PERIOADA PRESCOLARA (A DOUA COPILARIE) 3-7 ANI
Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa si interesanta, cu influente covarsitoare asupra evolutiei biopsihice ulterioare. Expresia arhicunoscuta cu « cei 7 ani de acasa » reflecta intocmai importanta constituirii bazelor activitatii psihice dar si conturarea trasaturilor de personalitate ce pun pecetea pe comportamentele viitoare.
Una dintre caracteristicile de baza ale acestei perioade este data de diferentiere. Daca pana acum in discursul nostru nu am precizat niciodata sexul copilului de acum lucrurile vor lua o cale diferita in functie de acest aspect.
In interiorul familiei copilul incepe din ce in ce mai mult sa-si puna intrebari in legatura cu asemanarile/diferentele dintre el si parintii lui, caci observa ca acestea sunt destule. Daca pana acum vorbeam de o relatie duala, intre copil si mama, acum vorbim de un triunghi format din copil, mama si tata.
Astfel, in cazul baietilor, daca initial relatia cu mama este determinanta, incet-incet ei observa schimbarile provenite in comportamentul mamei atunci cand tata intra in scena, observa asemanarile cu tata (« esti baietel dar vei creste mare ca tata »), faptul ca acesta detine o pozitie importanta in familie chiar daca sta mai putin timp pe acasa. Din acest moment va incepe un proces de identificare cu tatal, si vorbim aici atat de identificarea din punct de vedere sexual (baietelul intelege ca apartine aceluiasi sex cu tatal) cat si identificarea de rol. Este important de inteles ca in spatele acestui proces de identificare lucrurile sunt mult mai complexe: initial baietelul se teme de tata, caci acesta reprezinta o schimbare in relatia cu mama, o necunoscuta, o forta care are puterea de a se interpune intre copil si mama, care impune reguli. Mai mult decat atat, prezenta tatalui (influenta acestuia, puterea lui) sunt introduse si sustinute de catre mama: « daca nu mananci vine tata si sa vezi ce-ti face, fii cuminte ca altfel te spun lui tata, etc. » Interdictiile devin echivalente cu imaginea paterna dar si invers ; acest fapt reprezinta un pas important in planul dezvoltarii psihice si a personalitatii copilului – exista limite, exista ceva de care trebuie sa asculti, mai presus de tine, iar incalcarea acestor limitari poate atrage pedeapsa. Lucrurile se schimba, atunci cand baietelul intelege ca pozitia tatalui este privilegiata : prezenta lui este anuntata, asteptata, i se acorda atentie la venire, i se pune masa, etc, adica are o pozitie care este de invidiat. Din acest moment baietelul va dori sa imprumute aceasta pozitie, si va incepe procesul imitatiei iar mai apoi al identificarii cu tata-barbat.
In cazul fetitelor lucurile sunt diferite, desi pornesc din acelasi punct, al unei relatii duale, foarte stranse cu mama. Procesul continua in acelasi mod in ceea ce-l priveste pe tata. In schimb insa, fata este tratata altfel de catre tata, care o protejeaza, « ea este fata tatii, sensibila, delicata » si trebuie tratata cu atentie. Fata intelege ca nu poate lua locul tatalui, de care o diferentiaza o multime de lucruri si atunci abordeaza o alta maniera « de lucru »: va incepe sa imite comportamentul mamei, de la folosirea produselor de infrumusetare, la figuri si alintaturi, strambaturi, doar ca sa atraga atentia tatalui. Incepe astfel un proces intai de imitare apoi de identificare cu mama.
De aici incolo diferentele de personalitate si comportament dintre fetite si baietei vor fi din ce in ce mai importante. Observam insa importanta pe care o are educatia, mediul social, caracteristicile culturale, discursul mamei etc; sunt arhicunoscute urmatoarele abordari: baieteii nu au voie sa planga, fetitele se joaca cu papusile, baieteii cu masinile, fetele poarta fustite si rochite in timp ce baieteii poarta pantaloni, baieteii pot face pipi din picioare in vazul tuturor, pe cand fetitele doar stand si departe de orice privire « caci este rusine » etc.
Asa cum am vazut este un pas important in formarea si dezvoltarea personalitatii : copii apartin deja unui anumit sex, incep sa-si asume un anumit rol, specific sexului pe care il au.
Limbajul este mult evoluat, atat la nivel de cuvinte cat si la nivel de concepte si reprezentari. Dorinta de cunoastere este direct proportionala cu o curiozitate iesita din comun, specifica doar copiilor, de a cunoaste totul si de a experimenta totul. Dar odata cu curiozitatea se inmultesc si interdictiile si limitarile: ce este bine, ce este rau, ce doare, ce este periculos, interzis, etc. Copilul intra astfel intr-un univers in care fiinta lui se delimiteaza, intelegand atat ceea ce este dar si ceea ce nu este, ceea ce ii este permis sau interzis. Acestea sunt radacinile comportamentului etic si moral de mai tarziu. Ca sa supravietuiesti in societate trebuie sa respecti niste reguli, altfel societate te va pedepsi sau iti asumi un mare risc (cum seamana aceasta cu modelul tatalui care administreaza recompense sau pedepse ?!). La aceste lucruri trebuie sa se adauge indrumarile parintilor in ceea ce priveste comportamentul social cerut: reguli de buna cuviinta, de comportament in societate (cum mananca copilul, cum saluta, etc.).
Parintii trebuie sa inteleaga ca acum se formeaza personalitatea copilului, normele de baza dupa care va functiona in viitor, norme care nu se vor mai putea schimba niciodata.
Primii pasi ai integrarii sociale sunt cei catre gradinita, primul loc in care copilul va trebui sa aplice dar sa si invete noi lucruri, sa interactioneze, sa se adapteze unor situatii si persoane necunoscute.
Atat parintii cat si celelalte persoane responsabile de acesta trebuie sa antreneze copilul in diferite activitati, sentimentul de utilitate, atentia si afectiunea sunt foarte importante pentru copil. Acesta este o persoana si trebuie tratata ca atare. Trebuie sa intelegem ca, inca de la nastere, copilul are aceleasi nevoi ca si noi doar modul in care le exprima este diferit. Copilul va trai experiente noi si complexe, si toate il vor face sa inteleaga ca el nu este centrul Universului, ca exista alte persoane si alte lucruri in afara sa, pe care trebuie sa le cunoasca si sa le respecte, exista reguli si norme care ii aduc recompensa sau pedeapsa.
Trebuie sa intelegem ca este o perioada cu mare acumulare intelectuala dar si cu mare incarcatura nervoasa, caci nu toate situatiile prin care copilul trece sunt placute. Putem asista astfel la izbucniri/descarcari nervoase ale copilului sau la accese de emotivitate si dragalasenie. Rolul parintilor este sa fi alaturi de copil, sa incerce sa-i exlice cat mai bine ceea ce se intampla, sa-i acorde rabdare si sa-l invete sa aiba rabdare cu sine, caci va creste si va invata, etc. Intrarea in gradinita, intr-un program strict este motiv de nervozitate si suparare pentru copil. Sa nu uitam ca acelasi copil care era alaptat si nu putea sa traiasca fara mama, este acum luat de langa aceasta si dus intr-un loc strain, cu oameni necunoscuti. Iata de ce, in pasajele anterioare am pus accent pe importanta invatarii/intelegerii de catre copil a frustrarii, a fricii. Copilul trebuie sa stie ca o situatie neplacuta va trece, ca parintii sunt alaturi de el si nu-l vor parasi.
O tehnica importanta in invatarea faptului ca exista o limita, un moment in care lucrurile trebuie sa inceteze, sa se schimbe este cea a anuntarii, a pregatirii : „in cinci (10 minute) minute (nu trebuie utilizate intervale mai mari de timp caci copilul va uita) trebuie sa facem baie” sau „peste cinci minute plecam acasa”, sau „mai stam 10 minute si pe urma plecam”...etc. Aceasta creeaza o anumita asteptare a copilului, o impacare relativa cu faptul ca va trebui sa inceteze ce face si sa faca altceva. Mai mult decat atat, in timp va intelege ca totul inceteaza la un moment dat si ce este bun dar si ce este rau, dureros. Este foarte important sa respectam limita impusa (chiar daca amanam 1-2 minute, pentru a face trecerea mai usoara, dar nu mai mult). Aceasta tehnica, de a pregati copilul, mai ales inaintea unui moment sau situatii neplacute, scade nivelul de anxietate a copilului si il impaca intrucatva cu situatia respectiva: „si tu vei merge la gradinita cand vei mai creste, va fi asa frumos, acolo au jocuri noi, frumoase, te vei juca cu copii etc.
Formarea unor obiceiuri si deprinderi, de genul igienei (baia, spalatul mainilor, taiatul unghiilor, spalatul dintilor) oglindesc gradul de dezvoltare al copilului dar ajuta si la formarea imaginii de sine (copilul cu hainutele curate va fi admirat, etc.).
Multimea de incercari, escapade si esecuri, capacitatile fizice crescute si bravadei participa la formarea constiintei de sine, a cunoasterii posibilitatilor si limitarilor.
Este o perioada de incercari, de nestapanita curiozitate, de nenumarate intrebari, de esecuri si mici/mari suferinte; parintii trebuie sa fie alaturi de copil, sa incerce sa-i explice cat mai bine ce se intampla si de ce se intampla, dar sa-i lase acestuia si libertatea de exprimare, de esec, pentru a-l ajuta sa-si cunoasca limitele. Comunicarea continua si implicarea copilului in unele activitati ale adultilor sunt importante, la fel ca trasarea de sarcini usoare (te rog sa-mi dai…, poti sa aduci…, etc.), care vor construi increderea in sine a copilului.
Nu trebuie sa uitam ca este perioada in care invatatul prin imitare, prin repetarea unor lucruri vazute la altii este modul cel mai utilizat de invatare. Copilul trebuie integrat in viata si activitatea obisnuita a familiei, ca parte constitutiva a ei. In afara de faptul ca va invata nenumarate lucruri necesare mai tarziu (de la igiena personala la faptul ca lumina trebuie stinsa cand nu mai este nevoie de ea, de la treburile casnice la cele personale) copilul va intelege ca are indatoriri si drepturi si ca modul in care se achita de ele ii poate atrage recompense sau pedepse dar va invata si ca poate fi util, ca inseamna si el ceva, fapt ce ii va dezvolta increderea in sine.
Programari
Pentru programari accesati formularul urmator.
