Alaptatul – dincolo de controverse

Alaptatul – dincolo de controverse

Mama si copilul – povestea lor de iubire

Sarcina inseamna inceputul drumului pentru fiinta omeneasca. Odata cu prima celula care se divide pentru a da nastere unei noi fiinta umane incepe de fapt minunea vietii. Mama si copilul vor imparti aceleasi celule, fapt care va construi o legatura cu care nici o alta nu se poate compara. In timpul sarcinii cele doua fiinte vor imparti nu doar celulele ci si hrana, emotiile si sentimentele.

Hrana copilului este asigurata de catre corpul mamei si livrata prin intermediul cordonului ombilical. Corpul copilului o primeste automat, fara nici un efort; locul in care se afla este construit perfect pentru el si il va proteja de aproape orice. Mama joaca roluri multiple: asigura hrana (si de aceea este important sa se hraneasca corect), asigura mediul copilului, sanatatea (si de aceea trebuie sa aiba grija de propria sanatate), asigura protectia (si de aceea este important sa nu se expuna la actiuni extreme, sporturi de contact sau alte actiuni ce pot produce traume fizice) si, nu in cele din urma, asigura linistea si afectivitatea (si de aceea ar trebui, pe cat posibil, sa evite scandalurile sau situatiile traumatizante ce pot provoca suferinte emotionale). Relatia dintre mama si copil incepe sa se construiasca odata cu prima celula care se divide pentru a da nastere noii vieti.

Nasterea reprezinta de fapt inceputul separarii celor doua fiinte. Hrana nu mai vine automat, mediul confortabil dispare, apare contactul copilului cu lumea, care nu este intotdeauna asa cum si-o doreste acesta. Tot ceea ce avusese copilul anterior dispare. Daca pana atunci conditiile de supravietuire erau asigurate de catre corpul mamei, in mod „automat”, fara eforturi prea mari din partea mamei, acum totul trebuie asigurat, cu mari eforturi, de catre mama. Ingrijirea, protectia, hrana, linistea si IUBIREA, depind de mama si de eforturile ei continue si constante.

Conditia de baza a supravieturii copilului este HRANIREA, prin actul alaptarii. Copilul este astfel DEPENDENT de existenta si prezenta mamei. Dupa nastere, rolul fizic al cordonului ombilical este preluat de catre sanul matern. Contactul intre corpul copilului si corpul mamei este intermediat de san. Daca pana atunci hrana era primita automat, de acum livrarea hranei va depinde de cat de bine VA SIMTI si VA INTELEGE mama semnalele copilului. Rolul contactului corporal din timpul sarcinii este preluat de piele (contactul intre corpul mamei si corpul copilului).

Relatia dintre copil si mama a fost studiata in amanunt de-alungul vremii, din toate punctele de vedere, concluzia fiind intotdeauna aceeasi: aceasta relatia va avea un rol covarsitor asupra dezvoltarii viitoare a copilului, pe toate planurile.

Pozitia de alaptare, felul in care mama tine copilul reface, pe cat posibil, relatia intrauterina. Acea imbratisare stransa, reprezinta simbolic nevoia mamei de a proteja copilul, de a reface inconstient mediul perfect pe care acesta il cunostea inaintea nasterii. Placerea si bucuria care se citesc pe chipul mamei care isi tine copilul la piept (fara neaparat sa-l alapteze), ganguritul copilului din brate demonstreaza mai mult decat orice studiu relatia de iubire dintre cei doi. Cu alte cuvinte intelegem ca mama nu joaca doar rolul celei care hraneste copilul, pentru ca acesta sa supravietuiasca, ci rolul de protectie, de ingrijire, DE IUBIRE. Mama asigura nu doar hrana fizica ci si cea emotionala, iubirea.

Felul in care se produce contactul dintre mama si copil, actul alaptarii va lega pentru totdeauna hrana de…afectiune. Copilul primeste nu doar hrana ci imbratisare, protectie si iubire. Aici se afla cheia mancatului compulsiv (bulimia si anorexia), al dependentelor orale, al stresului asociat cu mancatul excesiv etc. Atunci cand nu putem primi afectiunea pe care ne-o dorim (si nu o avem) incercam sa compensam cu hrana (pe care o putem avea).

Intelegem din cele de mai sus ca alaptarea reprezinta de fapt un moment de profunda intimitate intre mama si copil si intre copil si mama. Povestea lor de iubire se consuma cu fiecare supt. Ca orice act de intimitate alaptatul are nevoie de timpul si linistea lui pentru ca cei doi sa primeasca ce au nevoie; este timpul lor, pentru ei, si ar fi de preferat sa nu fie intrerupti astfel incat momentul sa nu fie stricat, alterat de prezenta alcuiva. Copilul isi primeste nu doar hrana ci si iubirea.

Venirea pe lume a copilului presupune pierderea mediului sigur pe care acesta il avea in burta mamei. Relatia copilului cu mediul inconjurator este mediata tot de catre mama, aceasta preluand responsabilitatea creari unui mediu de dezvoltare cat mai sigur pentru copil. Aceasta presupune expunerea responsabila la factorii de mediu: fizici (temperatura, presiune, zgomot), chimici (fum, vapori), biologici (microbi, bacterii) etc. La venirea pe lume sistemele de protectie (imunitatea) si de autoreglare (temperatura corporala) ale copilului sunt minimale. Ele vor fi livrate de catre mama prin intermediul laptelui matern dar si prin intermediul ingrijirii zilnice si al protectiei in relatia cu mediul. Cu alte cuvinte, mai ales in primele luni de viata copilul trebuie protejat de mediu tocmai datorita faptului ca nu este pregatit („utilat) pentru acesta. Expunerea la medii incarcate de pericole multiple (zgomote puternice, praf, microbi, bacterii – din zonele aglomerate) aduce riscuri pentru copil.

Datorita relatiei profunde dintre cei doi starea emotionala a mamei se transmite inconstient copilului; evitarea starilor emotionale intense, ale mamei sau din mediu (familie, exterior) este esentiala pentru copil, la fel ca si supravietuirea fizica.

Emanciparea femeii si riscurile pentru copii

Emanciparea femeii inseamna castigarea respectului in societate, recunoasterea drepturilor. Aceasta cuprinde, printre altele, dreptul femeii de a se autodetermina, de a-si gestiona singura inclusiv…timpul liber. In epoca moderna faptul de a naste copii nu mai presupune „consemnarea mamei la domiciliu” ci libertatea acesteia de a iesi din casa singura sau cu copilul, de a avea o viata de care sa dispuna dupa cum vrea.

Cu alte cuvinte, avem pe de o parte nevoile copilului (nou-nascut) iar pe de alta parte nevoile femeii-mama. Fiecare cu importanta lor. Din pacate situatiile neplacute si nesanatoase apar, de cele mai multe ori, din dificultatea de a gasi un echilibru in satisfacerea nevoilor celor doi.

In felul acesta vedem, de prea multe ori, copii abia nascuti sau foarte mici, in medii neprielnice, nesanatoase sau chiar riscante: la plaja, in mall-uri sau centre comerciale, in calatorii indelungate, in excursii in alte tari. Cu alte cuvinte expusi la riscuri majore pentru sanatate, prin expunerea la factori de mediu incontrolabili, pentru care nu au nici un fel de protectie. Pare ca in astfel de situatii nevoile mamei (ale parintilor) au fost mai importante decat ale copilului…

Alaptatul in public

Dupa cum scriam mai sus, primele luni de viata (pana pe la varsta de un an) inseamna pe de o parte, dependenta absoluta a copilului de catre mama, iar pe de alta parte, lipsa solutiilor de protectie si adaptare la mediu a copilului si responsabilitatea mamei in acest sens. Primele luni de viata mai inseamna insa si lipsa oricarui tip de program sau de organizare a vietii copilului. Responsabila pentru stabilirea treptata a unui program pentru copil este tot mama. Ea este cea care incet-incet va trebui sa invete copilul sa aiba un program de alaptare, de somn, de plimbare, de ingrijire (baie). Adica transmiterea unor limite, unor masuri care sa permita organizarea treptata a programului, spre beneficiul amandurora, caci, la „adapostul” acestor limite se vor putea satisface nevoile amandurora de timp petrecut impreuna si de timp petrecut separat.

Desigur, stabilirea acestui program este un proces care necesita timp si rabdare; este si un proces care…va rata de destule ori, caci este imposibil sa gestionezi nevoile unui copil de doar cateva luni. Si mama se va trezi cu copilul plangand, de foame de hrana sau….de iubire, de atentie.

Scandalurile si controversele legate de alaptatul in public se nasc din intelegerea eronata a celor scrise mai sus.

Alaptatul nu inseamna doar actul de a hrani copilul; altfel, e ca si cum am defini femeia doar ca o purtatoare de lapte. Alaptarea reprezinta un moment de maxima intimitate dintre copil si mama, acea conectare profunda in care copilul primeste nu doar hrana ci si liniste, calm, afectiune, iubire.

Copilul isi primeste mama, primeste siguranta si dragoste, ale lui, doar pentru el. Iar mama se reuneste cu copilul ei, din ea, prin ea (si sanul ei), viata din viata ei, trup din trupul ei.

Iubirea cere intimitate, iar intimitatea cere izolare; este egoista, il vrea pe celalalt doar pentru sine, fara sa-l imparta. Nu vrea priviri iscoditoare sau băloase.

Lumea, mediul, zgomotul si toate celelalte nu fac decat sa strice acest moment, sa altereze o relatie profunda in care hrana se impleteste cu iubirea, iar dragostea are gust de lapte. Nu te retragi ca sa nu te vada lumea, ci ca sa te vada copilul TAU. Nu te acoperi pentru ca iti este rusine, acoperi lumea ca sa nu-ti strice momentul de iubire.

Atunci cand porti copilul spânzurat de ţâţă în timp ce-ţi sorbi cafeaua-n mall sau la cumparaturi s-a dus dracu` povestea de iubire.

Alaptatul – cat este de ajuns

Dupa cum scriam, la inceputul vietii copilul este dependent de ingrijirea si iubirea materna. Laptele matern nu este doar hrana, este insasi esenta vietii. Este arhidemonstrat ca laptele matern nu asigura doar supravietuirea copilului, ci ii ofera acestuia tot ce este necesar pentru sanatatea si imunitatea lui. Dupa unii autori alaptarea reprezinta si o…economie baneasca importanta.

In general perioada de alaptare recomandata nu depaseste doi ani. Cercetarile arata ca dupa un an calitatea laptelui (continutul de elemente esentiale) scade; nu intamplator dupa varsta de 6-8 luni apare difersificarea hranei, caci laptele natural nu mai poate substitui nevoile copilului in dezvoltare. Dupa varsta de 1-1,5 ani laptele nu mai ofera continutul de elemente esentiale nici organismului si nici sistemului imunitar. Aceasta inseamna ca fiziologia umana spune ca la maximum doi ani alaptarea nu-si mai are sensul.

Alaptarea insa inseamna si acea legatura emotionala extrem de puternica, la adapostul careia copilul isi satisface nevoia de iubire, de atentie, de ingrjire si siguranta. Cum stim cat este de ajuns?

Nasterea reprezinta „inceputul despartirii”. Dependenta dintre copil si mama, ce sa desfasoara in paralel cu alaptarea este naturala si necesara atat timp cat aduce beneficii copilului. Copilul creste si, dupa cum stim, incepe sa se distanteze de mama, sa mearga, sa se indeparteze de ea, sa experimenteze pe cont propriu. Invata sa mearga si nu va mai avea nevoie sa fie tinut de mana. Invata sa foloseasca lingurita si sa manance singur. Invata sa se distanteze; invata sa devina o fiinta autonoma, independenta, un proces pe care il va urma ani de zile pana sa se separe complet, spre o viata proprie.

Prelungirea alaptarii construieste un conflict intre nevoile de crestere si dezvoltare si ramanerea in stadiul de dependenta. Avantajele relatiei cu mama intra in conflict cu nevoile interne. Copilul nu stie care este limita, care este masura. Mama stie. Ea AR TREBUI sa stie. Atunci cand nevoile emotionale ale mamei sunt mari ea alege inconstient sa prelungeasca relatia de dependenta a copilului, tinandu-l (pastrandu-l) in stadiul initial, de bebelus. Relatia devine de fapt, despre ea si nevoile ei, si nu despre copil si nevoile lui. Ea nu mai alapteaza pentru el, ci pentru ea…Si nu i se pare nimic nepotrivit ca un copil de 4, 5 sau chiar sase ani ramane…un sugar. De fapt, inconstient, incepe sa-si pacaleasca copilul; sa-l minta ca relatia lor va dura la infinit, ca „sanul” ei este disponibil vesnic, indiferent daca el merge la scoala, are prieteni si…prietene. In acest proces mama uita sa-l invete pe copil masura, limita, despartirea, care va deveni cu atat mai dureroasa. Desi argumenteaza cu nevoile si bucuria copilului de a suge, este vorba de fapt despre nevoile ei de a-l pastra; refuza sa taie cordonul ombilical si sa-l lase sa creasca. Confunda maturizarea fizica (faptul ca il vede crescand „fara probleme”) cu maturizarea emotionala, psihica, care nu se mai petrece. Si se lauda cu asta, orbita de propriile nevoi. I se pare potrivit ca un copil care merge la scoala sa ramana…sugar.

Cu burta la fotograf. Exhibiotionismul maternitatii.

Cumva, in epoca moderna, naturalul dispare. Multe lucruri nu mai sunt de la sine; ele trebuie reiterate, exagerate. Si maternitatea se inscrie in „trend”. Exhibitionismul face un act de glorie din trupul femeii insarcinate. Maternitatea trebuie sa apara pe coperti sau in reviste, pe siteuri si retele sociale. Burta, cu cat mai mare, subliniaza miracolul. Alaptezi si nu te vede nimeni? Ai nascut si nu postezi poze cu copilul pe retelele sociale? Vai de capul tau; nu existi ca femeie-mama. Nu mai vorbime despre revistele care urmaresc sarcina mai ceva ca medicul personal: cat e burta, cum se imbraca, cat s-a ingrasat, cum se imbraca, de ce se imbraca, unde a iesit, de ce a iesit, cand naste, cum naste, cum arata dupa nastere s.a.m.d.

Sa fie un semn inconstient al unei frici care se naste? Atat de mult am ajuns sa cautam atentia virtuala a internetului incat TREBUIE sa postam totul? De cand „jurnalul intim” (ascuns) a ajuns public?

Postezi pe o retea sociala o fotografie cu sotia ta in timp ce alapteaza. Indignarea unora si nedumerirea altora te supara, te infurie. „Cum va permiteti? Ce-i asa mare scofala” si adopti textul feministelor care isi poarta burta cu mandrie exagerata de gesturi teatrale si care ne dau lectii alaptand in gasca. Nu te-a intrebat nimeni insa: ce nevoie exibitionista te face sa arati lumii un gest intim? De cand iubirea trebuie sa se exhibe pe internet ca sa fie recunoscuta? Nu cumva asta denota de fapt o mare lipsa, o mare frica?  Iti iubesti mai putin copilul si sotia daca nu-i arati lumii? Ce te face sa-ti arati dragostea? Esti atat de speriat de ea incat cauti inconstient validarea lumii?

Femeia cu adevarat mandra de ea si de copilul pe care il poarta in pantece sau pe care il alapteaza nu are nevoie sa arate, sa se arate. Ea stie ca poarta in sine un miracol ce nu are nevoie de dovezi. Aceasta este adevarata putere, care nu mai are nevoie de demonstratii. Isi poarta miracolul cu eleganta, cu decenta si moderatie. Ea straluceste deja, in interior…Stie deja ca este frumoasa, dar isi poarta frumusetea cu modestie, nu are nevoie sa o exhibe.

Sânii de plastic

Dezgolirea sanului in public pentru a alapta a adus in discutie subiectul sexualizarii sanului pana la limita la care acesta si-a pierdut scopul initial. Puritanii si usor excitabilii afirma ca dezgolirea sanului in public nu este recomandata, ba chiar unele voci zic ca ar trebui interzisa cu desavarsire. Puritanii sunt cei care vor ca femeile sa fie acoperite din cap si pana-n picioare doar pentru ca ei sunt niste animale care se tem de propria erectie. In mintea lor femeile sunt de vina pentru ca ei nu pot tolera excitarea. Pe de alta parte feministele bat obrazul barbatilor ca au ganduri „impudice” atunci cand vad un san de mama alaptand. Sunt aceleasi feministe care cresc incasarile cabinetelor de chirurgie plastica an de an si care demonstreaza aviditatea pentru cat mai multi „CC” (centimetri cubi).

Da, increderea in sine creste odata cu marimea de la sutien. Si nu, „decolteul” nu a fost inventat de catre un barbat.

Discutia pe un astfel de subiect oricum nu duce la nimic, caci rateaza esenta. Sanul, ca si multe alte lucruri (sau parti anatomice) este ceea ce vrem noi sa facem din el. Pentru salbaticii (?!?) din Africa sanul este o parte anatomica cu rol de hranire a copilului; pentru civilizatii (?!?) din restul lumii este pacatul intruchipat sau minunea minunilor caci da atat viata cat si placere…

 

 

Autor: Pescaru Valentin – psiholog – psihoterapeut – sexolog – Bucuresti