Crima sau depresie?

Crima sau depresie?

Autor: Pescaru Valentin – psiholog – psihoterapeut – sexolog – Bucuresti
www.psihologultau.net ; www.psihoterapeutultau.net

Traim zilele acestea o noua drama: uciderea unui instructor de trageri si sinuciderea ucigasului. Cazul, in plina mediatizare urmeaza unuia de acum cateva zile, in care un barbat si-a ucis cele doua fetite si apoi s-a sinucis, si inca unuia, de data aceasta international, al unui pilot de avion care a ucis (s-a sinucis) cateva sute de oameni.
Cumva discutiile aluneca in mod inconstient catre o idee, pe cat de periculoasa, pe atat de inexacta: depresivul-criminal. Faptele, dincolo de detaliile dramatice si dureroase, aduc, din nou (pentru ca nu invatam nimic din trecut – din nenumaratele cazuri mediatizate), in discutie, tema depresiei. In cazurile de fata, nu vorbim insa de depresia comuna (ca diagnostic), destul de usor de evaluat si de identificat, ci de o forma atipica, adeseori insotita de elemente psihotice sau suprapusa unei tulburari de personalitate, din zona psihotica sau chiar psihopatica.
Pentru specialistii in domeniu lucrurile sunt cunoscute, pentru publicul larg alimentat de vesnic nesatula de senzational mass-media lucrurile pot lua o perspectiva nepotrivita.
Un subiect de discutat sunt simptomele unei astfel de suferinte si gradul de risc pe care il poarta cu sine o stare depresiva ce treneaza. In unele cazuri, depresivul, centrat pe sine si pe suferintele lui, poate gandi propria sinucidere, in nici un caz a altcuiva; el se considera sursa chinurilor celorlalti si nu invers, adica nu-i considera pe ceilalti vinovati de ceea ce i se intampla. Depresia, ca boala diagnosticata clar, este una dintre tulburarile care au un grad mare de risc asupra propriei vieti, de aceea, in situatia in care avem sau vedem in jurul nostru o persoana a carui comportament este: incarcat de tristete, de ingrijorare excesiva, de oboseala constanta fara o cauza clara, de ganduri negre si de ruminatii (gandeste si imagineaza continuu fel de fel de scenarii negative), incepe sa sufere de insomnii si de pierderea chefului pentru viata sau pentru alte activitati (familiale, sociale, profesionale) si se retrage, se izoleaza de ceilalti – toate acestea fiind simptomele ce insotesc depresia – este cazul sa actionam si sa incercam diversele variante de abordare (medic de familie, psiholog, psihiatru etc.), chiar mergand pana la internarea in spital (necesara uneori pentru a salva viata cuiva). Atunci cand starile/simptomele descrise mai sus sunt insotite de ganduri de sinucidere sau chiar scenarii sau tentative, situatia este chiar si mai grava si necesita interventie de urgenta (spitalizare sub observatie). Depresia este o boala tratabila, iar cele mai importante abordari sunt tratamentul medicamentos, spitalizarea si psihoterapia.
In cazurile prezentate la inceput, depresia ia o forma diferita, insotita de elemente psihotice – senzatia de pierdere a controlului, teama uriasa de a nu inebuni, suferinta psihica intensa, idei de persecutie (cineva/toata lumea vrea raul persoanei in cauza s.a) care nu intotdeauna sunt insotite de deliruri sau halucinatii. In astfel de cazuri intentia de a face rau cuiva (destul de rar dusa pana la capat) vine sa descarce o stare (teama, furie, suferinta psihica) ce nu mai poate fi continuta.
In alte cazuri starea depresiva se suprapune peste o tulburare de personalitate, agravand lucrurile; este si situatia in care intalnim cele mai multe acte criminale, violente. Depresia devine factorul care poate declansa un act criminal. Pe fondul unor idei de inutilitate, de nedreptatire, de furie, de razbunare, actul criminal devine calea pentru „celebritate”, se transforma in actul care, in mintea bolnava a persoanei, il va transforma din nimeni in cineva – in cazurile mentionate apare repetitiv ideea faptuirii unui act despre care sa se vorbesca, „sa insemne ceva”. Ideea de baza este: „daca in viata nu am insemnat, nu am facut nimic, macar dupa moarte sa insemn ceva”. Este o nefasta celebritate. Dupa moarte nimic nu mai conteaza, iar elementele de psihopatie indica o nuanta amara: ucigasul nu se gandeste cum va fi pomenit ci ca va fi pomenit (nu este interesat de suferinta pe care o va produce, ci dimpotriva). Actul criminal poate fi vazut si prin prisma pedepsei, a blestemului, pe care ucigasul-sinucigas il aplica celor ramasi in viata, familiei sau urmasilor, ca sa-l aminteasca pe veci. Este o ultima declaratie, inaintea parasirii lumii. Nu intamplator, aceste acte sunt aproape intotdeauna insotite de scrisori sau documente.
O alta perspectiva, foarte interesant de studiat, caci este des asociata cu situatii dramatice, este expresia: „era o persoana asa de linistita…” In cultura noastra, o persoana de genul acesta, foarte linistita, care nu prea vorbeste si nu prea face mare lucru (nu prea interactioneaza cu lumea) este mai degraba o persoana acceptata/acceptabila decat una periculoasa. Insa, cum „apele linistite sunt adanci” ele pot fi si periculoase. Din perspectiva psihologica, o persoana inchisa, care nu are solutii pentru a se descarca de frustrari, de furie si alte asemenea emotii negative, devine, destul de repede, un fel de bomba cu ceas. Va fi vorba doar de cand, si nu de daca va exploda. Iar aceasta explozie poate fi un act necugetat, declansat de un preaplin de emotii negative. In unele cazuri poate fi o boala sau o altfel de suferinta, caci organismul, prin mijloacele de aparare pe care le detine, va incerca recastigarea echilibrului. In alte cazuri insa… Desigur, aceasta nu inseamna ca orice persoana linistita va deveni un criminal, ci doar ca exista niste riscuri crescute de explozie; ce fel de explozie va fi, nimeni nu poate prevedea.
In ceea ce priveste „prevederea” sau in limbaj de specialitate „comportamentul predictiv”, o evaluare psihologica poate descrie, foarte bine, profilul de personalitate al unei persoane. Datele cunoscute despre persoana si experienta examinatorului sunt cheia trasarii unui astfel de profil de personalitate. Pe baza lui si a altor elemente, se poate creiona si un profil al comportamentului, adica tendintele inconstiente, mecanismele automate ale persoanei. Nici un specialist din lume insa nu poate prezice CAND se va produce un anume comportament, caci elementele implicate sunt multiple. Daca nu exista un declansator, un comportament posibil poate ramane neexprimat zeci de ani sau niciodata. Este clasica discutie dintre ce inseamna posibil si probabil.
Persoanele cu tulburari de personalitate sunt caracterizate de o instabilitate psihico-emotionala pronuntata si de o dificultate majora de gestionare a impulsurilor, fapt ce face cu atat mai imprevizibila reactia lor. Cel mai mic element/fapt le poate duce la explozie, iar in cele mai multe dintre cazuri este agresiva, violenta, putand fi indreptata impotriva cuiva sau a propriei persoane.
Poate ca a venit momentul sa fim mai atenti la ce se intampla in jurul nostru, cu semenii nostri. Vremurile pe care le traim nu sunt intotdeauna usoare si placute; aduc adeseori probleme, suferinte, frustrari, drame si traume. Numarul persoanelor cu probleme emotionale sau psihice este in crestere, in toata lumea; este un fapt pe care nu mai putem, si nu mai avem dreptul sa-l negam. Mintea omului este cea mai minunata parte din el, dar poate deveni si o arma teribila. Citesc nenumarate opinii (in general venite de la necunoscatori) despre inutilitatea psihologiei, psihiatriei, psihoterapiei. Nimeni nu afirma ca ele detin panaceul universal al sanatatii psihice, dar au un rol extraordinar de important in tratarea suferintelor psihice; destule dintre interventiile specialistilor din domeniile respective au facut (si vor face) diferenta dintre viata si moartea cuiva.
Doar cei care nu vor sa recunoasca niste realitati nu accepta dificultatile fantastice pe care le intalnesc, aproape zi de zi, cei care studiaza ai trateaza mintea umana.
Daca nu ai incercat sa salvezi un om de la moarte nu ai dreptul sa critici pe cineva care o face.