PERIOADA SCOLARA MICA ( A TREIA COPILARIE) 6/7-10/11 ANI
Perioada scolara mica, de la intrarea copilului in scoala si terminarea ciclului elementar este apreciata de catre specialisti ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Multe dintre actiunile copilului vor avea inca trasaturile jocului, iar jocul va ocupa inca o parte importanta din timpul copilului. Pentru aceasta perioada sunt caracteristici ale adaptarii scolare si ale invatarii, structurile psihice se dezvolta, se perfectioneaza si se diversifica ; este o perioada de continuare a dezvoltarii structurilor formate in perioada anterioara. Se considera ca perioada anterioara, 0-7 ani este cea mai importanta din viata copilului, in sensul achizitiilor si formarii structurilor de personalitate. Este foarte important ca problemele specifice perioadei 0-7 ani sa fi fost rezolvate cu succes, caci de acum nu se mai pot face prea multe lucruri pentru rezolvarea acestor probleme si, in orice caz, acestea for fi depasite cu greutate.
In perioada scolara mica achizitiile copilului se centreaza pe adaptarea la programul scolar si la sistemul de invatare in sine. Copilul intra intr-un sistem pe care nu-l cunoaste (ne referim la copii care nu au mers la gradinita) sau pe care il cunoaste sub o forma schimbata (gradinita). Aici lucrurile se complica, sunt mai limitate, exista sarcini si exista persoane cu autoritate ce trebuie respectate. Toate acestea sunt momente in care copilul va trebui sa puna in joc tot ce a invatat pana acum: trairea frustrarii, teama, respect, executare de sarcini, recompensa si pedeapasa, etc. Acum se va vedea cu adevarat cum a reusit sa-si insuseasca aceste lucruri si cum sa conlucreze cu ele.
Invatarea devine tipul fundamental de activitate al copilului. In toata aceasta poveste copilul nu trebuie sa se simta singur, trebuie sa simta alaturi sprijinul parintilor, ajutorul acestora la rezolvarea temelor, dar si responsabilitatea ce-i apartine, de a-si trai propriile realizari sau esecuri. Trebuie sa discutam aici despre responsabilitate, despre propria viata si despre implinirea ei. Daca in perioadele anterioare copilul parea dependent de parinti pentru tot restul vietii, mare parte din actiunile lui fiind vazute ca atare, odata cu intrarea in scoala, copilul trebuie sa inteleaga ca de acum, toate actiunile lui vor merge in directia propriului destin si al implinirii acestuia. Parintii trebuie sa-si iubeasca copilul neconditionat, si cand face lucruri bune si cand face greseli, dar trebuie sa dezvolte acestuia sentimentul de responsabilitate, de alegere. Copilul trebuie sa inteleaga ca este responsabil de alegerile lui, si ca ele ii pot influenta covarsitor viata. De la alegerea papusilor sau a jocurilor dorite pana la achitarea de sarcini diverse, el este o fiinta cu o viata unica. Copilul nu reprezinta o prelungire a parintilor, el nu trebuie sa puna implineasca nerealizarile acestora sau visurile lor. Trebuie sa existe un echilibru intre dorintele copilului si nevoile parintilor. Sa nu uitam ca invatarea va solicita puternic intelectul copilului si astfel acesta va trebui sa respecte un program de odihna si joaca bine determinat. Programul scolar, invatarea, vor aduce o conditie noua, cu limite si termene. Parintii trebuie sa-si ajuta copilul in realizarea unor teme sau sarcini scolare mai dificile dar in aceeasi masura trebuie sa-si invete copilul ca trebuie sa se descurce si singur, ca parintii nu pot face tot timpul teme cu el etc, trebuie sa transmita copilului faptul ca trebuie sa faca eforturi si singur.
Disciplina este una dintre insusirile pe care copilul va trebuie sa le puna in joc si acum vom vedea roadele achizitiilor perioadelor anterioare : poate copilul sa respecte invatatorii, sa respecte programul de invatare si sa fie cuminte in timpul orelor de scoala ? Cum suna asta fata de respectarea autoritatii parintilor, primii reprezentanti ai autoritatii ? Parinti, invatatori, profesori, politisti, lege, iata autoritatea, iata de ce am pus accentul pe insusirea acestei notiuni de catre copil. Acesta va trebui sa traiasca intr-o societate cu reguli si limite, pe care va trebui le respecte daca nu va dori sa aiba probleme. Dar, in aceeasi masura sa fie capabil sa aleaga, sa inteleaga responsabilitatea si urmarile acestei alegeri.
Scoala va participa la structurarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Procesele gandirii, memorarii, rezolvarii de probleme vor crea probleme si frustrare copilului dar vor aduce si implinire si recompense. Scoala raspunde nevoii de realizare si de satisfacere si dezvoltarii a curiozitatii intelectuale specifice omului. Scoala egalizeaza social, inlesneste accesul la cultura si la pregatire profesionala. Cunostintele acumulate pot face diferenta si pot aduce implinirea profesionala de mai tarziu. Dar este ceva ce doar copilul poate face si nimeni altcineva in locul lui, de aceea refortul ii apartine in totalitate. Este bine ca asteptarile sa fie in relatie cu posibilitatile, de ambele parti. Scoala nu poate face minuni, mai ales una care este intr-o continua cautare a propriei directii. De aceea trebuie sa fim atenti la modul in care copilul isi ia ceea ce are nevoie, de unde isi ia, de la cine, etc. Cum putem sa suplinim lipsurile educatorilor, scolii/profesorilor, societatii, etc. ? Cum ne raspundem la intrebarea: de ce aceeasi scoala produce elevi foarte buni dar si foarte slabi? In ce masura este vorba despre ce ofera scoala dar si despre ce ofera scolarul?
Toate acestea vor participa la formarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Veti vedea din ce in ce mai des forme de exprimare ale acesteia, de la gesturi si comportamente « adulte » pana la exprimari concrete : « eu nu mai sunt copil ». Este o perioada in care interesele, relatiile sociale se diversifica, copilul intra in cercuri de interese comune sau diferite, in care rolul, pozitia joaca un rol important (ce zic ceilalti copii despre el, etc.). Personalitatea se delimiteaza, copilul intelege din ce in ce mai bine ca este o fiinta separata de toti ceilalti, inclusiv de parinti si va incepe sa se comporte ca atare. Exista un fenomen interesant : copilul devine o parte dintr-un intreg in care se dilueaza – clasa, multimea de scolari. Nu-i convine aceasta neutralitate cu care este tratat si va incepe sa inteleaga ca este nevoie de eforturi ca sa atraga atentia, sa fie recompensat si astfel sa aiba un rol important in clasa din care face parte. Se destrama astfel, incet-incet mitul copilariei, ceea ce implica stari confuze, melancolice, si se dezvolta realismul vietii cotidiene.
Mica scolaritate modifica substantial regimul de viata al copilului, in care adaptarea scolara devine fundamentala si se suprapune cu prezenta unor dificultati ce pot fi depasite doar cu renuntarea la unele activitati placute (cum este joaca). Copilul se confrunta, la inceput prin joc, cu cerintele lumii adultilor. Daca doreste sa faca parte din aceasta lume va trebui sa raspunda acestor cerinte. Se reduce astfel egocentrismul caracteristic perioadelor anterioare si creste sociabilitatea.
Iata de ce pregatirea copilului in familie si gradinita pentru scoala si exigentele acesteia este foarte importanta pentru ca ajuta la depasirea a ceea ce se numeste « socul scolarizarii » comparat a fi la fel de important ca cel al nasterii sau al pubertatii.
Competitia scolara in care se plaseaza copilul presupune respectarea rigorilor disciplinei, stapanirea emotiilor, depunerea eforturilor si raportarea corecta la activitatea si succesele colegilor. Aceasta inseamna o imagine adecvata despre sine si despre altii, adica invatarea pozitiei in societate, traiul intre oameni.
Dupa cum spuneam, la sfarsitul perioadei anterioare si, foarte pregnant in acesta perioada, copilul a desavarsit procesul de identificare cu sexul si respectiv cu parintii. In acest moment parintii joaca un rol foarte important prin modelul pe care il ofera copilului, atat prin ceea ce reprezinta acesta dar si prin autoritatea pe care o exercita. Trebuie inteles insa ca, dupa varsta de 7 ani copilul intelege altfel notiunea de autoritate. Cu cat si-a dezvoltat propriile capacitati si si-a definit locul in familie, cu atat notiunea de autoritate este diferit inteleasa. Parintii nu trebuie sa intre in jocul de putere al copilului de care am mai discutat ci trebuie sa-si exercite autoritatea cu intelepciune, nu cu forta, de care copilul nu mai asculta sau se teme foarte mult. Copilul trebuie sa inteleaga ca parintii il iubesc, ca sunt alaturi de el, ca il ingrijesc si il protejeaza, chiar daca uneori il pedepsesc, ca rezultatele bune de la scoala ii vor multumi pentru ca urmasul lor va ajunge un om de succes etc., dar ca in mod primordial eforturile sunt ale lui si pentru el, pentru viata lui.
Nu mai este cazul sa amintim aici cat de importanta este educatia in devenirea unei persoane, mai ales in societatea de azi, bazata pe competivitate si succes. In dezvoltarea lui copilul trebuie continuu stimulat sa se autodepaasca, aceast fiind si o conditie obligatorie in ceea ce inseamna dezvoltarea intelectuala. Realitatea ne arata insa ca apar diferente vizibile intre copii in ceea ce priveste adaptarea scolara, succesele si esecurile la invatatura. Astfel, unii copii parcurg traseul adaptarii fara probleme majore, altii cunosc esecuri si dificultati temporare, cu framantari si conflicte, cu stagnari si reveniri, si, in fine, sunt copii care raman neadaptati, nu reusesc sa intre in ritmul alert al programului scolar si ca urmare a conditiilor familiale deficitare, nestimulative si dezorganizate sau a maturitatii psihice insuficiente.
Exista astfel factori genetici si factori obiectivi care influenteaza invatarea si adaptarea, mai evidente la varstele mici.
Peste toate acestea insa exista vointa si determinarea, atat a parintilor cat si a copiilor, de a depasi momentele grele si de a apuca cea mai bun cale spre implinirea vietii. « Orice om isi are un loc sub soare » este mai mult decat o fraza, este o realitate. Exista nenumarati oameni de succes care au avut dificultati scolare dupa cum exista si nenumarati oameni de succes carora scoala le-a oferit calea spre implinire. Sta in sarcina parintilor sa-si observe cu atentie copilul, procesul acestuia de adaptare si dezvoltare atat in scoala cat si in afara acesteia, pentru a putea identifica derapajele de la normalitate. Este important sa se stabileasca si sa se urmareasca insusirile native ale copilului, ce pot fi dezvoltate de timpuriu intr-o directie potrivita, si sa se compenseze astfel alte eventuale lipsuri. Scoala ofera o multitudine de posibilitati in acest sens prin nenumaratele optiuni si metode ce le pune la dispozitie. Interesul nativ al copilului ne poate indrepta in directia perfectionarii acestuia, in loc sa pierdem timp in dezvoltarea unor capacitati care nu exista. Este gresit ca parintii sa astepte de la copil ceea ce acesta nu le poate da, respectiv succese la discipline de care copilul nu este atras; daca copilul a apucat calea corecta, catre dezvoltarea propriilor calitati, atunci va obtine succese, spre marea bucurie a parintilor si a lui insusi, caci va vedea ca are realizari si ca este recompensat, iar stima de sine si increderea in propriile forte va creste. Este recomandat sa expunem copilul la o gama cat mai larga de activitati (artistice, culturale, sportive, hobbyuri, calatorii etc.), astfel incat sa putem observa capacitatile native si interesele naturale ale acestuia, fapt ce va inlesni drumul catre viitoarea profesie.Peste toate acestea insa exista vointa si determinarea, atat a parintilor cat si a copiilor, de a depasi momentele grele si de a apuca cea mai bun cale spre implinirea vietii. « Orice om isi are un loc sub soare » este mai mult decat o fraza, este o realitate. Exista nenumarati oameni de succes care au avut dificultati scolare dupa cum exista si nenumarati oameni de succes carora scoala le-a oferit calea spre implinire. Sta in sarcina parintilor sa-si observe cu atentie copilul, procesul acestuia de adaptare si dezvoltare atat in scoala cat si in afara acesteia, pentru a putea identifica derapajele de la normalitate. Este important sa se stabileasca si sa se urmareasca insusirile native ale copilului, ce pot fi dezvoltate de timpuriu intr-o directie potrivita, si sa se compenseze astfel alte eventuale lipsuri. Scoala ofera o multitudine de posibilitati in acest sens prin nenumaratele optiuni si metode ce le pune la dispozitie. Interesul nativ al copilului ne poate indrepta in directia perfectionarii acestuia, in loc sa pierdem timp in dezvoltarea unor capacitati care nu exista. Este gresit ca parintii sa astepte de la copil ceea ce acesta nu le poate da, respectiv succese la discipline de care copilul nu este atras; daca copilul a apucat calea corecta, catre dezvoltarea propriilor calitati, atunci va obtine succese, spre marea bucurie a parintilor si a lui insusi, caci va vedea ca are realizari si ca este recompensat, iar stima de sine si increderea in propriile forte va creste. Este recomandat sa expunem copilul la o gama cat mai larga de activitati (artistice, culturale, sportive, hobbyuri, calatorii etc.), astfel incat sa putem observa capacitatile native si interesele naturale ale acestuia, fapt ce va inlesni drumul catre viitoarea profesie.
Din alta perspectiva, in aceasta perioada, se desfasoara un alt episod al relatiei dintre sexe; se poate observa ca grupurile de joaca au la baza apartenenta la un sex sau altul: baietii se joaca cu baietii si fetele cu fetele, interactiunile dintre ei fiind destul de reduse. Ba chiar exista un fel de conflict, de concurenta, in sensul in care fiecare doreste sa demonstreze cate ceva celuilalt. Devine foarte evidenta apartenenta la un sex sau altul, copii evidentiind calitati ale sexului caruia ii apartin; se observa tendinta parintilor de a petrece mai mult timp cu copilul de acelasi sex (in cazurile in care exista mai mult decat un copil). Din acest punct de vedere se observa de asemenea rolul important, de model, pe care il au parintii si dorinta copiilor de a urma acest rol; ne referim aici atat la profesiunea parintilor dar mai ales la comportamentul acestora. Sa nu uitam ca personalitatea copilului este in curs de formare si modelul « cel mai la indemana » este si cel mai apropiat.
Spre sfarsitul perioadei observam deja schimbari importante in comportamentul social al copiilor, care imita din ce in ce mai mult comportamentul adultilor. Din nou subliniem rolul pe care il are exemplul parintilor si al celor apropaiati copilului dar si mediul in care acesta traieste, respectiv anturajul. Dorinta de a deveni adult mai devreme decat este cazul il poate face pe copil sa imite gesturi specifice adultilor: sa fumeze, sa bea, etc. Intalnim din ce in ce mai des in discursul copilului referiri sexuale. Daca pana acum nu s-a incercat o comunicare pe teme sexuale este cazul sa se aiba discutii cu copilul pe aceasta tema si sa se inceapa o educatie sexuala. Amintim ca, in epoca moderna, varsta la care fetele au ciclu menstrual este din ce in ce mai mica, maturitatea sexuala se atinge din ce in ce mai devreme si trebuie sa impiedicam socul unei experiente pentru care copilul nu este pregatit. Recomandam ca discutiile sa se faca intre copil si parintele de acelasi sex, astfel comunicarea va fi mai usoara. Sunt inca multi parinti care nu pot sau nu doresc sa discute despre viata sexuala a copilului lor. Aceasta este o greseala, daca neglijam aceasta problema nu inseamna ca ea nu exista, este un fapt de viata si este de preferat ca viitorul adolescent sa detina informatii corecte, decat sa-si formeze o parere bazata pe informatii diverse si neadevarate (mai ales in epoca internetului).
La aceasta varsta copilul este pregatit pentru educatia morala si etica, de altfel se observa acest fapt prin intrebarile specifice pe care copilul le adreseaza parintilor. Parintii trebuie sa explice copilului ca el va face parte dintr-o societate bazata pe reguli si legi, pe care trebuie sa le respecte pentru a nu avea probleme. Deprinderile si priceperile insusite pana acum trebuie sa se transforme in obisnuinte sociale, prin intermediul carora copilul se raporteaza tot mai corect la comportamentul civilizat, devine mai sensibil si mai controlat in relatiile cu cei din jur, devine capabil sa adopte comportamente intelese si previzibile. Instabilitatile sale din perioada prescolara sunt inlocuite cu comportamente autocontrolate, cu politete si respect fata de activitatea si efortul celor din jur. Parintii trebuie sa formeze un model pozitiv in fata copilului, care sa-l ajute pe acesta sa-si organizeze o parere corecta asupra lumii din care face parte.
Relatiile copilului cu familia sunt constientizate si raportate la alte cazuri din care fac parte colegii de scoala sau de joaca. Se observa nuantele comportamantale si afective puse in aceste relatii (« X nu are tata », « tatal lui Y este muncitor pe cand al meu este doctor », etc). In astfel de cazuri sunt semnificative pentru copil relatiile afective pozitive de acceptare si caldura ale parintilor sau dimpotriva, atitudinea de respingere ce se manifesta prin ostilitate si autoritate brutala (alaturi de atitudini lipsite de interes fata de activitatile copilului sau de control severe, exagerate). Lucrurile se complica in toate cazurile cand parintii manifesta atitudini diferite fata de copil. Relatiile afectuoase dintre copil si parinti, ca si dintre parinti, duc la efecte pozitive, atat prin ceea ce ofera ele copilului cat si prin modelul comportamental pe care il ofera copilul. Un mediu plin de afectivitate si dragoste va da copilului sprijin si putere pentru depasirea momentelor grele, specifice devenirii ca adult. Ca in multe alte situatii este bine sa existe echilibru intre control si libertate, intre pedeapsa si recompensa. Nu trebuie lasata prea multa libertate copilului, care nu va stii cum sa procedeze cu ea, dar nu trebuie creata nici o dependenta de parintii printr-un control prea sever. Rezultatele cele mai bune sunt obtinute de catre parintii care au o atitudine clara, manifesta atentie la autonomia/libertatea copilului, exercita un control echilibrat si constant.
Programari
Pentru programari accesati formularul urmator.
