PERIOADA ANTEPRESCOLARA (COPILARIA MICA) 1-3 ANI
Odata cu intrarea copilului in perioada anteprescolara se produc restructurari importante pe linia elaborarii mecanismelor de adaptare la mediul inconjurator, ceea ce are semnificatie pentru socializare si integrare in viata sociala.
Exista cateva achizitii importante ale acestei perioade: daca pana acum copilul se concentra pe gura si pe senzatiile oferite de catre aceasta, acum el intelege ca ce „intra” in corpul lui trebuie sa si „iasa”. Copilul face astfel, pentru prima data, cunostinta cu limitele corpului lui, intelege unde incepe si unde se termina acesta, care sunt doua functii ale lui: de „primire” si de „eliminare, cedare, ejectare”. Mai mult decat atat, deja constient (cu ajutorul catorva mecanisme psihice), incepe sa inteleaga legatura dintre satisfactiile/gratulatiile (recompense, multumiri) mamei si ceea ce el „ofera”. Va incepe astfel un interesant joc de putere exercitat de catre copil, care isi va folosi propriul corp, abia descoperit, pentru a-si controla/pedepsi mama. Ramane in memoria oricarui parinte tinerea copilului pe olita o perioada lunga de timp fara ca ceva sa se intample si, imediat dupa ce este imbracat, va „oferi” ceea ce ii era cerut. Aceasta este dovada jocului de putere de care vorbeam anterior, o reamintire a perioadei de grandoare a copilului de care am vorbit la capitolul anterior. Daca relatiile copil-mama sunt normale, acest joc se va dilua incet-incet, caci copilul va intelege ca propria stare de bine, de curatenie, de rusine, este mai importanta decat „pedeapsa” aplicata mamei. In acest sens invatarea la olita trebuie sa fie un proces, desfasurat normal, cu rabdare, astfel incat folosirea olitei sa devina un fapt normal de viata si nu un eveniment deosebit, de care sa depinda „bunele relatii ale familiei”. Un echilibru intre lasarea copilului in propria murdarie (experimentarea senzatiei neplacute) si curatarea lui (experimentarea senzatie de curatenie) este cheia depasirii acestei etape. Este poate interesant sa mentionez ca descoperirea scutecelor absorbante a usurat mult situatia mamei dar a prelungit si mai mult (pana la 4-5 ani) perioada de invatare la olita. Cand se foloseau scutecele traditionale, de panza, perioada maxima de invatare a olitei era pana la 2 ani. Este neplacut sa stai ud si murdar, nu? De mentionat ca utilizarea olitei si mai, tarziu, a toaletei, face parte din constituirea independentei copilului, si ea este un indicator pretios a dezvoltarii copilului. Depasirea perioadei normale (pana la 2-3 ani) poate indica ceva dificultati in dezvoltarea copilului sau in comportamentul parintilor.
O alta achizitie importanta a perioadei este mersul. Copilul este din ce in ce mai sigur pe posibilitatile lui de deplasare, aceasta inseamna o intrega epoca de noi descoperiri, de noi incercari si, de ce nu, de incredere in sine. Vorbim acum de continuarea procesului de separare de mama, prin indepartare efectiva, fizica. Copilul este din ce in ce mai constient de corpul sau, de ceea ce acesta ii poate oferi, de noi si noi senzatii si miscari. Aceasta nu inseamna insa ca mama poate lipsi; copilul are inca foarte multa nevoie de sprijin si aprobare, de sustinere si ajutor, caci noile indeletniciri se sfarsesc adeseori cu accidente sau cazaturi/lovituri.
Programul de viata al micutei fiinte care este copilul primeste noi si noi modificari: hrana noua ceea ce inseamna noi senzatii, ore fixe de odihna, joaca, plimbare etc. Acest program, bine structurat, ajuta copilul sa dezvolte propria structura, sa inteleaga ca exista reguli la care trebuie sa subscrie, chiar daca nu sunt intotdeauna placute. Copilul intelege ca este un pion in toata aceasta miscare, ca face parte din ceva, ceea ce-l diferentiaza ca persoana si-l delimiteaza ca structura psihica independenta. Micutul intelege ca lipsa din ce in ce mai indelungata a mamei este doar temporara, ca motivele care il tin departe de ea sunt neplacute, dar mama se intoarce la el. Astfel copilul invata sa inteleag si sa traiasca cu propria teama si anxietate.
Din alte puncte de vedere vorbim deja despre o fiinta care invata, initial prin imitatie, apoi prin combinatii personale ale cunostintelor detinute. Copilul incepe sa invete notiunea de bine-rau, permis-interzis, periculos etc., caci interdictiile impuse, prin efectele lor, vor face diferente in mintea copilului. Modul in care sunt impuse aceste limite/reguli este foarte important caci scopul nu este impunerea lor prin frica, ci constientizarea faptului ca un anumit comportament atrage anumite consecinte, ceea ce duce mai tarziu la intelegerea si insusirea conceptului de responsabilitate de catre copil.
Este important sa amintim aici un eveniment important, atat pentru copil cat si pentru mama: intarcarea. Aceste moment se petrece in general intre varsta de 1-2 ani si, depinzand de multi factori, poate fi o trecere mai mult sau mai putin traumatizanta. Daca in general intarcarea se face dupa o perioada destul de lunga: 1-1,5 ani, trecerea este in general lina, lipsita de momente foarte neplacute; hrana diversificata, prezenta calda a mamei vor ajuta copilul sa treaca destul de usor peste acest moment. Mama trebuie sa inteleaga ca este un moment extrem de important pentru copil, intrucat inseamna ruperea unei legaturi extrem de puternice, prima de acest fel dintre ea si copil. Daca insa lucrurile au decurs bine pana acum, copilul a inteles ca mama nu se rezuma doar la san, ca ea este o existenta plenara si complexa in viata lui, alaturi de el. Mai mult decat atat, copilul are deja o reprezentare interna a mamei, la care face apel ori de cate ori este nevoie (in general atunci cand mama nu ii este aproape).
Daca pana acum nu am prea vorbit despre tata asta nu inseamna ca el nu trebuie sa fie prezent, sau nu are nici un rol in viata copilului. Doar ca, pana la varsta de 1-1,5 ani, relatia cu mama este primordiala. Multi specialisti descriu contributia tatalui in procesul diferentierii in primul an de viata ca fiind foarte importanta; s-a constatat ca si copilul efectueaza distinctii perceptive timpurii intre parinti si un atasament fata de tata poate fi perceput cel putin dupa primele 4-5 luni.
Cercetari si observatii efectuate au evidentiat :
- diferente in modul in care tatii si mamele se joaca cu copiii – tatii se joaca mai activ, mai fizic; unii cercetatori au evidentiat efectele pozitive ale acestui lucru in raport cu copilul in perioada de practica: in anumite limite exersarea fizica incurajeaza constientizarea partilor corpului si a corpului ca intreg
- s-a vorbit despre rolul tatalui in sprijinul acordat dezvoltarii capacitatii de a modula agresivitatea
- absenta sau pierderea tatalui in primele 18 luni poate contribui la tulburari afective si comportamentale care nu vor putea fi determinate decat ulterior
- rolul tatalui in rezolvarea crizei de separare: ca obiect mai putin « contaminat/rau », tatal poate fi capabil sa medieze intre mama si copil, sa ofere o « alimentare emotionala suplimentara » in momente grele, sa serveasca drept obiect suplimentar de identificare;
- multe cercetari s-au axat in ultimul timp pe studiul familiilor « normale » (in cuplu) cu tatal ca figura majora de ingrijire si mama care lucreaza; s-a constatat ca copilul se orienteaza mai intai catre tata ca « reprezentare de obiect principala » ; nu s-au constatat dificultati legate de rolul de gen sau de identitatea de gen la copiii studiati;
- in fapt au aparut multiple schimbari sociale in modelele familiale si acestea genereaza modificari ale contactelor si ale relatiilor traditionale ale copiilor cu parintii in timpul cresterii; abia de putina vreme incepem sa aflam cate ceva despre consecintele intrapsihice ale acestor modificari
Inca din aceasta perioada se manifesta gelozia in raport cu un alt copil caruia i se acorda atentie sau fata de o alta persoana care se interpune intre copil si mama. Odata cu cresterea in complexitate a conduitelor afective se manifesta timiditate fata de persoanele straine, iar simpatia/antipatia incep sa fie mai nuantat exprimate. Copilului ii place pacaleala, gluma, jocul, comicul, surade la complimente, devine generos cand este bine dispus, sau dimpotriva, rautacios cand este intr-o dispozitie proasta. Tot in aceasta perioada preferinta copilului fata de parinti sau fata de alti membrii ai familiei sufera modificari importante. Schimbarea se bazeaza pe modul in care copilul percepe relatiile dintre parinti sau dintre membrii familiei, pe influentele sociale percepute din povesti sau din discursul parintilor. Atasamentul copilului ocupa spre finalul perioadei un rol important in comportamentul sau afectiv. In momentele de teama, de exemplu, copilul se refugiaza in bratele sau in spatele mamei, pentru a fi sigur ca nu i se intampla ceva rau; acest comportament exprima dorinta de conservare a unei apropieri emotionale fata de o anumita persoana. Dar in acest caz atasamentul este insotit de o anumita stare de teama, de anxietate. In toata existenta lui de pana acum copilul a incercat si combinat aceste doua stari contradictorii, dezvoltand fel de fel de mecanisme proprii de intelegere si adaptare. Parintii trebuie sa aiba grija cum procedeaza cu acest echilibru instabil intre siguranta si teama, putand provoca copilului reprezentari ce nu-i vor mai disparea niciodata. Spre exemplu, amenintarea cu parasirea, cu intunericul, bau-bau, mosu’ rau/baba rea, doctorul cu seringa, pot provoca reprezentari negative ce vor influenta la fel de negativ comportamentul copilului, caruia ii va fi frica de intuneric, de a merge la doctor atunci cand este nevoie si de a primi o injectie, cand va intalni oameni in varsta etc.
La aceasta anxietate, specifica varstei, se adauga anxietate de separatie (mai ales de mama), care imbraca forme dramatice mai ales cand copilul este obisnuit cu mama, consta ca aceasta nu mai sta cu el tot timpul. Aceasta anxietate, daca nu este « tratata » corect, poate induce sentimente de vinovatie copilului, care va deveni nesigur, va prezenta frica de pedeapsa, conduite ce poate duce la forme de evaziune si comportamente imprevizibile.
Odata cu dezvoltarea lui copilul devine tot mai constient ca activitatea cu obiectele este dependenta de dorintele si vointa lui. El realizeaza faptul ca este subiect al activitatii si poate efectua o multitudine de actiuni. Jocul este terenul de manifestare al potentialului sau psihic, jocul este terenul de experimentare si de exprimare. Este foarte important ca parintii sa inteleaga necesitatea de a se juca impreuna cu copilul, aceasta fiind atat o cale de apropiere cat si de dezvoltare psihica a acestuia. Comportamentul fata de jucarii poate indica o multitudine de stari si trairi, aruncatul sau dimpotriva, « iubitul/alintatul » jucariilor denota stari de spirit diferite. Simbolistica jocului se dezvolta, in scena facandu-si aparitia personaje imaginare. Acest fapt este deja o demonstrare a faptului ca micutul om poate opera cu reprezentari, imaginari/fantasme, simboluri, achizitii extraordinar de importante ale dezvoltarii psihice. Un obiect poate lua locul altui obiect depinzand de necesitatea de moment a copilului (vorbeste la telecomanda ca la telefon). Este o etapa de maxima complexitate, in care copilul intra in contact cu nenumarate obiecte, situatii, la care invata sa se adapteze. S-a constatat ca micutii bine dezvoltati, vigurosi, se joaca o mare parte din timp si au interese clare, bine conturate, pe cand copii cu sanatate subreda se joaca mai mult singuri si in liniste. Copii cu handicap de intelect sau senzorial nu stiu sa se joace si nu pot sa interactioneze cu partenerii ; jocul este sarac in actiuni si nu evolueaza. Nu verbalizeaza si urmareste o schema simplista, ce urmeaza in general doar manuirea obiectelor. Spre sfarsitul acestei perioade putem observa deja tipuri de actiuni ale copilului : pasive si active, sau pozitive si negative (interactiunea cu copii, schimbul de jucarii sau, dimpotriva, insusirea obiectelor straine si refuzul de a le inapoia). Comportamentul copilului este influentat in mare masura de familie; structura si stilul de viata, obiceiul si nivelul de cultura sunt elemente ce se regasesc in formele activitatilor copilului. In general in aceasta perioada copilul nu imprumuta jucariile altor copii dar doreste sa le ia pe ale acestora ; este o reamintirea a unei perioade anterioare, cand credea ca totul i se cuvine, ca este al lui. Corectarea acestui comportament de catre parinti va duce la invatarea faptului ca este bine sa imparti, sa te joci si cu alti copii etc.
Conduitele emotional-afective ale copilului de 1-3 ani sunt instabile si fragile, insuficient conturate si cer schimbari rapide de la un pol la altul, cu manifestari violente, cu o localizare in timp si spatiu cu mare fluctuatie, ce semnifica un caracter puternic situational dar si o redusa posibilitate de adaptare/controlare a trairilor afective. Gasim insa deja semne ale unei structuri de personalitate, conform caruia copilul incepe deja sa se delimiteze ca persoana, comportament si vointa proprie. Incepe sa inteleaga cine este, dezvolta o constiinta de sine, care ii permite raportarea la lumea inconjuratoare si intelegerea faptului ca el ocupa un anumit loc in acesta lume, cu care nu se confunda.
Programari
Pentru programari accesati formularul urmator.
