Atacul de panic

Atacul de panic

Auzim din ce in ce mai des in jurul nostru expresia „atac de panica”. Expresia defineste trairea intensa a unui sentiment de panica, adica de teama intensa. Persoana se simte ca si cum este „atacata”, invadata de un puternic sentiment de frica, iar in fata unei astfel de trairi intra in panica, in blocaj, adica in imposibilitatea de a controla in vreun fel desfasurarea momentului.

Atacul de panica reprezinta de fapta trairea plenara, intensa, la nivel fizic si psihic a unei stari de teama intensa, adica de frica. Frica este una dintre cele doua trairi pe care organismul uman le traieste „cu toata fiinta”, adica atat fizic cat si psihic. Numerosi cercetatori si oameni de stiinta explica aceasta frica in stransa legatura cu originea noastra, cu faptul ca aceasta frica primara avea rolul de a ne furniza energia (fizica si psihica – de aici trairea corporala extrem de intensa) necesara de a reactiona in fata un pericol iminent, oferindu-ne doua solutii imediate: lupta sau fuga. Din aceasta cauza exista opinii ca frica este un sentiment inscris in codul nostru genetic.

La nivel fizic intalnim: palpitatii (tahicardie), respiratie rapida, alerta, sacadata, sau dimpotriva, insuficienta sau senzatie de sufocare, transpiratie abundenta, ameteli, dureri toracice sau de cap, senzatie de lesin, de irealitate, de pierdere a controlului etc. La nivel psihic exista o teama intensa de moarte: „totul se va termina aici”, „ce se intampla cu mine, voi innebuni”, etc.

Cu toate acestea atacul de panica nu este o boala in sine, el reprezentand de fapt un simptom si ne arata ca ceva se intampla in organism (este, de exemplu, ca febra pentru o infectie). Mai mult decat atat, atacul de panica reprezinta un mecanism de aparare al organismului (psihic plus fizic), care descarca astfel „ceva” ce altfel ar duce la distrugerea lui. Faptul ca aceasta descarcare are loc salveaza organismul de la distrugere. De aceea „nu se moare dintr-un atac de panica”, caci are tocmai rolul de a salva organismul. Intensitatea cu care se traieste insa un atac de panica este direct proportionala cu suferinta resimtita (si ascunsa) de organism. De aceea tratamentul atacului de panica trebuie sa urmareasca atat reducerea intensitatii lui (prin abordare medicamentoasa, prin tehnici de relaxare) dar si identificarea cauzei/sursei.

O alta caracteristica a atacului de panica este legata de sentimetul de teama a persoanei ca va avea un atac de panica, chiar daca nu exista motive intemeiate pentru acest lucru, ca si cum l-ar astepta. Aceasta se numeste anxietate de asteptare. Acest sentiment „de asteptare” alimenteaza de fapt starea de anxietate a persoanei, iar aceasta anxietate creste, pana la un moment in care trebuie descarcata de organism. Se observa ca de fapt persoana isi provoaca in mod inconstient atacul de panica. In acest moment am inchis un cerc vicios in care se invarte persoana in cauza.

Este de remarcat inca un fapt important: persoana ce sufera din cauza atacurilor de panica poarta de asemenea teama de a fi singura in timpul unui astfel de atac, de a nu putea fi ajutata si de a i se intampla „cine stie ce”. De aceea solicita sa fieintotdeauna insotita, ca si cum o alta persoana ar putea impiedica in vreun fel aparitia atacurilor de panica.

Dupa cum am vazut, atacul de panica este strans legat de anxietate, adica de existenta in organism a unei stari de teama generalizata, cu diverse surse si totusi fara un motive clare, reale.

„Vindecarea” atacurilor de panica are la baza identificarea, constientizarea motivelor (cauzelor) existentei acestei anxietati, iar acest lucru se poate face doar prin psihoterapie, si cu rezultate foarte bune.