii bărbaţi nu sunt conştienţi de cât de incongruenţi se percep pe ei înşişi. Se pare că este esenţial ca toţi oamenii să se simtă congruenţi cu propriul lor gen. Bărbaţii trebuie să se considere potriviţi cu trasaturile pe care ei le consideră că aparţin sexului masculin şi trebuie să se simtă capabili să îndeplinească rolurile pe care acesta îl are în societate.

Atunci când un individ se simte incongruent cu sexul său, el poate întâmpina un conflict dureros între ceea ce crede că trebuie să fie şi ceea ce crede că poate fi. Incapacitatea de a rezolva această situaţie ar putea duce la compensarea inconştientului în modul cel mai direct, el poate fi intens atras sau fixat asupra bărbaţilor şi masculinităţii într-o încercare inconştientă de a o interioriza cumva. Se crede că mulţi bărbaţi homosexuali sunt în această situaţie.

Luaţi în considerare aceste afirmaţii ale unor oameni de ştiinţă renumiţi, experţi în domeniul sănătăţii mintale: “O istorie a patologiei identităţii sexuale (inclusiv efeminarea şi nemasculinitatea cronică extremă) este mult mai răspândită în rândul bărbaţilor care sunt predominant sau exclusiv homosexuali decât printre bărbaţii care sunt predominant sau exclusiv heterosexuali. Rezultatele combinate ale numeroaselor investigaţii au dus la concluzia că tulburările legate de identitatea de gen a copiilor/tulburări de gen, sunt asociate cu homosexualitatea predominantă sau exclusivă la vârsta adultă. Absenţa unei astfel de perturbări diminuează probabilitatea ca un băiat să devină un bărbat care este exclusiv sau predominant homosexual.”

Friedman, Richard, MD. (1988). Homosexualitatea masculină: o perspectivă psihanalitică contemporană. Yale University Press. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

“Aşa cum au demonstrat cercetările noastre atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, subiecţii homosexuali îşi amintesc în mai mare măsură comportamentul cu sexul opus  în copilărie decât subiecţii heterosexuali ….

Comportamentul timpuriu între sexe poate anticipa mai uşor homosexualitatea la bărbaţi decât la femei. Deoarece a fost stabilită o legătură empirică puternică între comportamentul sexual din copilărie şi orientarea sexuală pentru bărbaţi, atât în ​​perspectivă, cât şi în retrospectivă, este probabil să fie autentică “.

Bailey, J. Michael, dr., şi Zucker, Kenneth, PhD. (1995). Comportamentul de tip sexual în copilărie şi orientarea sexuală: o analiză conceptuală. Psihologia dezvoltării, vol. 31, nr. 1. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

“În pofida caracterului provocator şi incorect moral al acestei declaraţii, ea se potriveşte cu probele. De fapt, poate fi cea mai consecventă, bine documentată şi semnificativă constatare în întreaga cercetare a orientării sexuale şi poate în întreaga psihologie umană.

Hamer, Dean, PhD, şi Copeland, Peter. (1994)  Ştiinţa dorinţei: Căutarea genei homosexuale şi biologia comportamentului. Simon & Schuster. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

“Cele mai frecvente motive oferite de bărbaţii homosexuali ş lesbiene pentru faptul că     s-au simţit diferit de cei de acelaşi sex în copilărie au fost preferinţele şi comportamentele sexuale atipice – neconformitatea de gen. De fapt, conformitatea sau neconformitatea de gen în copilarie a fost nu numai cea mai puternică, ci şi singurul predictor semnificativ al copilului pentru o orientare sexuală ulterioară atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei “.

Bem, Daryl, dr. (2000). “Exoticul devine erotic: interpretarea corelaţiilor biologice ale orientării sexuale. Arhivele comportamentului sexual, vol. 29, nr. 6. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

 

  1. Probleme în relaţiile cu alţi bărbaţi

În timpul copilariei, unii băieţi se îndepărtează de alţi bărbaţi din cauza experienţelor negative avute cu aceştia, stereotipurile negative despre bărbaţi şi teama de a fi percepuţi ca ciudaţi. Acest lucru lasă nesatisfăcută nevoia normală pentru conexiunea între persoane de acelaşi sex.

Experienţele dureroase, înfricoşătoare sau alienante cu tatăl, fratele, colegii şi ceilalţi bărbaţi, îi pot face pe băieţi să se retragă dintre bărbaţi în general, să împiedice legăturile normale între acelaşi sex  şi să creeze sentimentul că nu aparţin aceluiaşi sex. Acest lucru poate fi cauzat de abuz, hărţuire şi bullying; prin respingere, neincludere şi înstrăinare faţă de alţi bărbaţi, sau printr-o experienţă profundă de nepotrivire cu bărbaţii din jurul lui.

Observaţiile şi criticile feminine la adresa bărbaţilor în viaţa unui băiat, îl pot face pe acesta să îi dispreţuiască pe bărbaţi, ducând la stereotipuri negative care îl înstrăinează de alţi bărbaţi şi contribuie la îndepărtarea de sexul masculin. Astfel de stereotipuri se perpetuează cu uşurinţă, deoarece acesta are o interacţiune redusă cu alţi bărbaţi pentru a-şi schimba părerea.

Incongruenţa de gen poate contribui, de asemenea, la dezafilierea de la acelaşi sex, determinând băiatul să evite alţi bărbaţi din sentimentul de a fi diferit sau ciudat. Băiatul se poate teme că dacă ceilalţi băieţi îl vor cunoaşte, vor vedea că este ciudat şi îl vor respinge. De asemenea, dezafilierea de la acelaşi sex poate întări incongruenţa de gen, deoarece cu cât mai puţin timp petrece băiatul cu alţi bărbaţi, cu atât mai puţine trăsături masculine va adopta. Incongruenţa de gen şi dezafilierea pot deveni un ciclu negativ reciproc alimentat.

Aceste experienţe negative cu bărbaţii îi fac pe unii băieţi să formeze relaţii nesănătoase cu aceştia la vârsta adultă. S-au observat patru categorii mari de relaţii nesănătoase: opoziţionale, detaşate, neautentice şi cei cu nevoi exacerbate. Băieţii care devin opoziţionali manifestă faţă de alţi bărbaţi respingere, furie sau dezgust, acesta fiind un zid defensiv împotriva reconectării. Băieţii care devin detaşaţi tind să fie dezinteresaţi, neimplicaţi şi distanţi de ceilalţi bărbaţi. Băieţii care dezvoltă relaţii neautentice tind să fie anxioşi şi superficiali cu alţi bărbaţi, prezentând un sine fals prietenos care protejează un sine înfricoşat în interior. Băieţii cu nevoi exacerbate sunt obsedaţi de intimitatea bărbaţilor şi pot fi dependenţi de atenţia, afecţiunea şi aprobarea acestora.

Dar legătura cu persoanele de acelaşi sex este o nevoie de bază. Deci, dacă un băiat este îndepărtat de alţi bărbaţi, nevoile sale naturale pentru interacţiunea cu persoanele de acelaşi sex, pentru afecţiune, afirmare şi rezonanţă nu vor fi satisfăcute. Nevoile nesatisfăcute se transformă de obicei în dorinţă pentru atenţia masculină, apropiere şi dragoste.

Luaţi în considerare următoarele afirmaţii ale doi psihiatri:

“Fiecare copil are o nevoie sănătoasă de a se identifica pozitiv cu părintele de acelaşi sex, de a avea prieteni de acelaşi sex, de o imagine pozitivă a corpului şi de o identitate sexuală dătătoare de încredere. Sentimentele homosexuale pot apărea atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute în mod corespunzător.

Nevoile nesatisfăcute ale adolescentului se împletesc cu sentimentele sexuale emergente şi produc atracţie pentru persoane de acelaşi sex “.

Fitzgibbons, Richard P., MD, Scrisoare către Washington Times, 24 ianuarie 1997. ( http://borngay.procon.org/).

“Următoarea situaţie este una dintre numeroasele căi de dezvoltare care pot duce la homosexualitate, dar una obişnuită … Băiatul îşi aminteşte o nepotrivire “dureroasă ” între ceea ce avea nevoie şi dorea şi ceea ce i-a oferit tatăl său. Poate că majoritatea oamenilor ar fi de acord că tatăl său era foarte distant şi ineficient… Lipsa unei apropieri fericite, calde şi intime cu tatăl său a dus la o retragere a băiatului, o “detaşare defensivă” pentru a se proteja …

Deşi s-a “detaşat defensiv” de tatăl său, băiatul încă poartă în tăcere în el o dorinţă teribilă pentru căldura, dragostea şi îmbrăţişarea braţelor tatălui pe care nu a avut-o şi nici nu o poate avea… La adolescenţă, apar nevoile sexuale care se combină cu această nevoie intensă de intimitate şi căldură masculină. El începe să dezvolte pasiuni homosexuale …

Pe măsură ce se maturizează (mai ales în cultura noastră, unde experienţele sexuale premature, extramaritale sunt sancţionate şi chiar încurajate), tânărul, acum un adolescent, începe să experimenteze activitatea homosexuală … Într-un anumit moment, cedează în faţa dorinţelor puternice de dragoste şi începe să aibă experienţe homosexuale voluntare “.

Satinover, Jeffrey, MD. (Iulie 1995). Interacţiunea complexă a sexelor şi a mediului: un model pentru homosexualitate. Referat de la Conferinţa anuală a Asociaţiei Naţionale pentru Cercetare şi Terapie a Homosexualităţii. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

 

  1. Condiţionarea sexuală

Dorinţa sexuală poate fi condiţionată prin corelarea stimulilor specifici cu excitarea sexuală. Abuzul sexual bărbat-bărbat şi expunerea timpurie la pornografia masculină pot crea sau intensifica excitarea homosexuală pentru unii băieţi.

În 1901, Ivan Pavlov, om de ştiinţă behaviorist rus, a descoperit că poate condiţiona câinii să saliveze ca răspuns la sunetul unui clopot. Câinii salivează în mod normal atunci când sunt hrăniţi, astfel încât Pavlov a folosit zgomotul clopotului în timp ce aducea hrană câinelui. După un timp, el a sunat clopotul fără a aduce mâncare şi a constatat că acesta încă salivează. Prin asocierea sunetului clopotului cu alimentele, Pavlov a reuşit să transfere reacţia fiziologică a salivării de la un stimul (mâncarea) la un alt stimul (clopotul). Acest proces a devenit cunoscut sub numele de “reflex condiţionat” sau “condiţionare clasică”.

Oamenii pot fi condiţionaţi în acelaşi mod, creând asocieri puternice între diferiţi stimuli. Cei mai mulţi dintre noi au trăit acest fenomen în care să asociem un anumit cântec cu un anumit moment sau loc din viaţa noastră sau să asociem un gust sau un miros cu o persoană sau experienţă din trecut. Donald Hebb (1904-1985) ne-a făcut să înţelegem si mai bine acest fenomen cu cercetările şi teoriile sale despre modul în care creierul învaţă. El este cunoscut pentru expresia “neurons that fire together wire together”, ceea ce înseamnă că atunci când diferite reţele neuronale din creier sunt folosite în acelaşi timp, ele creează conexiuni sinaptice care pot deveni permanente. Conform teoriei sale, acesta este modul în care oamenii dobândesc toate abilităţile şi cunoştinţele.

Credem că este posibil să devenim condiţionaţi să răspundem sexual altora de acelaşi sex. Acest lucru se poate întâmpla în cel puţin trei moduri: prin abuz sexual, jocuri sexuale din copilarie şi pornografie.

În timpul abuzului sexual bărbat-bărbat, băieţii sunt expuşi simultan stimulilor masculi (organe genitale, corp, voce) şi stimulării sexuale. De asemenea, în timpul experimentării sexuale şi a jocului cu alţi băieţi, stimulii masculi şi stimularea sexuală sunt prezente. Având în vedere că mulţi băieţi care sunt abuzaţi sexual de bărbaţi sau care fac sex cu băieţi sunt heterosexuali la maturitate, este clar că abuzul sexual nu condiţionează întotdeauna băieţii la homosexualitate. Cu toate acestea, avem dovezi clare că uneori se întîmplă şi aşa. Acest lucru este deosebit de evident în rândul bărbaţilor ale căror modele adulte de interes sexual şi de comportament reflectă exact abuzul sau experimentarea lor sexuală timpurie. Exemplu ar fi un bărbat care este atras exclusiv de bărbaţi care arată şi miros la fel ca omul care îl abuzează sau un bărbat care continuă să caute situaţii sexuale similare celor în care a experimentat pentru prima dată plăcerea sexuală cu prietenii din cartier.

Efectul pornografiei asupra băieţilor tineri poate fi oarecum mai direct. Pornografia cu bărbaţi sau băieţi plasează bărbaţii într-un context sexual. Unii băieţi care văd această pornografie pot reacţiona automat cu sentimente sexuale datorită prezenţei altor factori predispozanţi în viaţa lor, cum ar fi incongruenţa de gen sau dezafilierea de la acelaşi sex. Dar este posibil ca băieţii care nu au alţi factori predispozanţi să răspundă imaginilor pornografice cu sentimente puternice de uimire, curiozitate, invidie sau teamă de a fi prinşi şi este posibil ca, în contextul extrem de sexualizat al pornografiei, aceşti băieţi să confunde aceste sentimente cu excitarea sexuală. Băieţii care văd pornografie, se masturbează de obicei în timp ce se uită la ea sau în timp ce se gândesc la ea după aceea. Acest lucru ar duce la o asociere mai puternică între masculinitate şi sentimente sexuale.

Odată învăţate, activităţile sexuale plăcute se accentuează deoarece băieţii continuă să se angajeze în ele. Comportamentele care ascund suferinţa emoţională sunt în mod special susceptibile de a fi consolidate deoarece băieţii recurg la ele din nou şi din nou pentru a se elibera. Bărbaţii aceştia spun adesea că au folosit pornografia şi comportamentul homosexual pentru a opri durerea şi suferinţa emoţională. Excitarea sexuală prin intermediul imaginilor masculine poate face un băiat să creadă sau să îşi confirme că este homosexual sau gay. Poate deveni o parte cunoscută a identităţii sale.

 

  1. Abuzul sexual

Pe lângă potenţialul său rol în condiţionarea excitării sexuale, abuzul sexual poate crea sau intensifica neconcordanţa între sexe, îndepărtarea de ceilalţi bărbaţi şi, în cazul în care autorul faptei este femeie, frica sau ura faţă de femei. De asemenea, poate crea tipare repetitive de comportament sexual compulsiv.

Abuzul sexual apare atunci când o persoană foloseşte o altă persoană pentru a-şi satisface propria nevoie sexuală împotriva voinţei acesteia sau fără consimţământul ei. Apare atunci când un copil mai în vârstă şi mai puternic angajează un copil mai mic şi mai slab  în activitate sexuală. Şi mai apare atunci când un adult angajează un minor în activitatea sexuală sau îl expune la materiale sexuale explicite sau limbaj sexual, cu sau fără consimţământul lui.

Consimţământul implică abilitatea şi maturitatea de a înţelege ce se întâmplă şi posibilele consecinţe. De vreme ce copiii nu înţeleg cu adevărat sexualitatea, ei nu îşi pot da consimţământul atunci când o persoană mai în vârstă îi implică într-un comportament sexual.

Câteva exemple de abuz sexual includ:

– Expunerea la discuţii sexuale explicite

– Expunerea de către altă persoană la materiale sexuale explicite din reviste, televiziune, video şi internet

– Expunerea unui copil la un comportament de stimulare sexuală de către persoane mai în vârstă, bărbaţi sau femei

– Expunerea la nuditate sau la comportamentul sexual între alte persoane –  să-şi vadă rudele dezbrăcate, părinţii sau pe alţii făcând sex

– Să fie atins intim pe organele genitale sau în alte părţi ale corpului

– Să i ce ceară sau să fie forţat să atingă organele genitale ale altei persoane

– Să i ce ceară sau să fie forţat să aibă relaţii sexuale cu o altă persoană

Abuzurile sexuale pot contribui la incongruenţa de gen. Unii băieţi care sunt abuzaţi sexual de bărbaţi pun la îndoială propria lor sexualitate. Ei ştiu că bărbaţilor ar trebui să le placă sexul cu femeile şi astfel devine foarte confuz pentru ei atunci când unui bărbat pare să îi placă să facă sex cu ei. Acest lucru este deosebit de confuz dacă au fost excitaţi sexual în timpul abuzului. Cei mai mulţi băieţi care sunt abuzaţi sexual au sentimente enorme de vinovăţie şi ruşine. Pentru unii, această ruşine le atacă simţul masculinităţii, făcându-i să se simtă nepotrivit în calitate de băiat.

Abuzul sexual poate contribui la dezafilierea de la acelaşi sex. Unii băieţi abuzaţi sexual se tem de bărbaţi, sunt furioşi şi au resentimente faţă de aceştia. Ei pot pierde încrederea în tată sau într-un frate mai mare pentru că nu se simt protejaţi. Depresia, anxietatea, ruşinea şi stima de sine scăzută, adesea generată de abuzul sexual, îi pot determina să se izoleze de la activităţi normale cu colegii, incongruenţa lor de gen îi poate obliga să evite legătura cu alţi băieţi, de teama de a fi văzuţi ca fiind “ciudaţi”.

Abuzul sexual poate conduce la tipare compulsive şi relaţionale. Unii indivizi care au experimentat evenimente sau relaţii traumatice în timpul copilăriei, vor crea în mod inconştient circumstanţe în viaţa lor adultă care vor conduce la evenimente sau circumstanţe traumatice foarte similare. Psihoterapeuţii se referă la aceste tipare ca la “compulsii de repetiţie”. Acestea se pot forma ca răspuns la abuzul sexual, rezultând în comportamentul sexual adult care reflectă abuzul. Se crede că aceste compulsii de repetiţie sunt o încercare inconştientă a adulţilor de a stăpâni sau de a obţine controlul asupra situaţiilor din copilărie în care au avut puţin sau deloc control. Ar putea fi, de asemenea, un efort de a rezolva emoţii conflictuale în jurul circumstanţelor care au provocat sentimente contradictorii, cum ar fi teama sau ruşinea şi plăcerea sexuală.

Deşi acest tipar nu este prezent exclusiv la cei cu atracţie homosexuală, am regăsit acest tipar în comportamentul sexual al multor persoane cu care am lucrat.

În cazul în care autorul abuzului sexual este femeie, abuzul sexual poate crea dezinteres, dezgust, frică şi ură faţă de femei. Abuzul sexual evident al băieţilor de către femei apare doar ocazional. De obicei, femeile abuzează sexual băieţii  îmbrăcându-se sumar sau lăsând uşa de la baie deschisă sau  prin discuţii despre experienţele sexuale avute.

Luaţi în considerare următoarele observaţii ale dr. Helen Wilson, referitoare la rezultatele studiului pe termen lung privind efectele abuzului sexual.

“Constatările din această anchetă oferă sprijin provizoriu pentru o relaţie între abuzul sexual din copilărie şi relaţii sexuale de acelaşi sex, dar numai în cazul bărbaţilor. Cu alte cuvinte, bărbaţii abuzaţi sexual în copilărie au mai multe şanse să aibe relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex decât bărbaţii din grupul de control… Dovezile privind legătura dintre cazurile de abuz sexual în copilărie şi parteneriatele de acelaşi sex ale bărbaţilor adulţi, 30 de ani mai târziu, este o constatare notabilă care se adaugă la literatura de specialitate pe acest subiect ….”

Cu toate acestea, datele disponibile în acest studiu nu au furnizat informaţii despre când a apărut prima dată atracţia sexuală pentru acelaşi sex şi dacă aceasta a precedat sau a urmat abuzul sexual. De asemenea, nu ştim ce caracteristici asociate cu abuzul (de exemplu, frecvenţa, intensitatea, durata) ar putea fi reprezentative pentru relaţiile sexuale de acelaşi sex la adulţi. De asemenea, este important de observat că foarte puţini participanţi au raportat exclusiv relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex. Astfel, este posibil ca abuzul sexual în timpul copilăriei să crească probabilitatea ca bărbaţii să aibă relaţii sexuale atât cu parteneri de acelaşi sex, cât şi cu cei de sex opus …

În timp ce aceste dovezi în perspectivă măresc probabilitatea ca abuzurile sexuale în copilarie să aibă legătură cu parteneriatele sexuale de acelaşi sex la bărbaţi, aceste constatări nu sugerează că orientarea homosexuală este cauzată de abuzul asupra copilului “.

Wilson, Helen W., dr. şi Widom, dr. Cathy Spatz. (7 ianuarie 2009). Abuzul fizic, abuzul sexual sau neglijenţa în copilărie măresc probabilitatea relaţiilor sexuale şi a coabitărilor de acelaşi sex? O perspectivă de urmărire de 30 de ani. Arhivele comportamentului sexual, vol. 39 (1). (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

 

  1. Anumite aspecte biologice şi fizice

După cum scriam la inceputul documentului cercetările privind cauzele biologice şi genetice directe ale homosexualităţii nu sunt concludente. Dar experienţa specialiştilor sugerează că anumiţi factori biologici pot avea un impact indirect important prin afectarea altor părţi ale căii de dezvoltare.

 

O cantitate enormă de cercetare a fost efectuată în ultimii 20 de ani care încearcă să coreleze homosexualitatea cu diverşi factori genetici, hormonali şi neurologici. Până în prezent, această cercetare a rezultat în ipoteze interesante, dar nu a reuşit să aducă dovezi concrete despre cauzele homosexualităţii. Comentariile despre această cercetare pot fi găsite în această secţiune, de mai jos.

Observaţiile mele asupra celor cu care am lucrat sugerează că, deşi factorii biologici posibil să nu aibă un rol de cauzalitate directă în crearea atracţiei homosexuale, aceştia pot contribui la dezvoltarea sa prin influenţarea altor factori predispozanţi, în special incongruenţa de gen şi segregarea sexuală. În continuare, prezentăm câţiva factori biologici care pot influenţa dezvoltarea atracţiei homosexuale.

Trăsăturile genetice şi fizice şi condiţiile care îi determină pe băieţi să se simtă diferit sau să fie separaţi de cei asemeni lor pot interfera în relaţiile lor cu alţi băieţi şi pot, de asemenea, să-l determine pe băiat să se simtă incongruent cu ceea ce crede că ar trebui să fie un băiat. Aceste condiţii ar face ca băieţii să fie marginalizaţi în mod negativ, dar uneori şi în mod pozitiv. Exemple de astfel de condiţii includ:

– Deformarea fizică

– Este supraponderal sau subponderal

– O inteligenţă ridicată sau scăzută

– Preocupări legate de dimensiunea penisului sau de a fi necircumcişi

– Are un aspect fizic neobişnuit, atractiv sau neatractiv

– Intrarea la pubertate mai târziu sau mai devreme decât grupul de prieteni

Trăsăturile fizice şi afecţiunile medicale care interferează cu activităţile tipice genului, în special atletismul, pot interfera în mod similar atât cu apartenenţa la acelaşi sex cât şi cu congruenţa de gen. Acestea pot include:

– Dimensiune atipică a corpului

– Coordonare slabă a corpului

– Lipsa forţei şi a rezistenţei

– Coordonare ochi-mână slabă sau întârziată

– Prezenţa bolilor sau a afecţiunilor debilitante

– Dizabilităţi fizice

Temperamentele care separă băieţii de tată, fraţi şi persoanele de sex masculin pot bloca afilierea la acelaşi sex  şi pot favoriza sentimentele legate de  incongruenţa de gen. Temperamentele sunt trăsăturile personale înnăscute care sunt observate din copilărie şi tind să fie prezente pe tot parcursul vieţii. De exemplu, temperamentul poate predispune băieţii:

– Să evite răul

– Să fie dezinteresaţi în căutarea aventurii

– Să fie sensibili şi emotivi

Un binecunoscut teoretician sugerează că biologia influenţează temperamentele copiilor şi preferinţele lor pentru activităţi sexuale atipice şi semenii lor, ceea ce îi determină să se simtă altfel decât sexul lor. Apoi, mai târziu, sunt atraşi de ceea ce este diferit de ei.

“Exoticul devine teorie erotică” propune ca variabilele biologice, cum ar fi genele, hormonii prenatali şi neuroanatomia creierului, nu codifică orientarea sexuală per se, ci temperamentele copilăriei care influenţează preferinţele copilului pentru activităţi sexuale tipice sau atipice cu cei de seama lui. Aceste preferinţe îi determină pe copii să se simtă diferit faţă de copiii de acelaşi sex sau sex opus, să-i perceapă ca fiind diferiţi, nefamiliari şi exotici. Aceasta, la rândul său, a produs o excitare autonomă nespecifică, care ulterior devine erotizată aceleiaşi categorii de copii diferiţi: exoticul devine erotic”.

Bem, Daryl J., PhD. (1996) Exoticul devine erotic: O teorie a dezvoltării orientării sexuale. Revista psihologică. Vol. 103. Nr. 2, 320-335.

Comentariile din literatura ştiinţifică arată că lipsesc dovezi pentru o explicaţie simplă genetică sau biologică a homosexualităţii. Dovezile nu susţin ipoteza unei gene gay.

“Este important să fie subliniat ceea ce nu am găsit. Nu am dovedit că homosexualitatea este genetică sau că găsesc o cauză genetică pentru a fi homosexual. Nu am arătat că bărbaţii homosexuali s-au născut în felul acesta, cea mai comună greşeală pe care o fac oamenii în interpretarea lucrării mele. Nici nu am găsit un centru homosexual în creier.

LeVay, Simon, dr. (Martie 1994). Creierul sexual. Descoperi. Obţinut de la http://borngay.procon.org/

“Nu există o genă “gay “. Orientarea sexuală este o trăsătură complexă, deci nu este surprinzător faptul că am găsit câteva regiuni ADN implicate în exprimarea ei.

“Cea mai bună estimare este că o multitudine de gene, care posibil interacţionează cu influenţele mediului înconjurător, explică diferenţele în orientarea sexuală.

Studiul nostru ajută la stabilirea faptului că genele joacă un rol important în a determina dacă un om este homosexual sau heterosexual”.

Mustanski, Brian S., PhD. (27 ianuarie 2005). Declaraţia de presă a Universităţii din Illinois privind o scanare genomică a orientării sexuale masculine. Human Genetics, vol. 116. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

În timp ce unii autori au făcut  speculaţii referitoare la existenţa “genelor  homosexualităţii “, genele în sine nu pot specifica direct nici un comportament sau o schemă cognitivă. În schimb, genele direcţionează un anumit tipar de sinteză a ARN-ului care indică producerea unei anumite proteine.

Există multe căi de intervenţie între o genă şi un comportament specific şi chiar mai multe variabile care interferează între o genă şi un tipar ce implică atât gândirea cât şi  comportamentul.

Prin urmare, termenul “genă homosexuală” este lipsit de sens, cu excepţia cazului în care se propune ca o anumită genă, probabil printr-un mecanism hormonal, să organizeaze creierul pentru a sprijini o orientare homosexuală”.

Byne, William, MD, dr. (1995). Ştiinţă şi credinţă: Cercetare psihologică privind orientarea sexuală. Jurnalul de Homosexualitate, vol. 28. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

Este posibil ca hormonii să afecteze sexualitatea prin impactul lor asupra trăsăturilor tipice genului. Unele descoperiri recente sugerează că acest lucru ar putea fi adevărat în cazul femeilor.

“Fetele cu hiperplazie suprarenală congenitală, de exemplu, sunt expuse prenatal la niveluri ridicate de hormoni suprarenali androgeni. Unele cercetări indică faptul că, postnatal, ele manifestă o mai mare agresivitate, abilităţi vizuospaţiale îmbunătăţite (adică masculine), preferinţe ocupaţionale mai masculine şi o rată crescută de orientare sexuală bisexuală sau homosexuală în fantezie şi/sau în comportament “.

Alexander, Gerianne M. (2003). O perspectivă evolutivă a preferinţelor pentru jucării: roz, albastru şi creierul. Arhivele comportamentului sexual, vol. 32, nr 1. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

Dar ar fi inexact să credem că hormonii au o legătură directă cu interesele sau orientarea sexuală a adulţilor.

Studiile efectuate la bărbaţii şi femeile care au prezentat defecte prenatale în metabolismul hormonal nu au găsit o creştere a comportamentului homosexual.

“În ansamblu, datele nu susţin o legătură cauzală între hormoni şi orientarea sexuală umană”.

Banks, Amy, MD şi Gartrell, Nanette K., MD. (1995). Hormonii şi orientarea sexuală: o legătură sub semnul întrebării. Jurnalul de Homosexualitate, vol. 28 (3-4). Obţinut de la http://borngay.procon.org/

“Paradigma dominantă care generează sprijin pentru teoriile biologice ale orientării sexuale are defecte conceptuale profunde …

Consensul actual este că nu există nici o relaţie de cauzalitate între statutul hormonal adult şi orientarea sexuală.

“În prezent, impulsul major pentru speculaţii şi cercetare privind o bază endocrinologică pentru orientarea sexuală derivă din studiile pe animale … Astfel de studii au stabilit ipoteza hormonală prenatală pentru diferenţierea sexuală a creierului rozătoarelor …

“Problemele inerente utilizării studiilor comportamentelor de împerechere la rozătoare … pentru a formula o teorie a orientării sexuale la om sunt imense …

“Astfel, ipoteza hormonală prenatală, derivată din studiile pe animale, nu poate explica comportamentul exclusiv homosexual la bărbaţi cu organe genitale normale “.

Byne, William, MD, dr. (1995). Ştiinţă şi credinţă: Cercetare psihobiologică privind orientarea sexuală. Jurnalul de Homosexualitate, vol. 28 (2). (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

Ordinea naşterii a fost investigată ca un posibil factor care influenţează homosexualitatea, dar fără rezultate concludente.

“Numărul fraţilor biologici mai mari, inclusiv cei care nu au fost crescuţi cu respectivul (dar nu şi numărul fraţilor mai mari nebiologici), creşte probabilitatea de homosexualitate la bărbaţi. Aceste rezultate oferă dovezi că un mecanism prenatal, şi nu factori sociali şi/sau de creştere, afectează dezvoltarea orientării sexuale a bărbaţilor …

“Dacă creşterea sau factorii sociali asociaţi cu fraţii de sex masculin mai în vârstă stau la baza efectului ordinii naşterii, atunci numărul fraţilor mai mari nebiologici ar trebui să prezică orientarea sexuală a bărbaţilor, dar acest lucru nu se întâmplă …

Dacă factorii sociali sau de creştere stau la baza efectului ordinii naşterii, numărul fraţilor  biologici mai în vârstă lângă care nu au crescut, nu ar trebui să prezică orientarea sexuală a bărbaţilor, deoarece aceştia nu ar trebui să aibă niciun impact asupra mediului socio-comun al fraţilor mai mici. Cu toate acestea, aceşti fraţi prezic orientarea sexuală a bărbaţilor, la fel ca numărul fraţilor biologici mai mari cu care au fost crescuţi.

Aceste rezultate susţin o origine prenatală (înainte de naştere) a dezvoltării orientării sexuale la bărbaţi şi indică faptul că efectul de ordine a naşterii fraţilor este, probabil, rezultatul unei “memorii” materne pe parcursul sarcinii.

Bogaert, Anthony, dr. (11 iulie 2006). Fraţi biologici versus fraţi nebiologici mai în vârstă şi orientarea sexuală a bărbaţilor. Lucrările Academiei de Stiinţe, 103. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

“În diferite probe şi studii independente, se constată că bărbaţii homosexuali au un număr mai mare de fraţi mai mari decât bărbaţii heterosexuali … Bineînţeles că acest lucru nu oferă o ipoteză universală pentru originea homosexualităţii, deoarece majoritatea bărbaţilor homosexuali nu se încadrează în acest model.

“Ipoteza avansată în studiile de mai sus este că ordinea de naştere ulterioară, cu mai mulţi fraţi de sex masculin născuţi mai devreme, ar putea conduce la un răspuns imunitar progresiv al mamei la androgeni şi/sau la Y (specific bărbaţilor), antigeni care, prin transferul acestor anticorpi la făt, ar putea afecta masculinizarea creierului fătului. Cu toate acestea, de ce acest mecanism ar afecta în mod selectiv numai anumite procese dependente de androgen, cum ar fi programarea creierului şi nu altele, cum ar fi formarea organelor genitale, nu este explicată de această ipoteză şi nici măcar nu este abordată de susţinători. Această teorie nu explică de ce majoritatea băieţilor care provin din naşteri ulterioare nu devin homosexuali, chiar dacă fratele mai mare este homosexual …

“Explicaţia biologică avansată pentru ipoteza ordinii naşterii fraţilor nu are niciun sprijin experimental”.

Gooren, Louis, dr., MD. (Noiembrie 2006). Biologia diferenţierii psihosexuale umane. Hormoni şi comportament, 2006. Obţinut de la http://borngay.procon.org/

Cercetările asupra structurii creierului sugerează o posibilă legătură între homosexualitate şi creierele “mai puţin masculinizate”. Dar cercetarea nu demonstrează că structura creierului mai puţin masculinizat este cauza directă a orientării homosexuale. Este totuşi posibil ca un bărbat cu un creier mai puţin masculinizat să dezvolte trăsături atipice genului, ducând la incongruenţa de gen. Acest lucru ar putea fi adevărat mai ales dacă cei din jur îi accentuează diferenţele.

“O parte în creştere a literaturii empirice sugerează că bărbaţii homosexuali au creiere mai puţin masculinizate decât cei heterosexuali, reflectate în performanţa sarcinilor vizual-spaţiale – o măsură a masculinizării cerebrale şi una în care bărbaţii heterosexuali depăşesc, de obicei, femeile.

“Mai multe studii arată că performanţa cognitivă a bărbaţilor homosexuali este mai tipică femeilor heterosexuale decât bărbaţilor heterosexuali.

“În plus, undele creierului bărbaţilor homosexuali în timp ce îndeplinesc sarcini verbale şi spaţiale se aseamănă mai mult cu cele ale femeilor heterosexuale decât bărbaţilor sau sunt semnificativ diferite de ambele”.

Cohen, Kenneth M., PhD. (2002). Relaţiile dintre comportamentul sexual atipic din copilărie, îndemânarea, capacitatea spaţială, şi orientarea sexuală la bărbaţi. Arhivele comportamentului sexual, vol. 31, nr. 1.

(Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

 

  1. Anumite probleme emoţionale şi psihologice

Anumite probleme emoţionale şi psihologice pot spori probabilitatea dezvoltării homosexualităţii. Acestea probabil nu joacă un rol de cauzalitate, dar pot intensifica efectul altor factori predispozanţi, în special incongruenţa de gen, segregarea de gen, condiţionarea sexuală şi abuzul sexual.

Problemele psihologice şi emoţionale discutate în această secţiune sunt foarte frecvente în mediile bărbaţilor homosexuali. În timp ce unele dintre aceste probleme se pot dezvolta ca rezultat al sentimentelor homosexuale, am observat de asemenea că de multe ori aceste sentimente preced apariţia homosexualităţii. Se crede că aceste probleme pot fi parte a căii spre homosexualitate pentru mulţi bărbaţi.

Obsesiile şi gândirea ruminativă pot amplifica problemele cauzate de alţi factori predispozanţi. Condiţiile descrise mai jos pot fi subordonate obsesiilor şi gândirii ruminative. Toate acestea au în comun tendinţa de a fixa, de a persevera sau de a se agăţa cu încăpăţânare de un gând, o credinţă sau un mod de a fi.

– Perfecţionismul este o cerinţă internă pentru acurateţe, ordine, perfecţiune sau finalizare.

– Ruminarea este tendinţa de a se concentra asupra subiectelor care provoacă suferinţă. Ea implică pesimism şi îngrijorare şi se concentrează pe eşecuri, posibilităţi negative şi consecinţe. Uneori, mintea se simte forţată sau presată de aceste gânduri, ca şi când nu ar exista control. Aceasta este uneori menţionată ca o cogniţie negativă perseverentă (PNC).

– Tulburarea obsesiv-compulsiva (OCD) este o tulburare de anxietate în care gândurile dureroase repetitive creează o anxietate intensă, conducând la comportamente compulsive în încercarea de a diminua anxietatea.

– Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (OCPD) este un stil rigid şi în general perfecţionist de gândire şi trai. Este posibil să implice perfecţionismul extrem, preocuparea cu ordinea, curăţenia, detaliile sau controlul. Cei care o au par inflexibili şi încăpăţânaţi.

Observaţiile sugerează că o formă de obsesie este prezentă la aproximativ două treimi dintre bărbaţii homosexuali. Se credea că în timpul copilariei şi adolescenţei, tendinţele obsesive au acţionat ca un amplificator al altor probleme din viaţa lor. Relaţiile nesănătoase cu femeile şi problemele în relaţionarea cu bărbaţii ar putea fi mult mai importante pentru aceşti băieţi. Este posibil să fi perceput diferenţele dintre ei şi ceilalţi bărbaţi ca fiind mult mai mari şi mult mai problematice decât sunt în realitate.

Sentimentele lor naturale şi normale de interes, curiozitate, admiraţie şi invidie faţă de masculinitate şi nevoile lor de acceptare şi aprobare din partea altor bărbaţi par să fi devenit o fixaţie semnificativă pentru ei. Este posibil ca această fixaţie să fi atins un nivel ridicat în timpul pubertăţii, o perioadă de mare nesiguranţă pentru majoritatea tinerilor. Apariţia în acelaşi timp a acestei fixaţii şi a sentimentelor sexuale ar fi putut crea conjunctura ideală pentru interacţiunea dintre interesul faţă de masculinitate şi sentimentele sexuale, conducând la condiţionarea homosexuală, aşa cum este descris în secţiunea despre sexualitatea condiţionată.

Ruşinea poate fi ataşată masculinităţii, creând ceea ce numim “ruşinea de gen”. Acest lucru se poate întâmpla în multe feluri. Unii băieţi dezvoltă credinţa că bărbaţii sunt răi ascultând femeile care se plâng de comportamentul bărbaţilor care le-au rănit. Repetarea acestora îl poate întoarece pe băiat împotriva propriei masculinităţi şi îi pune într-o lumină nefavorabilă pe ceilalţi bărbaţi, blocând dorinţa sa naturală de emula. Acest lucru i-ar putea adânci treptat detaşarea de lumea bărbaţilor..

Unii băieţi înţeleg că nu sunt acceptaţi in calitate de bărbaţi sau că nu sunt potriviţi pentru a fi bărbaţi. Aceasta poate veni de la o mamă care îi comunică fiului ei în mod ostentativ sau subtil că doreşte ca el să fie fată, că ea îl vede ca pe o fată sau că nu doreşte ca el să fie sau să se comporte ca un băiat. Se poate întâmpla atunci când surorile sau alte fete îl tachinează sau îl umilesc pentru că se comportă ca un băiat. Băieţii în această situaţie pot încerca să îi mulţumească pe cei din jurul lui, abandonându-şi masculinitatea. Acest mesaj poate veni şi de la băieţi sau bărbaţi care ridiculizează sau insultă trăsăturile sale masculine, trupul, vocea, manierele sau lipsa conformaţiei atletice. Astfel, băiatul poate deveni răzbunător, temător sau îi va evita pe ceilalţi bărbaţi.

Şi cel mai semnificativ, ruşinea de gen poate proveni de la judecata dură asupra atributelor sale masculine, în special legate de corpul său şi conformaţia atletică. Unii băieţi răspund la aceasta, fixându-se pe dezvoltarea atributelor lor masculine, în special pe cele fizice. Alţi băieţi vor abandona ideea şi îşi vor ignora corpul.

Depresia şi anxietatea ar putea contribui la dezvoltarea homosexualităţii dacă interferează cu relaţiile unui băiat cu alţi bărbaţi sau generează incongruenţă de gen. De exemplu, un băiat care este deprimat poate avea un interes redus în a socializa cu alţi băieţi sau de a se angaja în activităţi tipice băieţilor, cum ar fi sportul, jocul dur şi aventura. De asemenea, el ar putea să se îndepărteze de tatăl său şi să se izoleze în propria sa lume. Unui băiat  anxios i-ar putea fi foarte dificil să fie pe deplin prezent şi angajat în relaţiile bărbaţi-bărbaţi şi în activităţi tipic masculine. Anxietatea socială determină băieţii să se retragă din legăturile de prietenii individuale şi de grup. Anxietatea face foarte dificilă performanţa în sport şi în alte activităţi specifice băieţilor, acesta fiind modul cel mai tipic în care ei interacţionează.

Creşterea în aceste circumstanţe ar putea împiedica băiatul să înveţe să relaţioneze şi să rezoneze cu alţi băieţi şi bărbaţi, contribuind la dezafilierea de la acelaşi sex. Trăind viaţa ca un outsider ar putea să se simtă diferiţi de ceilalţi bărbaţi, ducând la  incongruenţă de gen sau intensificând-o.

 

Doi factori necesari şi suficienţi

Cei opt factori predispozanţi duc la doar două condiţii care sunt necesare dezvoltării homosexualităţii.

Sexualitatea umană este complexă şi poate fi influenţată de multe variabile care duc la diverse rezultate. Experienţa specialiştilor sugerează că diferite seturi de factori conduc la prezenţa sau absenţa heterosexualităţii faţă de prezenţa sau absenţa homosexualităţii. Se considera că primii doi factori predispozanţi – relaţiile nesănătoase ale copiilor cu femeile şi conceptele distorsionate faţă de gen – pot diminua sau bloca capacitatea unui bărbat de  atracţie către sexul opus, iar toţi cei opt factori predispozanţi pot lucra în diverse combinaţii pentru a crea două condiţii care sunt necesare şi suficiente pentru ca homosexualitatea masculină să apară. Aceste două condiţii esenţiale sunt:

Condiţia 1: Situaţii în care bărbaţii şi masculinitatea devin un subiect de interes intens şi excitare emoţională.

Un interes intens ar putea fi creat atunci când un băiat percepe alţi băieţi sau bărbaţi ca fiind diferiţi, misterioşi sau exotici, sau când nevoile obişnuite ale băiatului de ataşament, atenţie, afecţiune, putere sau protecţie faţă de ceilalţi bărbaţi nu sunt îndeplinite. Poate apărea ca rezultat al diferitelor tipuri de abandon sau abuz a altor bărbaţi. Toate aceste situaţii pot determina bărbaţii şi masculinitatea să devină centrul atenţiei băieţilor pe parcursul anilor importanţi de creştere şi dezvoltare.

Majoritatea băieţilor experimentează acest tip de interes intens faţă de alţi bărbaţi în cursul anumitor ani din copilărie şi adolescenţă şi nu dezvoltă homosexualitate. Dar pentru unii băieţi, acest interes intens este încărcat cu emoţii profunde, care pot fi plăcute, dar cel mai adesea sunt melancolice sau dureroase.

Aceste emoţii variază, în funcţie de ceea ce le provoacă. Atunci când interesul intens apare văzînd pe alţi bărbaţi ca fiind diferiţi sau exotici, emoţiile pot include dezgust, inferioritate, invidie, curiozitate, mirare, veneraţie sau un imbold convingător de a emula. Atunci când interesul izvorăşte din nevoi nesatisfăcute, emoţiile pot include dorinţa, tristeţea şi pierderea iar atunci când interesul este rezultatul traumei cauzate de abandon sau abuz, emoţiile pot include anxietate, frică, furie, ură, groază sau ruşine.

Condiţia 2: Experienţe care conectează interesul emoţional şi masculinitatea la bărbaţi cu sentimente sau impulsuri care sunt interpretate de către individ ca fiind sexuale.

Procesul de a conecta sentimentele sexuale cu un anumit lucru se numeşte “sexualizare”. Cercetările extinse şi experienţa clinică arată că oamenii sunt capabili de a sexualiza nu numai alţi oameni de toate felurile şi vârstele, dar şi obiecte şi situaţii.

Experienţa specialiştilor sugerează că sexualizarea merge în sensul unui interes emoţional intens. Procesul de sexualizare este stabilit biologic să apară în timpul pubertăţii. În condiţii normale, copiii la pubertate sexualizează pe alţii de vârsta lor, pe care îi experimentează – cu mare interes – ca fiind exotici din punctul de vedere al genului. Cei mai mulţi băieţi sexualizează fetele. Băieţii care se confruntă cu incongruenţa de gen sexualizează alţi băieţi.

Dar procesul de sexualizare poate fi interceptat atunci când interesul emoţional intens conduce atenţia băiatului într-o altă direcţie. De exemplu, dacă un băiat se confruntă cu nevoi nesatisfăcute de ataşament, afecţiune, educaţie sau protecţie faţă de ceilalţi bărbaţi – fie că sunt taţi, fraţi sau alţii asemeni lor – interesele emoţionale intense care rezultă din aceste nevoi pot fi sexualizate. Dacă un băiat este abuzat sexual, aspectele abuzului pot deveni sexualizate, inclusiv trăsăturile făptuitorului, obiectele implicate în abuz şi circumstanţele în care a avut loc abuzul. Expunerea unui băiat la nuditate masculină – într-un vestiar sau în pornografie – într-un mod care generează sentimente intense de curiozitate, mirare, anxietate sau chiar ruşine, ar putea fi sexualizată.

Odată ce un tip de persoană, un obiect sau o situaţie a devenit sexualizată, modelele de excitare sexuală care implică acest tip de persoană, obiect sau situaţie vor fi probabil întărite de comportamentul sexual continuu. Într-o perioadă foarte scurtă de timp, aceste modele pot deveni fixe şi de durată.

 

După cum scriam anterior declaraţia oficială a APA spune că nu există un consens cu privire la ceea ce cauzează homosexualitatea. Există însă o cantitate mare de cercetarii, studii şi experienţă clinică (psihoterapeutică) a specialiştilor în domeniu care oferă informaţii utile.

Iată comentariile făcute de experţi pe această temă:

“Etapele dezvoltării psiho-sociale faţă de heterosexualitatea adultă sunt clar delimitate, cunoscute şi înţelese de psihologi, şi este evident că şansele de heterosexualitate nu sunt mandatate genetic. Studiile pe adulţii homosexuali arată deficite evidente în mai multe dintre aceste etape de dezvoltare – arătând că homosexualitatea este mai degrabă culturală şi de anturaj decât genetică”.

Whitehead, Neil E., PhD. (1999). Genele mele m-au făcut să fac asta. Huntington House Pub. (Obţinut de la http://borngay.procon.org/)

“Orientarea sexuală umană este influenţată de variabilele biologice, cognitive, culturale şi subculturale care interacţionează, ducând la mai multe tipuri de heterosexuali, bisexuali şi homosexuali… Este o atât de mare variaţie în cadrul fiecărui grup încât şansele de a găsi orice mic set de variabile care sa conteze clar pentru ambele diferenţe dintre grupuri cu orientari sexuale diferite cât şi pentru variaţiile din cadrul grupurilor, este aproape nulă. ”

Van Wyk, dr. Paul H., şi dr. Schiro-Geist, dr. Chrisann. (1995). Biologia bisexualităţii: critică şi observaţii. Jurnalul de Homosexualitate, vol. 28 (3-4). (Obţinut de la http://borngay.procon.org/).

 

Sursa:http://genderwholeness.com/lds/understanding/what-causes-male-homosexuality/

 

Documentul de mai sus, o compilaţie intre mai multe surse stiinţifice, cuprinde, într-un mod complex si, consider eu, complet, explicaţiile relevante ale momentului, în cele mai multe dintre cazurile de homosexualitate la barbaţi studiate. El se doreşte o încercare de informare, în încercarea de înţelegere a fenomenului.

Am regasit toate perspectivele prezentate mai sus în experienţa personală ca psiholog clinician şi psihoterapeut, în cazuri de homosexualitate (la femei şi bărbaţi). Am prezentat dealtfel un astfel de caz într-o carte de specialitate cu cazuistica psihoterapeutică.

Indiferent de cauze homosexualitatea aduce cu sine atât conflicte interne cât şi conflicte externe, cu ceilalţi sau cu societatea. Sentimentul de „nepotrivire, de inadecvare”, de integrare si funcţionare cu sine şi cu ceilalţi produce suferinţe psihice şi emoţionale groaznice celor aflaţi într-o astfel de situaţie.

Am avut ocazia de a lucra şi cu cupluri de homosexuali barbaţi (şi femei) şi de a observa şi alte comportamente, ce oferă perspective la fel de interesante ca cele prezentate pana acum.

În multe dintre cuplurile de homosexuali (bărbaţi sau femei) se observă o tendinţă accentuată de intrare in anumite roluri: unul dintre parteneri adoptă un comportament mai masculin-activ, în timp ce celălalt adoptă un comportament mai feminin-pasiv. Cu alte cuvinte, deşi exista un cuplu homosexual (format din barbaţi sau femei) tendinţa este de a reface structura „clasica” a cuplului, formată dintr-un bărbat şi o femeie. Situaţia explică, cu atât mai mult, consider eu, nevoia de satisfacere a dorinţelor nesatisfăcute din relaţiile din copilărie – respectiv tendinţa inconştientă de a-l pune pe celălalt în rolul dorit (necesar, cred ca ar fi mai potrivit spus). Această situaţie poate fi privită şi dintr-o altă perspectivă, a cautării relaţiei iniţiale (bărbat-femeie), a recreerii ei intr-o altă maniera, care să-i satisfacă individului nevoile primordiale. Indiferent care este perspectiva, situaţia nu este posibilă şi duce la conflicte inconştiente. Aceste conflicte, în interiorul cuplurilor homosexuale, sunt subiectul terapiei de cuplu; este interesat de constatat că, lăsănd deoparte genul partenerilor din cuplu, problematica este aceeaşi ca în cuplurile heterosexuale, inclusiv din punct de vedere sexual.

Este destul de clar că şi homosexualii doresc acelaşi lucru ca toţi ceilalţi oameni – să iasă în societate, să fie acceptaţi la fel ca orice membru, să poate trăi liber, conform propriilor aşteptari si dorinţe.

Inadecvarea interna, produsă de conflictele interne, se exprimă şi în alte direcţii: „femeia în corp de bărbat” încearcă să se comporte ca atare, cum însă comportamentul nu este natural, există destule situaţii în care este inadecvat, ciudat, exagerat, şi este amendat de către ceilalţi sau de societate. Conflictul între rolurile sociale, între aşa-numita funcţionalitate socială si identificarea de gen este cu atât mai mare cu cât este mai diferită (societatea se aşteaptă ca bărbatul să se comporte, să se îmbrace într-un anume fel, iar tot ceea ce este diferit de aceste asteptări este respins). Nici un bărbat nu se va comporta aşa cum o face homosexualul-bărbat, şi nici viceversa; nici un homosexual-femeie nu va avea comportamentul unei femei, indiferent cât va încerca. Şi tocmai asta este amendat de către restul societaţii, care îi vede…diferiţi.

Homosexualitatea este, indiferent de unghiul de vedere, un conflict între doua lumi: una internă şi una externă.

În ceea ce priveşte natura biologică sau dobândită (developmentală) se observă că în unele cazuri de homosexualitate comportamentul specific apare încă de la naştere, se observă de foarte devreme şi nu se va modifica indiferent de eforturile făcute. În alte cazuri, care pot fi atribuite celeilalte categorii homosexualitatea va fi descoperită mai târziu, chiar după relaţii heterosexuale şi căsătorii din care au rezultat copii.

Toate aceste dificultăţi pe care le întâmpină homosexualii face ca numărul homosexualilor ce suferă de anxietate şi depresie sa fie important şi din păcate puţini dintre ei se adresează psihoterapeutului pentru consiliere. Teama de respingere se manifestă pregnant şi în această situaţie. Este important insă de înţeles că cei care au avut curajul şi determinarea de a intra intr-un proces psihoterapeutic au obţinut si beneficiile specifice unei psihoterapii.

Psihoterapia homosexualităţii

Poate că mai indicat ar fi să punem întrebarea: există o psihoterapie a homosexualităţii? Ce şi-ar propune „această” psihoterapie şi cum ar fi ea diferită de celelalte? Cumva credinţa sau aşteptarea comună ar fi ca psihoterapia să transforme homosexualul în ceea ce „ar fi trebuit sa fie de fapt”, bărbat sau femeie. Da, dar tocmai asta este problema, iar pentru ei ar fi echivalentul transformării unui bărbat heterosexual într-un homosexual sau, cred că acest exemplu este chiar mai potrivit, într-o…femeie. Este o transformare imposibilă, iar această abordare nu va duce decât la probleme şi mai mari pentru persoana în cauză, la accentuarea sentimentului de inadecvare, la creşterea conflictelor interioare şi cu ceilalţi, cu consecinţe impredictibile.

Un alt aspect ţine de limitele şi credinţele psihoterapeutului, de propria lui atitudine faţă de homosexualitate şi/sau lucrul cu homosexualii (bărbaţi sau femei). Această limită interioară va pune terapeutul, mai devreme sau mai târziu, faţă în faţă cu propriile conflicte interioare, cu efecte periculoase asupra procesului psihoterapeutic. Poate pune faţă în faţă terapeutul cu propriile tendinţe/dorinţe homosexuale, insuficient sau deloc abordate/rezolvate în procesul de dezvoltare/analiză personală.

O altă perspectivă ţine de pregătirea profesională a psihoterapeutului, de deschiderea şi experienţa sa, de dorinţa de informare şi de dezvoltare. Nu cred că un homosexual îşi doreşte neapărat un psihoterapeut care să mai fi lucrat cu astfel de problematică, ci îşi doreşte ceea ce doreşte de fapt orice persoană în nevoie, care apelează la ajutor profesionist: acceptare, încredere, respect, sprijin. Şi asta ar trebui să ofere, necondiţionat, un psihoterapeut!

Da, experienţa mi-a demonstrat că există homosexuali (femei şi bărbaţi) care se pot schimba, devenind femei, respectiv bărbaţi, cu tot ceea ce înseamnă aceasta. Situaţiile lor specifice, istoricul lor a permis asta, însă în nici un caz exemplele nu pot fi generalizate.

Homosexualul este, înainte de toate, o persoană, o fiinţă umana care, asemenea oricărei alte fiinţe umane, trebuie înţeleasă şi acceptată. AŞA ÎNCEPE de fapt psihoterapia unui astfel de caz. Psihoterapeutul nu este în cabinet pentru a judeca, ci pentru a înţelege, nu pentru a pedepsi ci pentru a ajuta. Astfel va fi un psihoterapeut bun, potrivit pacientului lui. Nu există o psihoterapie a homosexualităţii ci există psihoterapia unei persoane.

Subiectul homosexualitaţii este încă departe de a fi epuizat. Iată cât de lung este un document care a încercat sa abordeze subiectele de bază (şi încă nu am abordat homosexualitatea la femei, pe care o voi prezenta într-un articol viitor). Atracţia sexuală pentru persoanele de acelaşi sex este o realitate a zilelor noastre şi o situaţie ce ridică probleme majore pe multe paliere: morale, etice, juridice, religioase. Abordarea subiectului cu încrâncenare sau ură, cu părtinire sau extremism nu este de natură să rezolve situaţia ci dimpotrivă.

Pentru a găsi soluţiile unei probleme este important să înţelegem, înainte de toate, care este problema de fapt. Şi cât din această problemă se află nu doar în relaţia noastră cu homosexualii ci şi cu copiii nostri.