Ce (mai) inseamna PERICOL !

Ce (mai) inseamna PERICOL !

Autor: Valentin Pescaru, psiholog, psihoterapeut, sexolog Bucuresti

Ce (mai) inseamna PERICOL!

Ecourile dezastrului de la Club Colectiv nu s-au stins inca si este probabil ca vor mai continua, cu atat mai mult cu cat numarul victimelor creste pe timp ce trece. Ce am invatat insa din aceasta tragedie?

In acele zile, ascultand stirile despre incendiu, am auzit si declaratiile mai multor martori care spuneau ca initial „nu au stiut ce se intampla” si ca oricum„nu s-ar fi putut face nimic”, pentru ca incendiul s-ar fi extins in cateva secunde. Peste o luna, dintr-un film aflam ca de fapt, pana la agravarea situatiei (adica dincolo de punctul in care o interventie ar mai fi putut stinge focul) ar fi trecut peste 30 de secunde.

In aceleasi zile, in acelasi context, am ascultat/citit declaratiile unui pompier care spunea ca „a crezut ca este un incendiu „obisnuit”?!

M-am gandit mult la aceste declaratii, la aceste atitudini fata de foc/incendiu si am inceput sa ma intreb care este reprezentarea pe care oamenii o (mai) au fata de PERICOL. Cum se poate ca atunci cand ceva ia foc langa tine, intr-o incapere inchisa, nimeni sa nu reactioneze, sau, pe de alta parte, cum un pompier poate clasifica un incendiu ca fiind „obisnuit” sau „neobisnuit”? Aceasta atitudine vine sa contrazica tot ceea ce am invatat si cunoastem despre reactia oamenilor in situatiile de amenintare, de pericol. Am inceput sa studiez de ce in cazul incendiului de la club, „fight or flight” (trad.engl.: „lupta sau fugi”) s-a transformat in ceva de genul „nu te grabi, este doar un incendiu…”

Iata cateva din constatarile mele:

Vedem din ce in ce mai multi oameni in jurul nostru cum traverseaza strada, parca fara sa le pese de masinile care se indreapta in viteza spre ei. Vedem accidente grave (unul petrecut chiar zilele acestea) in care masini au fost lovite de tren, si ne intrebam cum este posibil? Despre comportamente de risc (viteza uriasa in locuri nepotrivite), nu mai vorbim: teribilism si demonstratii stupide de fortare la maximum a limitelor sanatatii si vietii.

In genele noastre sta scrisa reactia la pericol, la situatiile de amenintare, o reactie care dicteaza clar, fara „interpretari”: cand ceva te ameninta, cand te simti in pericol, REACTIONEZI, fugi de pericol sau te lupti cu el. Indiferent care este solutia aleasa TREBUIE sa faci ceva. Acesta este o reactie, un „program” scris adanc inauntrul nostru. Ce s-a putut intampla cu acest program, ce s-a „scris” peste el, de a anulat o reactie care ne-a ajutat sa supravietuim peste milenii?

Poate ca vesnica amenintare in care traim, puternic alimentata de mass-media? Traim din sfarsit in sfarsit, din apocalipsa in apocalipsa, din pericol in pericol; in fiecare saptamana lumea se sfarseste: 11.11, 12.12, meteoriti, comete, crize, foamete, schimbarea frecventei, disparitia gravitatii, prea cald, prea rece, seceta, inundatii. „Petrica si Lupul” nu mai este doar o poveste, ci o realitate care ne-a facut sa radem inconstient atunci cand apare „lupul la oi”.

Continua si constanta expunere la pericol ne-a facut sa nu mai vedem pericolul? Sa nu ne mai pese cand ARDE langa noi? Ne-am obisnuit atat de mult cu el incat a devenit „neinteresant”, fapt care ne ameninta viata, supravietuirea?

In felul acesta si martorii si pompierul si-au pierdut reprezentarea corecta fata de pericol, impartasind o reactie nepotrivita: au devenit insensibili la o amenintare ce a produs efecte macabre. Prea mult expusi la PERICOL au ajuns sa nu mai recunoasca PERICOLUL!

Mi-am amintit cum, cu multi ani de zile in urma, lucrand intr-o intreprindere, eram invatati (eu si colegii), antrenati constant (la interval de  cateva luni) cum sa reactionam in caz de incendiu. Atunci am invatat ce sa fac in caz de incendiu si cum sa utilizez un stingator (extinctor). Toate lucrurile mi-au fost de mare folos cativa ani mai tarziu, cand, un incendiu izbucnit dintr-o greseala ameninta sa arunce in aer o fabrica intreaga. Am reactionat (o mare cicatrice de pe piept imi este amintire tacuta) si dezastrul a fost evitat. Nu, nu sunt un erou, era doar viata mea si a altora in joc. Inca imi suna in urechi, dupa 25 de ani, cuvintele celui care m-a invatat sa sting un incendiu: „Cand vezi foc FA ceva!” Cuvinte simple care mi-au salvat viata.

Povestind toate acestea de curand, unor prieteni, mi-a venit in minte intrebarea: stiti in cat timp se goleste un stingator obisnuit? Nici unul nu a stiu sa raspunda, si, mai mult decat atat, au considerat intrebarea nepotrivita: „de unde sa stim noi asta?” Desigur, de unde sa stie, caci nimeni nu i-a invatat! Raspunsul: in max.10 secunde. Cam atat este timpul de reactie la focul abia pornit. Doar 10-20 secunde poti sa lupti cu focul, cu sanse sa-l invingi. Dupa aceea, nu-ti mai ramane decat sa fugi…

Schimbare? Reguli, norme noi? Nu!  Aceleasi ca intotdeauna: ca sa stingi un incendiu abia pornit este nevoie de doua lucruri majore:

– sa stii cum

– sa ai cu ce

Adica: trebuie sa te afli la mai putin de 4-5 metri de un extinctor in orice moment/situatie/spatiu, ceea ce inseamna intre 2-4 secunde sa ajungi la el, 2-3 secunde sa-l armezi si max. 10-15 secunde sa ataci focul. Restul? Interventia pompierilor, pagube insemnate sau pierderi de vieti omenesti…

Tu stii sa reactionezi la incendiu?